La început, Hoodoo pare un puzzle cu 1000 de piese, toate în nuanțe de albastru, căzute de-a valma pe podea. Te uiți la ele deznădăjduit, crezând că e o misiune imposibilă, că nu-i vei da de capăt niciodată, că este imposibil de recompus imaginea unui cer senin din atâtea bucățele întortocheate. Însă, pe măsură ce înaintezi în roman, totul se clarifică treptat, ca și cum cineva îți dă niște ochelari cu care începi să vezi culori și forme. Piesele se atrag unele pe altele ca și cum ar avea magnet, nici măcar nu trebuie să faci un efort pentru a recompune imaginea, ea se dezvăluie singură, iar la final îți încrucișezi brațele și te lași pe spate satisfăcut, exclamând: wow!
Pentru cei care sunt familiarizați cu stilul lui Cosmin Leucuța din primul său roman, Laptele negru al mamei, sau cei care – ca și mine – și-au ales povestirea preferată din volumul de proză scurtă Numele altora: să știți că nu veți fi dezamăgiți! Din contră. Veți savura din nou personaje complexe și surprinzătoare, inclusiv doi cyborgi (!!), răsturnări de situație, lectură cu soundtrack, continuarea „drumului telegrafului” și chiar continuarea poveștii Clarei Munro, fata cu oase de sticlă care ispitește neîncetat soarta; dumnezeu însuși se pogoară în roman ca personaj, urmat îndeaproape de Antihristul. V-am făcut curioși, nu!?
Dar să le luăm pe rând: prima dată personajele. Știm deja că Leucuța intră în mintea și în pielea personajelor în așa fel încât, când le prezintă cititorului, acesta ajunge și el să le cunoască cele mai adânci temeri, frustrări, dorințe. Cu toate acestea, secretele lor nu sunt dezvăluite dintr-o dată, ci subtil, treptat, dozat, doar cât să te țină interesat până la final și să te implice în jocul de-a ghicitul, ca într-un roman polițist în care nu te poți abține și îl bănuiești ba pe X ba pe Y, pe măsură ce povestea îți oferă elemente noi. Dar, deși personajele principale sunt cele care conduc firul poveștii, cum e și firesc, pe mine mă fascinează cele secundare în proza acestui autor. Construcția personajelor secundare este un trademark al lui Leucuța. De fapt, nici nu vorbim neapărat de personaje secundare, ci mai degrabă de personaje minore, puse acolo ca să servească drept decor pentru trecerea personajelor cu adevărat importante pentru roman. Însă modul în care Leucuța le definește și le dezbracă în fața cititorului din doar trei-patru fraze, este ceva ce nu am mai întâlnit în literatura română contemporană. Pare că nu e ceva de importanță capitală, să creionezi un personaj complex într-un paragraf scurt, asemenea unui pictor experimentat care din 3 linii te poate face să vezi un cal în galop, un nud de femeie sau un piesaj montan, însă este al naibii de greu să faci asta. Cu siguranță un autor cu o imaginație debordantă, care creează lumi complexe în care se mișcă personaje și mai complexe, este tentat să explice în amănunt cititorului la ce se gândește el exact și cum își imaginează o situație sau un personaj, fie el cât de minor. Leucuța dă dovadă aici de o mare putere de selecție, alegând doar acele trăsături cu adevărat definitorii pentru personajele sale și mai dă dovadă de ceva – ceva ce eu, ca cititor din ce în ce mai pretențios, apreciez mai presus decât orice în relația cu un autor – respect pentru inteligența cititorilor săi, pe care îi creditează cu suficientă gândire și imaginație pentru a putea înțelege esența unui personaj din doar câteva rânduri.
Penelopa (pag.65): „Era o gâsculiță cu pretenții, dar fără prea multă vână ca să le materializeze. Era frumoasă și accesibilă, ca o comedie romantică. În ciuda faptului că ar fi putut avea orice bărbat și-ar fi dorit, la 24 de ani se căsătorise cu un electrician și născuse o fetiță foarte frumoasă, care devenise unicul motiv al existenței sale. După naștere nu a mai avut puterea și nici dorința de a se întoarce la silueta dinainte, așa că își petrecu restul anilor într-o formă rubensiană, fumând țigară de la țigară și făcând planuri pentru un viitor ce nu avea să o surprindă niciodată.”
Maria (pag. 165): „Maria execută același job de mizerie care nu o duce nicăieri, de când a terminat liceul. Încearcă diferite combinații cu o mulțime de bărbați, sperând că vreunul va reuși să o scape, măcar din greșeală, de soarta aceea plată. Bărbații o muiesc, la propriu și la figurat, dar niciunul nu pare interesat să îmbrace armura cavalerului de pe calul alb.”
Avem, însă, și reversul, în care Leucuța te surprinde cu o descriere amănunțită, un adevărat profiling al unui personaj complex, cum este agresorul din pasaj, cu care se confruntă Anton. Ni-l descrie, ni-l explică, ni-l întoarce pe față și pe dos până îl înțelegem bine de tot, apoi îl omoară. Un alt trademark Cosmin Leucuța. (pag. 178-180.)
