„Aventurile unui călător naiv, între mișcare și izolare” de Jan Cornelius [fragment]

24 octombrie

Azi-dimineață am fost la frizer. Și acolo, în timp ce ședeam pe scaunul frizerului și frizerul mă tundea, mi-am amintit cum anul trecut, pe vremea asta, ședeam pe-o bancă lângă lacul din Grădina Botanică din Iași. Era o zi însorită și ca să ajung la lacul ăla, a trebuit plecând de la pavilionul japonez să cobor niște trepte imense de beton și să am neapărat grijă să nu-mi rup picioarele, dat fiind că treptele în România se cam clatină exact atunci când te-aștepți mai puțin. Și nu numai treptele, dar asta-i altă poveste. Dar, mă rog, cum o fi, am ajuns jos la lac teafăr și nevătămat și m-am așezat pe-o bancă la umbra unui arțar. Dar poate-o fi fost salcâm, că eu nu prea le am cu botanica, și m-am uitat la trestia sau la papura de pe mal. Niciodată n-am putut să deosebesc trestia de papură, deși mi s-a explicat asta de n ori și m-am uitat și în Wikipedia, dar, după o vreme, iar am uitat și în situații din astea delicate, când stau contemplativ pe malul unui lac, am o problemă în caz că pe-acolo crește trestie sau papură. În fine, stăteam acolo și mă uitam la trestie sau la papură și la rațele care zburătăceau pe-acolo, dar poate-or fi fost gâște, nu știu exact, că erau la distanță și nu prea le am cu zoologia. E tare frumos aici la Iași, mi-am spus, deși aș zice mai curând că sunt în țara lui Papură Vodă, apropo de papură. Și dintr-odată a apărut pe potecă, venind dinspre dreapta, un omuleț nu mai mare decât un pitic, de fapt nu era el chiar mic, mic, era mai curând mijlociu, ba chiar un adevărat uriaș. Un uriaș de la Iași. Dar poate nici nu era de la Iași, putea fi și de la Botoșani sau de la Piatra Neamț, avea în tot cazul un accent moldovenesc, dacă nu chiar muntenesc, habar nu mai am. Bună ziua, i-am spus, dar poate i-am zis și bună dimineața, nu mai știu exact, că doar a trecut un an de-atunci, nu? Bună ziua sau bună dimineața, mi-a răspuns omul cu un evident accent moldovenesc sau muntenesc. Și de aia, când am fost azi la frizer, mi-am amintit de omul ăsta, pentru că frizerul meu este turc, dar poate-i arab și când îți dă bună ziua sau bună dimineața pe nemțește, Guten Tag sau Guten Morgen, are un evident accent turcesc sau arăbesc, n-are importanță.

(…)

