Câteodată este un privilegiu să fii invitat în calitate de jurnalist cultural la noile producții ale teatrelor. Câteodată este un chin. Este o loterie, un fel de ruletă rusească – nu ai nicio informație despre piesă, în afară de ce este scris în comunicatul de presă, desigur. Dar ce mamă nu-și laudă puiul, și ce teatru nu își laudă producția nouă?! Este de înțeles, sper, că nu iau de bun tot ce e scris în comunicatele de presă, și am o atitudine rezervată până la proba contrarie. Cum s-ar zice, suflu și în iaurt, după ce m-am ars de atâtea ori cu ciorba mult lăudată. Însă sunt și cazuri în care, la aceeași loterie la care participi fără să știi ce se extrage, dai de jackpot. O mie de motive a fost pentru mine jackpot-ul, o surpriză colosală, un extaz dramatic și o bucurie ca de vulpe care nu numai că ajunge la struguri, dar constată și că sunt atââât de dulci!!!
Să începem cu începutul: piesa O mie de motive a avut avanpremiera pe 20 februarie la Point, hub-ul culturalo-socialo-gastronomic despre care v-am mai povestit și aici. Știam că este regizată de Horia Suru, știam că singurul actor din piesă este Florin Piersic Jr. și știam că „spune povestea unui om care în diferite etape ale vieții caută lucrurile frumoase din oameni și din tot ce-l înconjoară ca să înțeleagă mai bine cine este și ce-i cu lumea asta”, după cum a declarant însuși regizorul. Adică ceva filosofic și abstract. Am intrat în Point cu inima îndoită, cu atât mai mult cu cât eram însoțită de o prietenă pe care o mai luasem la o premieră ce se dovedise un eșec total și o pierdere de timp. Ea încerca să mă încurajeze, spunându-mi că tot suntem câștigate, pentru că petrecem timp împreună. Pe scurt, ne așteptam la ce e mai rău.
(Am ajuns prea aproape de începerea spectacolului pentru a degusta ceva din bunătățile pe care le-am văzut pe meniul de la Point, însă vă încurajez să profitați și de răsfățul gastronomic pe care vi-l prilejuiește mersul la teatru acolo.)
Dar să revenim la experiența spectacolului în sine: prima surpriză a fost că, înainte de a intra în sală, fiecare spectator a primit câte un cartonaș imprimat cu un număr și un cuvânt sau o frază. De exemplu, eu am avut cartonașul cu numărul 2 – BĂTAIA CU PERNE. Ni s-au dat instrucțiuni clare pentru păstrarea cartonașelor la îndemână pe tot parcursul spectacolului, interzicându-ni-se în mod expres să le băgăm în genți sau buzunare. Cu toate acestea, dintre cei aproape 100 de spectatori, s-au găsit câțiva care să nesocotească aceste sfaturi, ceea ce a creat situații hilare în timpul piesei, pentru că toți cei din sală au fost solicitați la un moment sau altul să citească cu voce tare cuvântul sau fraza de pe cartonașul primit – cei care au fost luați prin surprindere și au început să se caute în buzunare și genți, sau să își caute ochelarii de citit, au devenit punctul de atracție pentru toată sala, iar spectacolul s-a mutat temporar de pe scenă, în public. Momentele acestea au fost magistral exploatate de către Florin Piersic Jr. De altfel, deși din afiș și distribuția unui singur actor părea că vom asista la un one-man-show, Horia Suru a găsit o cale de a implica publicul în piesă în atât de mare măsură, încât totul a devenit un spectacol cu zeci de actori, iar bariera scenei a fost ruptă pentru un timp, permițându-i, pe alocuri, lui Florin Piersic Jr. să se retragă în public, amuzat, în timp ce publicul îi oferea lui un spectacol.
Interacțiunea permanentă cu publicul este un artificiu regizoral genial, care are mai multe efecte asupra spectacolului în ansamblu: în primul rând, oricine poate vedea și revedea acest spectacol la nesfârșit, pentru că el nu va fi niciodată același. “Actorii” împrumutați din public reacționează diferit, făcându-l pe Forin Piersic jr. să îi trateze diferit și să improvizeze în baza reacțiilor lor, schimbând textul și, pe alocuri, cursul spectacolului. În al doilea rând, Piersic jr. nu joacă mereu același rol, ci este obligat să se adapteze la reacțiile spectatorilor pe care îi invită pe scenă. În al treilea rând, publicul nu își permite să nu fie atent la spectacol, pentru că este evident din primele minute că în orice clipă, oricine poate fi solicitat să participe la spectacol – fie să citească de pe cartonașele cu motivele pentru care merită să trăiești, fie să îi împrumute lui Piersic jr. un pix, o carte, fie chiar să urce pe scenă.
Iată câteva dintre motivele pentru care merită să trăiești:
- Înghețata
- Bătaia cu perne
- Să adormi în hamac
- O baie cu spumă
- Să râzi atât de tare, încât să ți se vadă omulețul
- Bătrânii care se țin de mână
- Bungee jumping
- Faptul că Beyoncé este verișoară de-a opta cu compozitorul Gustav Mahler
- Alfabetul
- Să spui o poveste
- Crema de zahăr ars
- Să termini un lucru pe care l-ai început
- Să asculți un vinil pentru prima dată
Și mai sunt câteva sute! Vă invit să le găsiți în acest performence de excepție!
O mie de motive
După: Every Brilliant Thing
Autor: Duncan Macmillan
Cu: Florin Piersic jr.
Regia: Horia Suru
Traducerea și adaptarea: Horia Suru și Florin Piersic jr.
Sursa foto aici