Dar să revenim la enumerarea elementelor recognoscibile din proza autorului. Vă spuneam că își face din nou apariția, Clara Munro, fata cu oase de sticlă, într-un stil pe care deja i-l putem atribui lui Leucuța ca emblematic: povestea în poveste. Te ademenește încet-încet într-un fir epic paralel, care pare, la început, o mică paranteză; deapănă apoi firul Ariadnei până când te prinde în labirit atât de adânc, încât nu îți mai găsești liniștea dacă nu afli deznodământul. Te găsești atât de implicat în povestea nouă, încât uiți că acțiunea romanului e cu totul alta. Mă refer aici la povestea cubului negru din Laptele negru al mamei, desigur, o dilemă care încă îi chinuie pe cititorii romanului de debut al lui Leucuța. Exact așa se întâmplă cu Viața Clarei Munro: un personaj din Hoodoo citește biografia Clarei Munro. Pare că Leucuța ne oferă și un citat din cartea citită de personaj, dar, de fapt, se folosește de ocazie pentru a scrie efectiv o parte din această biografie. Pe nesimțite, cititorul face o tranziție către biografie și uită complet că pe coperta cărții lui scrie Hoodoo. Exact când se întâmplă asta, intervine cu sadism Leucuța și revine la povestea inițială, cea din Hoodoo. Ca o partidă de sex întreruptă brusc cu două secunde înainte de orgasm. Țin minte foarte bine senzația de frustrare pe care mi-a lăsat-o povestea cubului negru, iar acum am picat din nou în plasa lui Leucuța cu biografia Clarei Munro (pe care sunt convinsă că voi avea ocazia să o citesc în continuare în următorul roman de același autor, fie el din trilogia Trei culori: negru, fie fără vreo legătură cu oricare dintre cărțile deja publicate).
Avem apoi soundtrack-ul cărții. Un alt trademark Leucuța, numai că de data aceasta nu ne parvine doar prin personaje care ascultă radioul în mașină sau își cumpără CD-uri și viniluri, ci avem câte o recomandare clară, aproape imperativă, din partea autorului, care la fiecare final de capitol menționează exact ce melodie ar trebui să ascultăm în timp ce citim. Iar titlul cântecului poate fi, de fiecare data, chiar titlul capitolului. (This Is Your Life – The Killers; Hands of Time – Groove Armada; Hurricane – Bob Dylan; The Tide That Left & Never Came Back – The Veils; Babe I’m Gonna Leave You – Led Zeppelin etc. Soundtrack-ul complet al romanului va fi disponibil pe YouTube sub formă de playlist, courtesy of Cosmin Leucuța himself).
Dar despre ce este Hoodoo, veți întreba, exasperați de atâtea elemente separate care nu par să alcătuiască încă o imagine clară?! (Cunosc sentimentul, desigur, după cum vă explicam și cu piesele de puzzle la început). Să facem puțină lumină: în roman există mai multe fire narative. Sofia pare să fie personajul principal, o tânără pe care Leucuța o surprinde exact în momentul în care se leapădă de adolescență ca un șarpe de pielea sa, și intră vrând-nevrând în pielea unei femei și viitoare mame care luptă pentru viața copilului ei nenăscut. În această călătorie inițiatică, Sofia este acompaniată și ajutată de Paul, un personaj misterios și dur, cu care fata creează o conexiune surprinzător de puternică. În alt plan, îl avem pe geamănul Sofiei, Anton, care pornește în căutarea ei. Anton este un personaj singuratic pe care Leucuța îl prezintă ca un contrast între fragilitate interioară și tenacitate absolută a carapacei exterioare și care atrage experiențe și personaje surprinzătoare. Acestea îl modelează pe Anton, dovedind că și el, ca și sora lui geamănă, este tot într-o călătorie inițiatică. În căutarea Sofiei pornește și Albert, de profesie hitman, omul care face treaba murdară a lui Knopf. Knopf este un fel de zeu nemilos în trup uman, care plănuiește să îndrepte mersul lucrurilor pe planetă (din punct de vedere politic, economic, social) și să instrumenteze „sfârșitul vremurilor”. Sau poate este chiar diavolul – răul necesar. Într-un plan paralel și aparent fără vreo legătură cu Sofia, Anton sau Knopf, se desfășoară și drama amoroasă dintre Isabela și Eugen, un love-hate relationship ca la carte. Cu toate acestea, drumurile tuturor acestor personaje duc în același loc, indiferent de traseul urmat și motivul care i-a animat pe fiecare în călătoria aceasta.
Veți mai aprofunda în Hoodoo și noțiunile de capitalism, imperialism și neoliberalism, veți înțelege mai bine mecanismele economiei mondiale, precum și motivele pentru care dezastrele naturale nu sunt neaparat naturale. Și nu vă imaginați o lucrare de doctorat pe aceste teme, ci o analiză succintă, dar înfricoșător de reală (cam pe la paginile 287-290, dacă doriți să mergeți direct la sursă).
Dacă v-am făcut curioși cu privire la scrierile lui Cosmin Leucuța, vă recomand să căutați și volumul de proză scurtă Numele Altora. Povestiri (în principiu) scurte, apărut anul trecut la CdPL, dar și romanul său de debut, Laptele negru al mamei. Iar dacă pe acestea le-ați citit deja, vă invit să căutați și interviul cu autorul, care a fost publicat pe Semnebune.ro în 2014, imediat după ce romanul său a luat premiul editurii Adenium. Interviul are trei părți: partea I, partea a II-a și partea a III-a.
În încheiere, i-aș adresa în mod public o întrebare lui Cosmin Leucuța: pe când vede lumina tiparului cartea Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (pentru cei care nu au citit încă Hoodoo, trebuie să menționez că personajul Isabela ne dezvăluie la pagina 327 faptul că Leucuța a scris demult această carte, iar eu nu cred că Leucuța este genul de scriitor care presară informații false sau întâmplătoare în cărțile sale, fie ele și de ficțiune).
Autor: Cosmin Leucuța
Sursa foto: din arhiva personală a autorului și de aici.
