Situat în Africa de Sud, în perioada apartheidului, când violențele păreau că nu mai au sfârșit, Epoca de fier, unul dintre romanele de început ale lui J.M. Coetzee, câștigător în 2003 al Premiului Nobel pentru Literatură, este o lungă meditație despre suferință și resemnare în fața bolii și a morții. În același timp, este și o trezire la realitatea politică și socială a lumii, așa cum era ea la sfârșitul anilor `80, într-o perioadă nefavorabilă și dură pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei ce luptau pentru schimbare. A fost o perioadă a copiilor crescuți pentru a muri în luptă, a revoluționarilor, un timp în care bucuria a fost pusă între paranteze de mireasma morții.
Apartheidul și efectele sale asupra societății sud-africane este o temă pe care Cotzee a mai abordat-o și în alte romane, precum Viața și vremurile lui Michael K, însă centrul de greutate al Epocii de fier constă în povestea ultimelor luni din viața unei foste profesoare universitare de latină, doamna Curren, care află că are cancer osos. În aceeași zi, în viața ei intră un vagabond alb, aflat la mijlocul vieții, care este însoțit de un câine. Aceștia se pripășesc în grădina casei ei, în niște cutii de plastic și carton și femeia îi acceptă, la început în silă, apoi se creează o legătură strânsă între cei doi, manifestată mai ales printr-o dependență a femeii față de Vercueil și de tăcerile sale visătoare.
Vestea bolii, ciudata relație cu Vercueil, precum și legăturile dintre aceasta și menajera ei de culoare, al cărei fiu, împreună cu prietenul lui luptă alături de mulți alți tineri contra poliției, o trezesc pe femeie la o realitate pe care o ignorase aproape complet toată viața. Autorul numește epoca în care trăiesc acești copii drept o epoca de fier, pentru că ei înșiși sunt niște oameni de fier, care habar nu au că se pot topi, îndoi sau rupe. Și mulți dintre ei se rup, intră în luptă ca într-un joc și mor fără să știe foarte bine pentru ce. Iar pe fondul acestei lumi violente, se desfășoară ultimele zile din viața doamnei Cullen, care intră și ea, de bună voie, în mijlocul evenimentelor.
Concepută ca o lungă scrisoare către fiica ei, plecată cu multă vreme în urmă în America fără dorința de a se mai întoarce vreodată, cartea lui Coetzee își trage forța nu neapărat din narațiune, nici din personaje, ci din idei și gânduri, scrise într-o formă poetică și frustă. Stilul confesiv-interogativ al narațiunii, abordat într-o cheie patetică uneori, alteori de o violență greu de suportat este atuul principal al romanului:
Am fost vreodată pe deplin trează? La fel de bine aș putea întreba: Știu morții că sunt morți? Nu: morților nu le este dat să știe ceva. Dar în somnul nostru de moarte putem cel puțin fi vizitați de intuiții. Am intuiții mai vechi decât orice amintire, de nezdruncinat, anume că odată am fost vie. Am fost vie și apoi am fost răpită vieții. Din leagăn s-a făcut furtul: un prunc a fost luat și în locul lui a fost lăsată o păpușă, pentru a fi alăptată și crescută, iar acea păpușă este ceea ce numesc eu. (pp. 111-112)
Prezența vagabondului este singura stabilitate din ultimele ei luni de viață. Nespălat, mereu băut, taciturn și complet dezinteresat de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui, precum și de propria-i viață, vagabondul este perceput de bătrâna femeie la început ca o povară, ca o scursură, apoi ca un înger protector. Cu mintea încețoșată de medicamente, aceasta se abandonează ușor-ușor impulsurilor și se las purtată de evenimente, iar Vercueil este acolo, tăcut și abrutizat, pentru a o ajuta la nevoie. Dar nu mereu, ci doar când vrea el, fiindcă deseori nici nu pare că l-ar interesa soarta femeii. Dependența ei de Vercueil nu ține cont de poticnelile acestuia fiindcă are nevoie de statornicia bărbatului, care rămâne egal cu sine însuși de la început până la sfârșit. Nu se schimbă, nu evoluează, nici nu involuează, nimic nu-l atinge. Sângele, suferința, boala, frigul, oboseala, moartea sunt toate la fel de neimportante pentru el. Și totuși, rămâne cel mai fascinant personaj al romanului, tocmai prin aparenta lui lipsă de însușiri.
Am nevoie de prezența lui, de mângâierile lui, de ajutorul lui, dar și el are nevoie de ajutor. Are nevoie de ajutorul pe care numai o femeie i-l poate da unui bărbat. Nu seducție, ci inducție. Nu știe cum să iubească. Nu mă refer la mișcările sufletului, ci la ceva mai simplu. Nu știe cum să iubească, la fel cum nu știe un băiat să iubească. Nu știe ce fermoare și nasturi și clape se pot ivi. Nu ști ce în ce se potrivește. Nu știe cum să facă ceea ce are de făcut. (p.198)
În ciuda, sau poate tocmai datorită poticnelilor sale, a oblovianismlui său asumat, Vercueil este și cel mai viu personaj al romanului. Dacă uneori
lungile diatribe și pateticele monologuri adresate ale doamnei Curren ajung să sufoce și își pierd din forță, răspunsurile schematice și directe ale vagabondului la întrebările femeii, sau scurtele sale intervenții și comentarii sunt proaspete și virile. El comunică mai ales prin gesturi, strâmbături, fapte și chiar felul său de a bea în anumite momente cântărește foarte mult în economia narațiunii. În momente de apăsare și în mijlocul unor evenimente violente, el bea îngândurat, cu înghițituri lungi și nu se îmbată, în timp ce atunci când narațiunea este liniștită sau puțin mai relaxată, bea cu sorbituri mici, încet, aproape ascuns și se îmbată repede. Este un bețivan atipic, metafizic care s-a împăcat de mult cu viața, cu lumea, cu propriile-i gânduri.
Epoca de fier este un roman al stărilor-limită, al bolii transformatoare, al micilor revelații și al căutării unui strop de echilibru și de afecțiune într-o lume care și-a pierdut sensul. Cu toate acestea, cartea nu este pe deplin tristă sau violentă, există și multe pasaje în care se discută despre literatură, despre dragoste, despre fericire, sunt și episoade luminoase sau amuzante. J.M. Coetezee a știut să îmbine tragismul unei lumi decăzute cu micile bucurii trecătoare într-o narațiune care își extrage forța din realitatea dezgolită, dar și din visele unei ființe muribunde, care învață să nu mai aștepte nimic și devine astfel liberă.
Titlu: Epoca de fier
Ediția a II-a
Autor: J.M. Coetzee
Traducere și note de Irina Horea
An apariție: 2016
Editura: Humanitas Fiction
Număr pagini: 208
Preț: 25 lei
