„Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo [fragment#2]

Capitolul I

Amma

Amma își suplimenta veniturile lucrând la un burger bar din Piccadilly Circus

unde vindea hamburgeri ca din carton reciclat, acoperiți cu ceapă rehidratată și brânză cauciucată

pe care îi mânca şi ea gratuit în pauzele de lucru – ceea ce a făcut să-i apară nişte pete pe piele

costumul din nailon portocaliu și pălăria pe care le purta însemna că toți clienții o vedeau ca pe o servitoare în uniformă gata să răspundă solicitărilor lor

și nu-i vedeau personalitatea minunată, artistică, extrem de individualistă și rebelă

le strecura fără să le ia niciun ban plăcinte crocante umplute cu bucăți de zahăr și aromă de măr băieților fugiţi de acasă care se prostituau şi cu care se împrietenise, care îşi desfăşurau activitatea prin preajma staţiei de metrou,

fără ca ea să aibă nici cea mai vagă idee că în anii care vor urma avea să participe la înmormântarea lor

ei nu-și dădeau seama că sexul neprotejat însemna un dans cu moartea

nimeni nu-şi dădea seama

casa ei era o fabrică abandonată din Deptford cu pereți de beton, un tavan care se năruia și o adunătură de șobolani care învingea toate încercările de a fi exterminată

mai târziu a locuit ilegal într-o serie de barăci tot atât de sordide, până când și-a dat seama că locuia în cel mai căutat spaţiu ocupat ilegal din toată Londra, un fost bloc de birouri de dimensiuni sovietice din spatele staţiei King’s Cross

a avut șansa să fie printre primele care auziseră de el înainte ca acesta să se ocupe în întregime

și a rămas acasă când executorii judecătorești au postat un excavator hidraulic la intrarea principală

ceea ce a declanșat contramăsuri violente și pedepse cu închisoarea pentru muzicienii hard rock care au fost de părere că un executor judecătoresc merita o bătaie zdravănă

au numit-o bătălia de la King’s Cross

clădirea a devenit ulterior cunoscută drept Republica Freedomia

au avut și noroc, pentru că proprietarul clădirii, un anume Jack Staniforth, care trăia fără să plătească impozite în Monte Carlo, îndestulat de profiturile afacerii sale de familie cu tacâmuri Sheffield, s-a dovedit înţelegător faţă de cauza lor când a aflat despre aceasta de la compania sa de proprietăți imobiliare

el însuși luptase în Brigada Internațională în Războiul Civil din Spania

iar o investiție proastă într-o clădire dintr-unul din cele mai rău famate cartiere londoneze era un detaliu nesemnificativ pentru conturile sale

dacă aveau grijă de locul acela, le-a scris el

puteau să locuiască gratis acolo

ei au sistat consumul ilegal de energie electrică și au deschis un cont la London Electricity Board

la fel au procedat și cu gazul, alimentat până atunci de o monedă de cincizeci de pence blocată într-un contor

trebuiau să pună la cale un sistem de management și într-o sâmbătă dimineață s-au strâns în holul clădirii pentru a-l dezbate

marxiștii au cerut să înființeze un Comitet Central al Republicii Muncitorilor din Freedomia, ceea ce era un pic exagerat, gândise Amma, văzând că cei mai mulți dintre ei adoptaseră „o împotrivire de principiu împotriva lacheilor capitalismului” ca scuză pentru a nu munci

hipioţii au sugerat să formeze o comună și să împartă totul, însă erau atât de detaşaţi şi de relaxaţi, încât toată lumea vorbea peste ei

ecologiștii au vrut să interzică aerosolii, pungile de plastic și deodorantul, ceea ce i-a întors pe toți împotriva lor, chiar și pe punkişti, care nu erau chiar renumiţi pentru că miroseau a proaspăt

vegetarienii cereau abrogarea consumului de carne, veganii au vrut ca aceasta să se extindă şi la produsele lactate, adepţii macrobioticii au sugerat ca toată lumea să mănânce varză albă gătită la aburi la micul dejun

rastafarienii doreau legalizarea canabisului și ca o parcelă din terenul din spate să fie rezervată pentru adunările lor Nyabinghi

cei din Hari Krishna voiau ca toată lumea să li se alăture chiar în acea după-amiază şi să bată din tobe pe Oxford Street

punkiştii doreau permisiunea de a asculta muzică zgomotoasă și li s-a închis gura în mod corespunzător

băieții gay doreau ca legislaţia anti-gay să fie înscrisă în structura clădirii, la care toată lumea a întrebat: care structură?

feministele radicale doreau apartamente rezervate exclusiv femeilor, auto-administrate de o asociație

feministele radicale lesbiene doreau să aibă propriile apartamente, la distanţă de non-lesbienele feministe radicale, administrate tot de o asociație

feministele lesbiene radicale de culoare au vrut acelaşi lucru, dar cu condiția ca niciun alb, indiferent de gen, să nu fie admis în incinta lor

anarhiștii au părăsit adunarea pentru că orice formă de guvernare era o trădare a principiilor în care credeau ei

Amma a preferat să acţioneze singură și să se amestece cu alte persoane care nu încercau să-și impună voința asupra altora

