Mi se întâmplă tot mai des să stau cu telecomanda televizorului în mână și o jumătate de oră, să iau platformele de streaming la rând și la final tot să nu știu la ce film/serial să mă uit. Presupun că nu sunt singura căreia i se întâmplă asta. De ce? De ce, cu atâtea filme la un buton distanță, nu ne mai mulțumește nimic? Sigur, multe sunt foarte proaste. Totuși, am abonament la Netflix, MAX, Disney+, Prime, iar asta înseamnă multe-multe-multe filme. Noi, vechi, chiar și de artă… și nimic. Găsesc nod în papură la orice. Sunt seri în care, după o grămadă de timp pierdut căutând, mă întorc la YouTube sau la vreun documentar muzical și cel puțin știu că așa o să mi se facă somn și o să adorm ușor.
Am încercat recent să-mi amintesc cum era când nu existau aceste platforme de streaming. E drept, existau multe site-uri cu filme, unde te chinuiai să scapi de reclame dubioase și subtitrările erau uneori și mai dubioase, iar calitatea imaginii era vai de ea, dar încă simțeam plăcere și bucurie când descopeream o grămadă dintre filmele pe care acum le am la dispoziție la o calitate foarte bună și care nu mă mai atrag. Foarte rar revăd ceva ce știu sigur că mi-a plăcut cândva, deși mereu când zăresc câte un film din ăsta în lista de streaming îmi zic: ia uite, l-au pus și pe ăsta aici, o să-l revăd într-o seară! Dar n-o fac. Sau o fac foarte rar, cum spuneam. Și adevărata problemă nu este că nu îmi place un film sau altul, adevărata problemă este că nu mai îmi place nimic.
Nu mai vorbesc de perioada când vedeam filmele doar la televizor, când așteptam o săptămână după un episod nou dintr-un serial… acelea par deja vremuri din altă viață. Am încercat să aflu dacă problema este la mine sau este generală. Nu, nu este doar la mine… Deși o gamă largă de posibilități pare atrăgătoare la început, în mod paradoxal, ea devine de fapt problematică în timp. Se pare că această multitudine de opțiuni duce la ceea ce se numește „oboseală decizională”, când numărul mare de opțiuni face dificilă luarea unei decizii care să te mulțumească. La fel, specialiștii (orice o însemna asta, în acest caz) vorbesc despre fenomenul de „paralizie a opțiunilor.” Se pare că acest fenomen apare atunci când oamenii au la dispoziție atât de multe opțiuni, încât luarea unei decizii, alegerea devine dificilă, de teamă că ar putea rata o opțiune mai bună. Cu alte cuvinte, ne gândim dinainte că filmul pe care îl alegem ar putea fi mai prost decât altul și astfel ratăm ceva mai bun. Evident, asta duce la frustrare, insafisfacții și timp pierdut. Ciudate ființe suntem… :))
Într-un articol pe care l-am găsit online încercând să dau de o explicație pentru această adevărată boală a nemulțumirii, ce pare să ne fi lovit pe mulți, am găsit următoarea explicație. Se spunea acolo că unul dintre principalele motive care stau la baza paradoxului prea multor opțiuni este conceptul de „costuri de oportunitate.” Atunci când ai la dispoziție prea multe opțiuni, conștient sau nu, cântărești avantajele și dezavantajele fiecărei alegeri, luând în considerare ceea ce ai putea pierde prin selectarea unei opțiuni în detrimentul alteia. În acest fel, ajungi să te gândești că poate nu ai ales bine, că poate ar fi de preferat să te întorci la celălalt film, pe care l-ai văzut în listă mai devreme, și uite așa nu mai reușești să te bucuri deplin de ceea ce alegi. Iar eu am dat acest exemplu al filmelor pentru că m-am lovit de el foarte mult în ultima vreme, dar poate fi valabil și pentru altele: restaurante, catering, muzică, haine șamd. Lumea este saturată de tot felul de lucruri, suntem bombardați cu opțiuni în orice domeniu…
Este adevărat că, la fel ca tot ce mișcă online, respectivele platforme de streaming fac recomandări personalizate (cel puțin teoretic), care ar trebui să ne ușureze alegerile. În realitate, însă, nici acestea nu mai reușesc să ne ajute, ba chiar sporesc dificultatea de a decide. Se ajunge la un așa-zis paradox al alegerii, pentru că ne putem trezi cu multe opțiuni care nu se pliază pe starea noastră de spirit de moment. Și din nou nu e bine… Dacă mai intervin și recenziile sau recomandările altora care au văzut deja unele filme… lucrurile devin de-a dreptul imposibile. Părerile contradictorii nu vor face decât să accentueze dificultatea alegerii. În plus, se creează așteptări alimentate din diverse direcții și, dacă aceste așteptări nu sunt satisfăcute, data următoare va fi și mai dificil de ales.
Și totuși, care este soluția? Există măcar o soluție? În mod paradoxal – e plin de paradoxuri articolul ăsta -, unii spun că o posibilă soluție ar fi limitarea opțiunilor. Și zic paradoxal pentru că tot noi ne-am dorit să avem de unde alege, să nu fim limitați la filmele de la TV. Iată, dorința ni s-a împlinit, dar acum suntem rugați să dăm timpul înapoi și să ne întoarcem la opțiuni mai puține. L-am întrebat și pe ChatGPT (încă mă amuză să fac asta) care ar fi soluția la această situație și, printre altele, pe locul doi era același sfat: „Limitați-vă opțiunile.” Unii spun că ar trebui să avem criterii clare de căutare sau că ideal este să știm foarte bine ce vrem. Până la urmă, eu am ajuns la concluzia că important e să ne reamintim că scopul vizionării unui film este relaxarea (nu vorbesc acum despre consumul de artă) și nu are rost să ne complicăm foarte mult în luarea unei astfel de decizii. În cazul altor alegeri poate fi mai complex, dar în cazul filmelor ar trebui să ne reducem așteptările și să ne bucurăm de experiență, cum zic psihologii.
