De vorbă cu Dan Lungu, despre un festival cât un oraş de mare

Pe scriitorul , directorul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, l-am prins să stăm de vorbă, în ultima zi de FILIT și, în stilul meu impulsiv caracteristic, l-am asaltat cu întrebări, despre un festival care, vorba aia, ”is here to stay” , despre noul său volum, despre relația între scriitori, editori și traducători. Doamnelor și domnilor, lectură plăcută!

10330349_832076516821765_831681157776677609_n

SB: Cum a evoluat Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, față de prima ediție?

: Atmosfera e aceeași de anul trecut și cred că la un festival, ceea ce e cel mai greu de obținut, pentru că rețeta e inefabilă, nu știi  care sunt ingredientele și care sunt proporțiile, este atmosfera. În rest, se pot organiza evenimente frumoase, fără a obține atmosfera specială, atmosfera din oraș.

Altminteri, sigur sunt diferențe. În primul rând ca dimensiune. FILIT 2014 este mult mai mare, cu număr dublu de invitați și aproape dublu de evenimente. Asta înseamnă că anul acesta s-au suprapus și mai multe evenimente decât anul trecut. Anul trecut erau 2-3 evenimente care aveau loc în același timp, în timpce, anul acesta, s-au petrecut și 5-6 evenimente în paralel, în foarte multe locuri din oraș.

Plăcut surprinzător e faptul că la toate evenimentele a existat public, și nu puțin. Asta arată un enorm potențial de public și la Iași, în regiune, și în țară. De fapt, dacă stau să mă gândesc, am avut public și din străinătate.  Cel puțin trei oameni pe care îi cunosc au venit de departe, din Suedia, Norvegia, pentru un festival.

S.B.: Înțelesesem de la Corina Bernic că, undeva prin februarie-martie 2014, existau deja solicitări și întrebări legate de FILIT-ul de anul acesta: când faceți/cum faceți/ne vedem? Ați schimbat data, anul acesta, ceea ce a stârnit un pic de nedumerire.

D.L.: Am mutat Festivalul un pic mai devreme din două rațiuni. În primul rând, am luat în considerare vremea. La început de octombrie, șansele ca publicul să se bucure de vreme bună sunt mai mari. Și anul trecut, la final de octombrie, am avut vreme splendidă pentru FILIT, dar nu se întâmplă întotdeauna așa. În al doilea rând, am ținut să îl organizăm un pic înaintea Târgului de Carte de la Frankfurt, pentru a prinde autori care oricum vin în Europa, la Frankfurt. Așa, vin întâi la noi și apoi merg mai departe, către Frankfurt. Noua dată a festivalului este un argument bun pentru autorii care vin de peste ocean, știm de la Corina care sunt autorii care vin de peste ocean la Frankfurt, așa că îi interceptăm și îi invităm la noi.

S.B.: Stăteam de vorbă cu Sahar Delijani ieri-alaltăieri (n.ed. în curând pe SemneBune) și era foarte încântată că foarte multă lume știe cine e. Ați avut parte de reacții neobișnuite ale autorilor străini? Se așteptau la ce au găsit aici, ați avut probleme de adaptare cu ei? Pentru unii dintre ei, a fost prima vizită în România.

D.L.: În general, toate lucrurile mai ”ciudate” s-au consumat în corespondența de dinaintea Festivalului. Pun tot felul de întrebări și, încet-încet, în urma dialogului foarte civilizat cu echipa noastră, realizează că e safe, lumea nu trăiește în copaci (n.ed. râdeam amândoi de oboseală și îi simțeam în voce ușurarea ultimei zile de Festival, după …. ) Iar când ajung aici au un șoc pozitiv, realizează că FILIT e ca orice festival din Europa

IMG_7289

S.B. Arată ca un festival european. Bine, probabil mai sunt lacune și scăpări, e abia la a doua ediție. Câți ani are Frankfurt-ul? 14? FILIT învață din mers.

D.L.: Prima zi a fost un pic dificilă, în special în privința organizării, fiindcă întregul festival a fost mult mai mare decât cel de anul trecut. Noi ne-am organizat echipele aproximativ la fel ca anul trecut, dar numărul de oamenii fiind dublu, am fost relativ copleșiți, dar după ce am chemat întăriri și am depășit momentul,  lucrurile s-au reglat și vom ști anul viitor ce avem de făcut. Cu siguranță, vom avea nevoie de echipe mai mari.

