De ce îmi place poezia Tatianei Ernuțeanu

Am mai spus de câteva ori, mă interesează în mod deosebit cea de-a doua carte a unui autor. Cu cât mi-a plăcut mai mult un autor aflat la debut, cu atât mai atent și critic mă îndrept spre a doua sa carte. Mă îndrept însă și cu iubire spre al doilea volum – și fără să-l mai recitesc pe primul, revizitând doar urma pe care a lăsat-o în arhitectura mea interioară. Dacă prima carte se poate scrie din impuls, din sete de exprimare, de răzbunare, de a te elibera, abia la a doua carte se arată adevărata substanță artistică.

Împărtășesc cu Tatiana urechea internă pentru sunetele stărilor, iar faptul că a doua ei carte avea deja în titlu sugestia blues-ului ar fi trebuit să facă lucrul mai previzibil. Am știut că nu așa vor avea să stea lucrurile, deoarece să spun în același timp „Tatiana“ și „previzibil“ mi-a apărut imediat ca o contradicție în termeni.

Așadar, prima ei carte de poezie Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra (Editura Eikon, 2020) m-a surprins creând o nouă mitologie în care zeița este senzația și cuvântul e profetul ei nedemn de venerația, dar mereu demn de-o revelație a unei noi senzații.

A fost o rază de soare în pustiul conexiunilor umane pandemice. Aproape conspirativ, poeziile Tatianei lansate în primăvara neagră a lui 2020, când orice frenezie evenimențială pierise, mi-au fost prieteni buni anii ăștia. O sursă de atenție pentru interior de fiecare dată când lumea nesigură de afară amenința să o ia razna definitiv. O sursă de fantezie și imaginar netrucat.

În timpul acesta pandemic, angoasat și angoasant, Tatiana a început și ea călătoria celei de-a doua cărți de poezie. „Era timpul recluziunii, contemplării, când cuvintele prindeau trup!“  Așa m-am surprins exclamând când am citit în sfârșit Buletin de știri blues , a doua carte apărută după doi ani pandemici la Tracus Arte.

În Buletin de Știri Blues cuvintele au prins carne, dar prin asta nu au prins și greutate, ci mai multă senzitivitate și o capacitate specială de inserție în lume. Dacă ar fi să rezum, Buletinul este dovada scrisă că Tatiana este un „poet mare“ așa cum anunțase deja Ioan Es. Pop pe coperta 4 a primului ei volum.

În Buletin poezia ei trăiește în versul alb, dar și în poemele în proză, fără punctuație aparentă. În acestea din urmă am ghicit instanțe ale unui teatru interior al memoriei, dar mai ales un teatru al trăirii care coincide mai puțin cu spațiul psihanalitic și mai mult cu metafizica încarnată și vitală, de felul celei a lui Gellu Naum.

Relatările din oglindă și din partea nevăzută a lucrurilor sunt exacte, dar nu „inteligibile“, ci sensibile, așa cum ar constata cu uimire scolasticii, ducând la extrem estetica poeziilor.

Re-citind poeziile Buletinului de Știri Blues mi-am dat seama de ce îmi place de fapt poezia Tatianei.

Dacă în Oase,.,… m-a sedus lirica, senzația, copleșitoarea bogăție de fragilitate și îndrăzneală tipic Tatianei și acum exacerbate poetic, în Biletul m-a copleșit mai întâi muzica și i-am complimentat puterea poetică.

Numai când am recitit Buletinul, obosită fiind de revelații, i-am putut vedea aievea vehiculul poetic, care e și inima și substanța acestei poezii.

Sensul și senzația te conduc, te epuizează și se epuizează, se conduc singure la o limită unde mișcarea o preiau cuvântul și sunetul, goale și vârlave. Apoi devin și ele carne de tun pentru senzațiile și ideile care le devorează pe ascuns făptura și se inseminează la loc, deschizând gândirea, spărgând în trupul cuvintelor adunate atât de mândru o altă punte,

Această rostogolire de yin al senzației, yang al cuvintelor, apoi yin al cuvintelor și yang al senzațiilor rostogolește la infinit roata poeziei, care e câteodată pătrată, câteodată coboară, câteodată e nevăzută, câteodată e jupuită ca o felie de oglindă lipită pe un geam dincolo de care se vede chipul femeii.

Femeia se numește Tatiana. Este poetă. Cartea ei Buletin de știri blues a apărut la Tracus Arte în 2022. A fost lansată în toamnă la Cărturești Verona (foto) și o găsiți la toate librăriile din țară.