3 noiembrie

Să scrii o carte înseamnă să fii fără ocupație, șomer, să nu faci practic nimic. Asta o știu de la Stela, care locuiește în Mallorca, unde a scris un roman și acum scrie alt roman și când lumea de-acolo o întreabă ce face și Stela zice că scrie un roman, oamenii zâmbesc amabili și spun: nu asta era, de fapt, întrebarea, voiam să știm, de fapt, ce lucrați. Și prietenul meu Florin, din Iași scrie, a scris printre altele romanul Amorțire. În romanul Amorțire, personajul principal este un scriitor și scriitorul ăsta se duce la un moment dat la doctor și doctorul îl întreabă ce ocupație are și scriitorul zice că-i scriitor. Și atunci doctorul trece „fără ocupație” în formular. Tare de tot scena asta, am murit de râs, în germană există pentru tipul ăsta de reacție a mea cuvântul Schadenfreude, care în română nu are corespondent exact, dar înseamnă „o plăcută stare de veselie cauzată de nenorocirea altuia”, iar englezii, care se bucură și ei, ca tot românul, de necazul altuia, preiau cuvântul german ca să definească această stare. Ce mai faci, Florine, lucrezi sau ești fără ocupație ca eroul tău, i-am scris aseară lui Florin pe Facebook messenger. Râzi tu râzi, dar asta cu fără ocupație îi fază reală, îmi scrie Florin. Am pățit-o eu la testul psihologic pentru școala de șoferi când m-au întrebat ce meserie am. Care test, în Germania nu se face niciun test psihologic, scriu. În România e altfel, chiar și la zece ani de condus, la reînnoirea permisului, în România se fac teste medicale complicate, inclusiv cel psihologic, scrie Florin. Reînnoirea permisului?! Ce-i aia? mă mir eu, în Germania poți circula practic și la 100 de ani cu mașina, fără niciun test, stai să-ți povestesc zic: străbunica unui amic, care are 98 de ani și stă într-un sat din nordul Germaniei, a intrat anul trecut cu mașina în motocicleta polițistului local, parcată lângă biserică. Polițistul o știa bine pe această venerabilă doamnă, încă de mic copil, și tot din copilărie o cunoștea și tatăl polițistului, care fusese tot polițist, străbunica asta era o femeie total OK, n-avea practic niciun cusur, în afară de boala vitezei. Depășea mereu viteza când pleca în trombă la întâlnirea săptămânală a seniorilor de la 80 de ani în sus, într-un club de lângă biserică, unde le cam dădea cu șprițul. Dar polițiștii n-o opriseră niciodată s-o întrebe de sănătate, din respect. De data asta, însă, după accident, au trebuit să-i ceară permisul. Pe care ea însă, din păcate, nu-l avea. Nu dăduse în viața ei niciun examen de conducere, nu făcuse niciun test și nu fusese la nicio școală de șoferi, ea conducea de-o viață intuitiv, carevasăzică. Măi, ce chestie, e adevărat?! se miră Florin. Da, e foarte adevărat, scriu eu. La noi nu se întâmplă din astea, scrie Florin, noi suntem o țară normală, paradoxal e doar că toți nebunii din România au carnet. Și altfel ce mai faci? Nimic, ce să fac, zic, absolut nimica, scriu un roman, zic.

Ștefan Agopian: Eu, la meserie, declar ziarist, ca să nu am probleme.

: Ziarist e mai bine decât scriitor, dar nu peste tot. Dacă spui, de pildă, în Turcia că ești ziarist, mi-e teamă că aia te-ar putea ține acolo până îți citesc toate articolele. Aș zice mai bine chimist, deși atunci te-ar putea suspecta de chestii și mai grave…

Alta Ifland: Vorbind de Vargas Llosa și Mătușa Iulia, și condeierul: o mare carte, într-adevăr, și un mare scriitor Llosa, dar nici cu un nu mi-e rușine. Cu cât citesc mai mult din el, cu atât sunt mai impresionată. Cred că aceste texte sunt printre cele mai comice scrieri în proză pe care le-am citit vreodată. Iar literatura cu umor și inteligență nu e la îndemâna oricui.



„Noi vedem zilnic o grămadă de întâmplări, fără să ne dam seama că ele mustesc de umor, dar umoriștii adevărați precum Cornelius le văd, umorul este în ochiul celui care privește.“ Mircea Cărtărescu



s-a născut la Reşiţa şi trăieşte la Düsseldorf din 1977. Este scriitor biling (română si germană) şi traducător de literatură. A studiat franceză şi engleză la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris o lungă serie de comentarii despre modernă şi piese de teatru radiofonic pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia. În , a publicat comentarii despre literatură în , Dilema veche şi literară. A tradus şi a prezentat în mediile germane şi în numeroase lecturi publice din sapţiul german cărţi ale multor scriitori români actuali. În 2013 a publicat la Berlin excelent primitul roman „Narrenstück“, in română apărut la Humanitas cu titlul „Eu, Dracula şi John Lennon“, cu puternice tente absurde şi satirice, Berliner Zeitung numeşte cartea „cel mai hilar roman al primăverii 2013“ şi-l încadrează pe autor în tradiţia lui Bohumil Hrabal. Împreună cu Adina Popescu a scris volumul „De ce nu-s românii ca nemţii” (2019, Paralela 45). În 2020 a publicat la editura Lebăda neagră din Iaşi excelent primitul pseudo-jurnal umoristic „Aventurile unui călător naiv. Între mişcare şi izolare”.



Despre carte

Editura Lebăda Neagră
Colecție: Blue Spot
Data apariției: Septembrie 2020
Domeniu: Literatură română contemporană
Limba: Română
Dimensiuni: 130×200 mm



Redirecţionează până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău! Revista este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.