De vorbă cu Sorin Despot: „Poezia nu trebuie să fie neapărat pe foaie, într-un volum, poate lua orice formă”

O altă legendă ieșeană spune că la , gripat sau negripat, după un maraton de noapte de poezie sau nu, vii în cortul festivalului, la , cu pastile și picături de nas și povestești despre poezie și alte subiecte care au o aură divină în societatea în care trăim.

SB: În ce măsură crezi că îți influențează spațiul în care te afli scriitura? Și aici nu mă refer doar la orașul în care trăiești, ci orice spațiu în care ești.

Poate să fie și o chestie din asta quasi-fetișistă. Mă mai apucă să fac ordine, toate să fie la locul lor, un ceai sau un vin alături, să las apoi gândurile să se așeze. Practic, să scriu tihnit. De cele mai multe ori e un proces fugitiv, în sensul în care se acumulează o tensiune pe care trebuie să o eliberez cumva.

SB: Vrei să zici că e o defulare?

Ca o defulare. Însă nu prea e legat de loc. Nu prea contează. Ăsta e avantajul pe care îl are poetul, pentru că nu trebuie să stea zilnic, ca prozatorul, un număr de ore pentru a scrie o operă. Poezia se poate scrie pe șervețel sau pe telefon. Dar uite, gândindu-mă la ce ai întrebat, mie îmi plac mult spațiile aglomerate. E o anume singurătate plăcută în aglomerație. Fiecare e un anonimat în aglomerație.

SB: Scrii în aglomerație sau doar te uiți în jur și te inspiri?

Și scriu. Am scris în baruri, restaurante, parcuri, gări, trenuri. Am scris până și la , ieri.

SB: Ce ai scris?

Însemnări. Uite, unul din exercițiile pe care le fac este să preiau replici fugitive din jurul meu și după nici măcar nu fac vreun efort să compun. Efortul constă în a face un colaj din replicile pe care le adun.

SB: Ai auzit vreo replică interesantă pe aici?

Stai așa, că mi-am notat: Marx zace leșinat pe dușumea, Trecătorii sunt ca o mașină de tocat, Asociaționismul mecanic și liniar a lui John Locke, mitologizarea mitomană la care se dedau și marile religii și șarlatanii de rând.

SB: Ai de gând să le folosești?

Bineînțeles. Poate că ar trebui să spun mai multe despre asta. Eu nu am făcut Litere și, deși stau foarte mult în preajma oamenilor care au terminat Litere, literatura mea e bazată pe teoria și filosofia comunicării. Îmi pot asuma o poziție de emițător de altă factură decât cea personală, nu trebuie să fie neapărat personală. Autentic în sensul ăla biografic.

SB: Dacă tot ești un ascultător foarte bun și scrii oriunde poezii, te-ai apuca să faci și Instapoetry?

De ce nu? În ecuația comunicării, e doar diferență de cod acolo. Adică în continuare faci poezie, dar trebuie să o adaptezi acelui canal. Cum o faci? Recodificând mesajul poetic, pentru a se adapta acelui canal. Poezia nu trebuie să fie neapărat pe foaie, într-un volum, poate lua orice formă. Eu nu am postat încă o astfel de poezie, pentru că sunt un tradiționalist, elitist…Glumesc, nu, mai am timp, nu mă grăbește nimeni.

Spre rușinea mea, nu sunt cel mai la zi cu epicentrele astea de informare digitale, când vine vorba de poezie. În afară de Poetry Foundation și câteva reviste mari, nu mă documentez de poezie în online.

SB: Cum de ai ajuns la poezie?

Am făcut științe sociale în liceu și dacă totul ar fi fost perfect în lumea asta, aș fi făcut asistență socială. Ăla era scopul, să fiu terapeut. Eram foarte pasionat de psihologie. Am găsit nișa asta, ceva mai bănoasă, pe advertising și m-am axat foarte mult pe marketing și comunicare. Am citit tratatele clasice. Am citit Minuslate, Dragomir, tratatele de psihologie românească.

În ecuația comunicării trebuie să îți cunoști foarte bine publicul. În momentul în care o segmentezi, trebuie să ai și elemente demografice și psihografice. Că încerc să vând un șampon sau încerc să adresez un text poetic, o fac încercând să ating toate elementele esențiale.

SB: Și care e audiența ta?

Depinde de la text la text, de la volum la volum. Audiența mea ideală este de 15 oameni, nu prea-mi pasă să comunic cu fereastra deschisă. Uite, ai elementele structuraliștilor de la Roman Jakobson, elemente care se schimbă în ecuația comunicării. Și la fel și la poezie. Îți poți asuma scrierea unui text poetic, emis de tine, pe Instagram, folosind culori pastelate, doar 5 cuvinte și adresat bărbaților între 20-25 de ani. Uite, eu am început să scriu acum pentru tineri între 20-27 de ani, care sunt credincioși.