SB: Trebuie să vă felicit pentru un fapt: Serile  FILIT au avut personalitate proprie și au fost memorabile, fiecare în mod original și irepetabil. Nu știu cum ați ales invitații și ați făcut planul, dar sunt net îmbunătățite structural, față de anul trecut.

D.L.: Sunt foarte diferiți invitații între ei, ca personalități, și atunci fiecare a oferit un alt tip de spectacol. Nu apuci să te plictisești de la o seară la alta, nu seamănă doi autori între ei și am mai lucrat la ceva, și anume la compatibilitatea între autor și moderatorul său.

SB: S-a văzut foarte bine acest lucru. Cred că cel mai bine s-a văzut la întâlnirea cu Guillermo Arriaga, moderată de Marius Chivu, s-a văzut că s-au distrat împreună, iar Cezar Paul-Bădescu și Mircea Cărtărescu puteau să stea de vorbă la fel de bine, la un pahar de vin. Erau foarte relaxați, parcă ar fi mers mai mult.

D.L. Ne-am fi întins mai mult, dar am mizat pe varietate, urmau concertele pe care le-am ales cu grijă. După Mircea Cărtărescu, urma Alexandrina. (n.ed. un concert memorabil)

S.B. Mi-a plăcut foarte mult și partea cu dezbaterile, dar aș întreba o chestie un pic delicată, referitoare la participanții la acestea. De exemplu,  la dezbaterea cu traducătorii români, cea de la Institutul Francez, nu ar fi fost poate indicat să fie invitate și editurile? Mă refer la faptul că dezbaterea despre traducerea literară nu există fără editură. Și dacă tot îi aducem la aceeași masă, nu ar trebui cumva să implicăm și scriitorii?

D.L. Au existat și astfel de întâlniri. De exemplu, a doua zi, la Uniunea Scriitorilor din Iași, a avut loc o întâlnire între traducătorii străini și autorii români. Cea de la Institutul Francez, moderată de Nicolae Manolescu, a fost o masă rotundă a traducătorilor români. E pentru prima oară când o organizăm astfel, când aducem această categorie de invitați și am creat un parteneriat cu Uniunea Scriitorilor și Institutul Cultural Român, iar pe de altă parte, editorii pot veni dacă doresc. Noi am gândit evenimentul ca pe o discuție profesională, cu privire la problemele traducătorilor români, dar lucrurile se pot schimba de la un an la altul.

S.B.: Una dintre problemele traducătorilor români sunt editurile, totuși.

D.L.: Într-adevăr, relațiile cu editurile, prețurile mici. Sunt probleme aproape sindicale, traducătorii trebuie să își apere breasla. Fiind primul eveniment de gen, am încercat rețeta să vedem dacă funcționează. Cu siguranță, la anul putem regândi structura discuției.

SB: A fost sala plină, deci interes real există. La fel de pline au fost sălile, la întâlnirile cu liceenii.

D.L.: Ca și anul trecut, iar anul acesta au fost mai multe licee. Anul trecut am avut șase licee, iar anul acesta am avut 10, pentru că au venit peste noi cu propuneri. Inclusiv licee care spuneau ”dacă suntem liceu tehnologic, noi nu citim?” Le-am inclus în program și a ieșit foarte bine.

SB: Mi se pare fantastic faptul că, la a doua ediție, aveți deja rețete clare. Știți foarte bine ce merge. Întâlnirile de la licee, Serile FILIT….

D.L.: Într-adevăr, au mers excelent și, pornind de la experiența Nopții Albe a Poeților de anul trecut, anul acesta am organizat Casa Poeziei (n.ed. evenimentele de la Casa Dosoftei), care a funcționat la fel de bine și o vom păstra. Vom păstra și vom dezvolta ce observăm că funcționează.

SB: Apropo de Noaptea Albă a Poeților, a ieșit beton cea de anul acesta și a fost bine că a fost mai scurtă. De la un punct încolo, oboseala își spune cuvântul.

D.L.: Ne-am permis să o scurtăm, dat fiind faptul că am introdus Casa Poeziei în program (n.ed. după-amiezile de FILIT), au existat lecturi zilnice și nu i-am mai îngrămădit pe toți într-o singură noapte.

SB: Lăsând un pic la o parte, chestiunile organizatorice, aș vrea să îmi povestiți despre ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”. Abia am pus mâna pe ea, s-a vândut ca pâinea caldă, și sunt așa de încântată! La ce să ne așteptăm? Ce e ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”?

