Este timpul să rescriem basmele?

  • Catalogul unei biblioteci de acum 500 de ani
  • Este timpul să rescriem basmele?
  • Machines Like Me, un nou roman al lui Ian McEwan
  • Liftul, de Cornel Bălan, la Humanitas de la Cișmigiu
  • Cartea după care s-a făcut If Beale Street Could Talk, tradusă în română

 

Pe site-ul The Guardian am găsit un articol despre o întâmplare ce pare desprinsă din romanele lui Carlos Ruiz Zafón: în Copenhaga a fost descoperit un volum imens, care datează de acum 500 de ani și care s-a vrut a fi cel mai cuprinzător catalog al unei biblioteci. Libro de los Epítomes are mai mult de 2.000 de pagini și este catalogul bibliotecii aparținând lui Hernando Colón, fiul nelegitim al lui Cristofor Columb. La începutul secolului 16, el a înființat ceea ce intenționa să fie cea mai mare bibliotecă din lume, la acea vreme, și care însuma aproximativ 15.000 de volume, adunate de el în timpul lungilor lui călătorii. Din păcate, doar aproximativ un sfert dintre cărți s-au păstrat, iar colecția este adăpostită de Catedrala din Sevilla, mai aflăm din articolul amintit. Este o descoperire foarte importantă, nu doar pentru că din acest catalog aflăm ce se citea în acele vremuri, ci și pentru că în el sunt scurte prezentări ale unor volume dispărute, care nu mai există decât amintite acolo, în această formă. Mai multe detalii despre această descoperire, pe theguardian.com.

**

De pe bbc.com mi-a atras atenția un articol amplu despre poveștile pentru copii, mai exact, despre basmele care ne-au colorat copilăria nouă, celor care nu am crescut cu internetul la îndemână. În ultimii ani, au existat multe discuții despre aceste basme, despre faptul că sunt pline de violență și de stereotipii care nu mai dau bine în zilele noastre. Firesc, a apărut întrebarea din titlul articolului despre care vă spun: Este timpul să rescriem basmele? Autoarea articolului face o analiză interesantă a poveștilor așa cum sunt ele percepute de unii dintre părinții copiilor de azi, subliniind plusuri și minusuri ale acestor scrieri. Trebuie să recunosc că unele dintre observații nici nu mi-ar fi trecut prin minte, iar eu sunt unul dintre copiii care au crescut cu aceste basme, pe care niciodată nu le-am perceput altfel decât… basme, povești menite să ne stimuleze imaginația și să ne ducă în tărâmuri populate cu ființe interesante, diferite de ceea ce vedeam în jurul nostru, în viața de zi cu zi. Referitor la așa-zisa violență a unora dintre aceste povești, aflăm din acest articol că multe dintre ele nici nu au fost scrise pentru copii. Ele sunt creații populare și, inițial, au constituit literatura celor săraci și needucați, în care erau prezentate povești de viață, cu o anumită componentă morală. Sunt date ca exemplu în acest sens poveștile Fraților Grimm, care abia când au fost traduse în engleză, de către britanici, au fost recomandate drept povești pentru copii. Cum spuneam, articolul este unul interesant, la fel și subiectul, vi-l recomand.

**

Revenind pe site-ul The Guardian, m-am oprit asupra unei recenzii. Este vorba despre cel mai recent roman semnat de scriitorul britanic Ian McEwan, Machines Like Me. Cărțile lui au fost traduse și la noi și sunt sigură că mulți dintre voi le-ați citit. În acest volum, Ian McEwan revine la stilul din perioada lui de început și scrie o poveste distopică, plasată într-o Londră alternativă a anilor ’80. Personajul principal, Charlie, trăiește din speculații la bursa de valori și este îndrăgostit de Miranda, o studentă foarte inteligentă, care trăiește cu un secret teribil. Când Charlie dă de bani, îl cumpără pe Adam, unul dintre primii roboți umani, și, cu ajutorul Mirandei, îi creează acestuia o personalitate. În curând, se conturează un triunghi amoros, care îi va pune pe cei trei față în față cu o profundă dilemă morală. Aceasta ar fi, foarte pe scurt, ideea romanului prin care scriitorul britanic ridică întrebări precum: Ce anume ne face umani? Poate un robot să înțeleagă sufletul omenesc? Ce este mai important: realizările noastre sau viața interioară? Recenzia de pe The Guardian este mult mai detaliată, iar ideea cărții este una tentantă. Dacă scrisul lui Ian McEwan nu și-a pierdut din farmec și din precizie, probabil că va fi un succes și probabil că o vom vedea tradusă și la noi, în scurt timp.

**

Celor care vor să se retragă pentru câteva ore într-o discuție despre un roman recent apărut, le recomand întâlnirea care va avea loc în această seară la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Este vorba, de data aceasta, despre literatură contemporană de la noi. Subiectul principal îl va constitui romanul Liftul, de Cornel Bălan, publicat de Editura Humanitas. De asemenea, Sebastian Sifft va dezvălui într-o lectură în avanpremieră un nou fragment din romanul în lucru Copia Carbon, aflăm de pe pagina de FB a evenimentului. Tot de acolo aflăm unele detalii despre romanul Liftul: ”Afectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când, după mai multe încercări, reușește să se angajeze, instituția se dovedește una aproape kafkiană, iar colegii de serviciu și șefii par să facă parte dintr-o conspirație secretă. Senzația că nici mașina de dormit pe care începe să o folosească la sfatul medicilor nu e altceva decât o modalitate de a-l controla îl face să se afunde într-o lume a obsesiei și nebuniei. Investigarea realității, survolarea limitei dintre vis, halucinație și ceea ce se petrece cu adevărat sunt de fapt pretexte care camuflează adevăratele frământări ale personajului, legate de traume nedepășite, dezamăgire, obsesia fericirii complete, teama de sfârșit.”

**

Dintre traducerile recent apărute la noi, recomand azi romanul Dacă Strada Beale ar putea vorbi, de James Baldwin, publicat de Editura Black Button Books. Dacă titlul vă pare cunoscut, se întâmplă deoarece există o ecranizare a cărții: If Beale Street Could Talk. De pe pagina de prezentare a editurii aflăm că: ”Dacă Strada Beale ar putea vorbi este primul roman al lui James Baldwin care abordează o poveste de dragoste din comunitatea afro-americană și este singurul său roman în care naratorul este o femeie. Acțiunea este expusă prin ochii lui Tish, o tânără de nouăsprezece ani îndrăgostită de Fonny, un tânăr scare ajunge la închisoare, din cauza unui sistem profund discriminatoriu. James Baldwin creează un caleidoscop emoțional de fragilitate, tandrețe, dezamăgire, speranță, nedreptate și disperare într-un roman care a devenit una dintre cele mai apreciate ecranizări ale anului 2018, în regia lui Barry Jenkins. Filmul a primit numeroase nominalizări la Premiile Oscar și la Globurile de Aur. Actrița Regina King a primit atât premiul Academiei, cât și Globul de aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar.” La mine, ambele sunt pe lista de așteptare și recunosc că nu sunt hotărâtă: să citesc mai întâi cartea sau să văd prima dată filmul?

Surse foto: theguardian.com

„Mondolit” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la Radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.