Cel mai mult mi-a plăcut la Bukowski stilul lui franc, brut, de a spune lucrurilor pe nume. N-a fost nevoie niciodată să se ascundă după metafore pline de zorzon și nici să ofere o nuanță pe placul publicului, pentru că, e destul de clar, el n-a scris pentru public. L-a interesat puțin spre deloc de ce vor spune fanii, dacă va fi criticat sau nu. Știa că cine te pupă, te și înjură, așa că n-avea nimic de pierdut să fie un scriitor dintr-o bucată. Am citit tot ce s-a tradus la noi, câteva dintre cărțile sale au apărut la editura Polirom de-a lungul anilor. Dacă l-ai citit pe Bulowski, cititorule, știi deja la ce mă refer, iar dacă nu ai făcut-o încă, poate c-ar trebui să începi cu romanul Femei (editura Polirom, edițiile 2003, 2012, 2016) sau, dacă tot ai intrat aici, poate chiar cu scurtul volum de povestiri Muzică de belele, apărută în 2018.
Tema recurentă la Bukowski o reprezintă absurditatea vieții, fatalismul, pesimismul bine temperat, disperarea, dorința fatidică de recunoaștere și teama de singurătate. Deși acestea din urmă ar putea indica o operă de factură facilă, mediocră, pare-se că Bukowski a reușit să scoată o proză unică de unde nu se aștepta nimeni: din ridicolul cotidianului.
Muzică de belele reprezintă încă o frescă extrem de bine conturată din lucrurile care li se întâmplă oamenilor zilnic: singurătate, eșecuri în dragoste, probleme la mansardă, dezamăgire, răutatea oamenilor care se răsfrânge asupra lor înșiși, inclusiv asupra lumii. Bukowski poate fi o provocare, mai ales dacă nu te-ai mai întâlnit cu genul ăsta de scriitură și dacă limbajul licențios ți se pare ceva extraterestru.
Nu numai că este un prozator autentic și care deja și-a creat propriul ”brand”, ca să zic așa, dar Bukowski se pricepe și la poezie, și cred că este printre puținii poeți la care mă mai întorc din când în când.
Așadar, volumul de povestiri Muzică de belele reprezintă ceea ce mi-ar plăcea să scriu. Dacă poți privi dincolo de perdeaua aia brută și licențioasă, reușești să descoperi un om sensibil și interovertit, care încearcă să supraviețuiască într-o lume oribilă.
Charles Bukowski s-a născut în Germania, la Andernach, în 1920. Cînd avea doi ani, părinţii lui s-au mutat în Statele Unite, stabilindu-se în Los Angeles, unde scriitorul a copilărit şi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă. A studiat la Los Angeles City College, dar a abandonat cursurile şi a dus o viaţă dezordonată, scriind cu o pasiune îndîrjită şi schimbînd diverse slujbe pentru a supravieţui: a lucrat într-un abator, într-o fabrică de biscuiţi pentru cîini, a fost spălător de vase, şofer de camion, funcţionar de poştă etc. A publicat prima povestire la douăzeci şi patru de ani, iar în 1960 a debutat cu un volum de versuri. Încetul cu încetul, valoarea operei sale a început să fie recunoscută, iar în 1969 Bukowski a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, ceea ce i-a permis să renunţe la slujba din acel moment şi să se dedice exclusiv scrisului. Autor prolific, a publicat numeroase volume de poezie, antologii de povestiri şi romane, devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori americani contemporani. La Editura Polirom au apărut pînă în prezent romanele Femei (2003, 2012, 2016), De duzină (2003), Factotum (2004), Poşta (2004, 2017), Şuncă pe pîine (2011, 2015), volumele de povestiri Dragoste la 17,50 $ (2016) şi Poveşti despre nebunia obişnuită (2017), precum şi antologia de poezie Dragostea e un cîine venit din iad (2007). Charles Bukowski a murit în 1994 în San Pedro, California.
Colecția „Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1.000 de titluri.
Titlu: Muzică de belea
Autor: Charles Bukowski
Editura: Polirom
Traducător: Dan Sociu
An apariție: 2018