D.L. Este un roman despre copilărie. Aceasta a fost miza și ca viziune și din punct de vedere lingvistic, este romanul unei copilării contemporane. În plan secund, apar multe alte teme, iar tema cea mai discutată este cea a emigrației, un subiect la modă, de altfel. E un roman despre naivitate, despre limbajul copilăriei, despre modul în care copiii văd lumea. Încerc să experimentez o stilistică nouă pentru mine, inspirat fiind și de copiii mei, Filip este încă foarte proaspăt, neintrat în adolescență și spontan.

SB: Apropo de impulsul și inspirația de a scrie, am observat că anul acesta, în discuțiile cu autorii, o bună parte dintre ei aufetita care se juca de-a dumnezeu fost întrebați sub o formă sau alta de ce scriu și ce înseamnă literatura pentru ei. Bineînțeles, răspunsurile au fost de varii forme și culori. De exemplu, Mircea Cărtărescu a mers pe principiul ”scriu deci exist”, iar pentru Herta Muller, scrisul este o formă de terapie. Dumneavoastră de ce scrieți?

D.L. E destul de complicat. Evit să formulez o propoziție succintă, pentru că motivațiile scrisului sunt multe, se adună într-o stare de spirit. Și mai e o chestie, motivațiile se schimbă de la o vârstă la alta. De pildă, când eram mic, scrisul era un mod de a mă juca. Mai băteam și mingea, dar și scrisul era o formă de joacă. Târziu, am descoperit că literatura are un cod, că există o conștiință literară, dar inițial a fost pur și simplu o joacă. În timp, te obișnuiești, te face să te simți bine și nu te mai poți lăsa.

SB: Aveți o rutină anume legată de scris?

D.L.: Nu scriu zilnic, dar îmi notez idei, am un fel de jurnal de observații, pe care nu îl completez zilnic. Nu știu în ce zi am făcut o notație, dar îmi amintesc cam unde e o notație asemănătoare și știu cum se leagă între ele, chiar la câțiva ani distanță. Creez legături între ele, știu unde să le caut, fără să le organizez cronologic. Au o legătură invizibilă între ele, pe care o descopăr atunci când am nevoie. Uneori dau și câte un titlu obsesiilor mele recurente. Jurnalul meu adună idei, obsesii, observații despre tehnica literară, care comunică extrem de bine între ele.

SB: Abia aștept să citesc romanul nou apărut. Sunt ca un copil fericit, cu o jucărie nouă. Ne-ar plăcea să vă vedem și la București. Ne faceți o vizită?

D.L. Ajung rar la București, sper să ajung la Gaudeamus anul acesta. Am avut foarte mult de lucru cu FILIT-ul, apoi sunt foarte multe de făcut cu Muzeul (n. ed. Muzeul Literaturii din Iași), evident, plus că, fiind ocupat cu FILIT-ul mi-am împins foarte multe plecări în străinătate pentru după festival. De fapt, de răspoimâine încolo, sunt mai mult pe drumuri, cu cărțile mele.

SB: Mergeți la Frankfurt?

D.L.: La Frankfurt, nu. E, în primul rând, un eveniment pentru editori, e bun și pentru autori uneori, dar nu ajung anul acesta. Merg întâi la Viena, apoi la Munchen, la Oslo, Sofia, deci mă așteaptă ceva drumuri de făcut. Le-am tot amânat, pentru că nu puteam pleca înainte de FILIT.

SB: Cât durează să organizezi un festival? Un an? Luați pauză acum, respirați un pic și o luați de la capăt?

D.L. Un pic de pauză, nu mult (n.ed. trebuie să vedeți un moldovean când spune ”un pic de pauză”, picul acela e mărunt-mărunt). Oricum, pentru noi festivalul nu se termină acum, pe 5, urmează toată partea birocratică, tragem linie, vedem ce a mers, ce nu a mers.  Birocrația întreagă, toate hârtiile, contractele de pus în ordine. Plus că e foarte complicat să lucrezi cu bugetul de stat, când ai invitați din străinătate, de exemplu, și trebuie să îi plătești în euro, alte hârtii, birocrație.

SB: Chiar voiam să vă întreb cum arată partea birocratică a unui proiect realizat cu buget de stat. Oricum sunt convinsă că relația cu bugetul de stat va atrage comentarii, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.