în cele din urmă s-a format un simplu comitet de administrare prin rotaţie, cu o serie de reguli împotriva traficului de droguri, a hărțuirii sexuale și a votului în favoarea conservatorilor

parcela din spate a devenit un spațiu comun unde erau expuse sculpturi din deșeuri de metal

cadou din partea artiștilor



Câștigătoare a  Booker Prize 2019

„O lectură obligatorie despre Marea Britanie modernă și despre condiția femeii… Un roman impresionant, intens despre viața familiilor britanice de culoare, strădaniile, suferințele, veselia, dorurile și despre iubirile lor… Stilul autoarei este pasional, acid, clocotește de energie și . În această carte nu există nici măcar un moment de toropeală, iar ritmul nu îți îngăduie să te îndepărtezi de avântul ei.”– Juriul Booker Prize

Romanul urmărește viața a douăsprezece personaje, unsprezece femei și o persoană transgender, no23n-binară, majoritatea de culoare, din Marea Britanie. Ele se află în căutarea unui viitor, a unei case, a unei iubiri, a unei mame absente, a unui tată pierdut, a unei identități, a unui gen, a unei existențe și, în treacăt, a fericirii. Prin intermediul personajelor sale, romanul străbate 120 de ani de istorie a Marii Britanii.

Fiecare capitol este consacrat unui personaj care se dovedește legat de toate celelalte printr-o istorie de viață comună. De la o influencer non-binară, până la o bătrână de 93 de ani care trăiește la o fermă din nordul Angliei, femeile acestea provin din medii și familii diferite, nu au aceeași vârstă, dar toate își caută locul într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă.

Scânteietor de inteligent și plin de emoție, scris într-o formă inovatoare, care împrumută tehnici din poezie, Fată, femeie, alta este un roman social și polifonic, care dezvăluie o față a Marii Britanii rareori întrezărită.

***

„Bernardine Evaristo este una dintre acele scriitoare care ar trebui citită de oricine, oriunde. În poveștile ei se intersectează personaje pragmatice cu istorii captivante despre Marea Britanie de azi.” ― Elif Shafak

„Bernardine Evaristo poate să ia orice poveste din orice timp și să o transforme în ceva care vibrează de viață.” ― Ali Smith

„Stilul lui Evaristo se recunoaște printr-un amestec impresionant de proză și poezie. Un stil care surprinde o limbă, dar și un corp. Voluptuoase, îmbătrânite, deformate de muncă, cele douăsprezece eroine își spun fiecare povestea. Asemenea bucatelor gătite la foc mic pe care le pregătesc, oferind o cale de intrare în savuroasa lor cultură. Sunete, forme, mirosuri: un roman deosebit de senzual.” ― Le Monde



Despre autoare

Bernardine Anne Mobolaji Evaristo, născută la Eltham, în sud-estul Londrei, în 1959, este scriitoare și profesoară universitară britanică și nigeriană. Predă la Brunel University și este vicepreședintă a Royal Society of Literature. În 2020 a fost decorată cu Order of the British pentru contribuțiile sale literare. În  2019 i s-a conferit Booker Prize pentru romanul Girl, Woman, Other, premiu pe care l-a împărțit cu Margaret Atwood.

ei este englezoaică, iar tatăl, de origine nigeriană, a emigrat în Marea Britanie în 1949. Este cel de al patrule copil din cei opt ai familiei sale.

Este autoare a opt romane și opere poetice care explorează diverse aspecte ale diasporei africane, apelând adesea la experiment narativ și fuzionând proza cu poezia. Majoritatea romanelor sale au fost nominalizate sau au câștigat premii importante, printre care: EMMA Best Book Award (1999) pentru Lara, Orange Prize Youth Panel Award (2009) și International Dublin Literary Award (2009) pentru Blonde Roots, British Book Awards – Fiction Book of the Year în 2020.

Romanul său, Blonde Roots, apărut în 2008, este o satiră care răstoarnă istoria, creând un univers în care africanii îi fac sclavi pe europeni.


Cartea este în curs de publicare la Editura Corint.


„Bernardine Evaristo este cea mai îndrăzneață, plină de imaginație și inovatoare scriitoare, iar Fată, femeie, alta este un roman extraordinar care duce ficțiunea și poveștile de viață ale femeilor de culoare în direcții noi și captivante.” Inua Ellams, autorul cărţii The Half-God of Rainfall

„Dacă doriți o perspectivă proaspătă și inspirată despre diaspora africană, nimic nu se compară cu noua carte a lui Bernardine Evaristo.  Într-un fel sau altul, îi reușește de fiecare dată!” Margaret Busby, editorul antologiei New Daughters of Africa 

 „Bernardine Evaristo este, fără îndoială, una dintre cele mai importante voci ale literaturii britanice contemporane. Stilul ei fenomenal de a scrie atinge esența a ceea ce ne afectează și ne preocupă cel mai mult în vremurile actuale.” Jacob Ross, autorul cărţii The Bone Readers 

Fată, femeie, alta este sclipitoare. Mă simt ca o fantomă care intră și iese, apoi intră din nou în viața diverselor personaje, mereu diferite. De unele mă simt apropiată, pe altele am impresia că le-am întâlnit, iar altele mi se par atât de «altele», încât trebuie să fac un efort ca să le înțeleg. Halucinantă.” Philippa Perry, autoare a How To Be a Parent 


Redirecţionează până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură să poată beneficia de sprijinul tău! Revista  este un proiect editorial al Asociației și este online din 2010. 


Lasă un semn

comentarii

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.