SB: Cum așa?

Fiind că e o audiență pe care nu am atins-o și îmi doream să o ating. Am intrat într-o relație cu un cineva, iar ea nu e ateu, ca mine. De aici și dorința de a comunica. Miza este să insuflu o perspectivă sceptică. Nu înseamnă o negare completă a valorilor atribuite credinței cu pricina, pentru că asta ar fi aberant, ci remodelarea perspectivelor. Nu avem nevoie, de exemplu, să atribuim supranaturalului atât de multe. Putem fi oameni buni, înțelegători și virtuoși, fără să atribuim asta unor profeți.

SB: Acum că ai adus vorba, ce zici de vorba aia cu ,,Lasă că ne ajută Dumnezeu”?

Păi, cum era aia?

Sunt 84.000 de clerici în România și 49.000 de cadre medicale. Cu Dumnezeu înainte! Sintagma asta e de o aroganță cumplită.

Eu nu am o problemă cu a nutri credințe și a gâdila imaginarul spiritualist. Marea problemă e când văd oameni substituind credința cu hermeneutica. Uite, te întreb, există ceva ce nu poți accepta la nivel de aserțiune folosind credința? De pildă, în spatele tău, Antonia, se află un inorog, care dispare de îndată ce te întorci. Îți spun, mă crezi?

SB: Stai să mă uit!

Ei, vezi! Aici ar trebui pusă întrebarea care este diferența între credință și credibilitate. Eu nu prea o văd, dacă o folosim ca un instrument pentru a cunoaște adevărul. Altfel, doar un instrument de a nutri un spațiu imaginar, meditativ, spiritual. Când sunt cele două amestecate și imaginarul este lăsat să intre în cunoaștere, atunci e o problemă. De ce? Pentru că nu vreau ca un om care face asta să ajungă într-o funcție publică, să ia vreo decizie pentru mine. Nu va mai încerca să fie obiectiv.

Și acum, ca să fac o fundă, uite de ce scriu despre asta. Nu atac pe nimeni, pentru că o atitudine ateistă și agresivă nu funcționează în nici un fel. Miza este să preiei limbajul ăsta de tipul simbolic imaginar și să îl introduci în categoria normală. Am recitit și Biblia cu ocazia asta. După, am citit și Coranul și apoi două dintre textele sfinte ale unei religii care se numește Bahá’í. Am făcut asta pentru a înțelege corect ce se întâmplă acolo. Sincer, dacă mă întrebi pe mine, cea mai ușoară cale de a ajunge ateu este să citești biblia. E plină de contradicții și, pe alocuri, revoltătoare. Unul dintre cele mai celebre abuzuri în Biblie e în ieșirea 13. Sunt niște versete lungi, în care Dumnezeu îți explică foarte clar cum se ține sclavul.

Nu toată lumea are abilitatea de a pune lucrurile în balanță, dar asta nu spune nimic. Spune doar că nu au stat să o dobândească.

SB: Poți compara religia cu o campanie de marketing? Să ne gândim la produsele mai puțin bune, dar cu un marketing extraordinar, ajung să vândă produsul foarte bine.

E același lucru pentru că ai parte de o audiență captivă. Dacă stai bine să te gândești, nu religia joacă un rol important, cât credința. Și firmele sunt tot organizații de tip cult. Companiile de multi-level marketing nu fac altceva decât să îți lucreze o credință, una aspirațională, pe care ți-o dorești, care să fie importantă, și apoi, pe lângă ea, sunt un milion de alte lucruri pe care le accepți în virtutea inerției, doar pentru că îți place acea primă idee.


(pseudonimul lui Sorin Staicu) s-a născut în 1985, la Buzău. Este scriitor și consultant de comunicare în industriile FinTech, IT și Marcom. A publicat volumul de poezie „apasă” (Editura Cartea Românească, 2010), pentru care a primit Premiul de debut în literatură acordat de Uniunea Scriitorilor din România, iar în anul 2016 a revenit cu „termeni/condiții” (Casa de Editură Max Blecher). Este coordonatorul Taberei de poezie de la Săvârșin și organizează ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează și participă la diferite evenimente literare. 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Antonia Ispas

Antonia Ispas
Iubitoare de cultură nord-europeană, pasionată de literatură și cinema, masterandă la SCILL- Germanistik, lector în tabere educaționale, Antonia este o visătoare care călătorește prin Europa cu aparatul foto de gât: „ce-i pe film, e un film”.