D.L. În primul rând e foarte greu pentru că nu există o formulă de bugetare multianuală a proiectelor. Din momentul ăsta, trebuie să o iau de la capăt. De exemplu, dacă anul ăsta îl prind pe Orhan Pamuk și îl conving să vină anul viitor la festival, el vrea să facă contract, evident, iar eu nu pot semna contract cu el, înainte de a se aproba bugetul. Adică semnez un contract pe un buget pe care nu îl am, ceea ce nu e deloc în ordine. Or, când se votează bugetul? Bugetul de stat se votează în decembrie-ianuarie, poate februarie. Urmează toate celelalte etape, la mine ajunge aprobat abia prin martie-aprilie.

SB: Când deja ar fi trebuit să fi discutat cu scriitorii.

D.L.: Când deja e prea târziu. Un premiant Nobel are agenda pe anul în curs pregătită, în aprilie.

SB: Nu există o formulă prin care să se poată schimba cumva situația asta? Este clar că FILIT e deja eveniment de cursă lungă. Este clar că nu pleacă nicăieri în următorii ani.

D.L. Nu, nu există o formulă legală pentru finanţare multianuală. Niciun festival mare de la noi nu are buget multianual, ceea ce este o piedică enormă. În cazul nostru, pe unii autori îi prinzi acum, doar dacă semnezi un contract, altfel, pe ochi frumoşi, nu poţi aduce autori consacraţi. Inclusiv agenţii lor literari insistă să existe un contract, pentru că altfel, sunt puşi în situaţii delicate. Refuză alte evenimente importante în aceeaşi perioadă, de exemplu, iar dacă eu nu primesc buget să îmi ţin promisiunea verbală, practic pierd, iar agenţii literari din asta trăiesc. Nu scriitorii sunt drastici în această privinţă, ci agenţii lor.

SB: E drept, agenţii din asta trăiesc, cel puţin afară. Ei organizează viaţa autorilor, caută, găsesc evenimentele şi, probabil aleg şi ofertele cele mai bune, pentru că din aceste contracte îşi obţin comisioanele. La noi, profesiunea de agent literar este inexistentă, practic.

D.L. Avem doar agenţi care vând de afară în România, care vând autori străini editurilor şi sunt în parteneriat cu agenţii străini.

SB: Aţi avut agent literar care să vă reprezinte afară?

D.L.: Am avut pentru unele cărţi, dar nu a funcţionat întotdeauna bine. Dacă nu ai un agent bun, e complicat, poate fi o piedică. În acest moment, agentul meu este Editura Polirom.

SB: Mă gândeam totuşi că, practic, agentul ar fi o bună formă de reprezentare, care poate scuti autorul de căutat, alergat, rezolvat şi îi poate uşura viaţa.

D.L.: E adevărat, doar că literatura română se vinde puţin afară, iar un agent nu ar putea trăi din asta.

SB: Păi, se vinde puţin afară pentru că nu e cunoscută afară, nu pentru că nu ar fi bună.

D.L.: E un cerc viicios, ce e drept.

SB: Până la urmă literatura română este literatură Est-europeană, iar Est-europenii sunt foarte iubiţi în Vest, sunt exotici şi fascinanţi.

D.L. Deocamdată nu s-a născut acel agent literar care să vândă atâta literatură română, în străinătate, încât să trăiască din asta.

SB: Mda, acum simt nevoia să trecem la o notă mai veselă. Pe noi (n.ed. Scrie-ţi povestea în Iaşi) ne mai primiţi şi la anul?

D.L.: Cu mare plăcere! Proiectul vostru s-a bucurat de un mare succes.

SB: Poate facem și un print la anul (n.ed. nedrept din partea mea să îl prind pe directorul festivalului obosit și alergat după un eveniment uriaș și să încerc să ”storc” promisiuni, dar nu mă puteam abține)

D.L.: De ce nu? Stăm de vorbă.

SB: Putem şi avem şi un BEST OF, o listă lungă de celebrităţi care şi-au scris povestea la noi, mulţumită voluntarei noastre (o vrem şi la anul, pe toți îi vrem!), care nu a ratat niciun autor și l-a invitat cu ochii mari de căprioară la standul ”Scrie-ți povestea”.

D.L.: (chicotește și trage cu ochiul la flipchart-ul nostru) Scoatem un volum, să zicem, la Editura Muzeelor Literare, editura noastră.

SB: Excelent și adăugați și dumneavoastră un rând măcar la povestea cititorilor FILIT! Mulțumim, domnule Lungu, pentru răbdare, nervi tari și un festival pe care îl iubim!

Alde Banciu

Surse foto: Ion-Valentin Ceauşescu, Serile filmului românesc (@Simona Pavel)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164