„…vorbesc despre spargerea barierelor”. Interviu cu Irina Georgescu

coperta-ccr_iiSemneBune: „Dincolo de ferestre”este volumul de proze scurte cu care ai debutat anul acesta (n.r. 2016) la Editura . Între ferestre „miroase a flori de noapte”. Am citit ce este „dincolo” dar „încoace” ce se află?

: În cel mai bun caz, pofte, dorințe de tot felul, neliniști care animă umbra ce locuiește în cubul din beton, frumos amenajat, cu perdele la geamuri, covor multicolor pe podeaua lustruită, o masă de cafea, televizorul orientat spre canapeaua extensibilă. E doar un cuib în care te odihnești, știi bine că ferestrele oferă o protecție vremelnică, o limită între intimitatea ta și surprizele lumii, de care nu ți-e teamă.

Contrar, cînd cușca cu ferestre e animată doar de ecranul albastru al televizorului, dincolo de care crainicul tv reinventează în fiecare seară breaking news cu alte personaje, scenariul e altul. Pe sub mobile s-a întins obișnuința, ca o meduză lăbărțată printre picioarele de lemn ale mesei, peste covorul de lînă, pînă a ajuns la papucii în care te-ai aruncat cînd ai ajuns de la serviciu. Aceeași grimasă în fața noutăților, rezistența ta la știrile negative a crescut, ești doar un om și nu poți schimba mersul lumii. Meduza s-a întins pînă la colțurile camerei, s-a pietrificat după ce ți-a cuprins gleznele. Așa stau lucrurile în spatele ferestrei, în peștera ta frumoasă, unde îți place să fii singur, poate chiar să te autocompătimești pentru asta, să crezi că ce a fost frumos s-a întîmplat în trecut și că viitorul e previzibil, iar zilele egale. Fereastra devine limita dintre spațiul tău, călduț și colorat, și restul lumii, în care nu-ți mai vine să te arunci orbește, de unde atîta curaj?

Se mai întîmplă, poate, ca ferestrele să oglindească războaie conjugale, sau spargerea ușii de către hoți, ori un amant ascuns în întuneric, de ce nu chiar sila unei fetițe pentru musafirii nedoriți și șotiile pe care le pune la cale, să-i alunge. Ferestre care ascultă ultima dorință a unui muribund, sau de care e sprijinit un plic negru, care schimbă totul, într-o clipă. Și-atunci ele se deschid pe neașteptate și lasă lumea să intre, să salveze sau măcar să aducă vieții o lumină nouă.

Astea sînt prozele mele și ele vorbesc despre spargerea barierelor, misterul și surpriza care scot personajele din papucii lipiți de podele. Douăzeci și două de ficțiuni ce se nasc în preajma ferestrelor și continuă dincolo de ele, bune pentru serile cînd vremea ne ține în cuburi din beton și vrem să evadăm, chiar și imaginar, cu o carte în mînă.

irina-cu-ochelariCine ești? de ce te-ai apucat de scris? de ce proză și nu poezie?

Atletă specializată în săritura peste pervaz. Acum cîțiva ani m-am împiedicat de-un prag care-mi ținea calea. Ajunsesem să-mi folosesc tot timpul liber scriind de plăcere, ba chiar și în orele de serviciu, și în trenul cu care făceam naveta. Eram analist, lucram numai cu cifre, pentru o companie care producea mănuși din latex, un serviciu bun, dar pe mine mă tenta în permanență să fac altceva. Mi-am zis că ăsta e pragul meu și că aș face bine să nu-l mai ocolesc. Am hotărît să sar dincolo de fereastra mea, unde mă așteptau liniștea și timpul meu, dar și două întrebări. Unu, dacă nu o să mă satur de stat singură cuc în mijlocul cărților și doi, dacă o să reușesc să scriu o carte care să bucure cititorii. Au fost unii dintre cei mai plăcuți ani de pînă acum. În poiana mea, liberă și liniștită, am citit mult, am scris, am făcut ce mi-a plăcut. Nu mai scrisesem cu atîta poftă din vremea liceului. Am mai și publicat povestiri în reviste online (, Revista Argos) sau pe hîrtie (revistele și Apostrof), și un ebook.

SB: Ai urmat un curs de „creative writing”. Ai declarat și la lansarea cărții, în prezența lui , unul dintre lectorii atelierului. Nu ai menționat dacă ajută sau e placebo?

irina-la-birou

: Locuiam de cîțiva ani în Belgia, cînd sora mea, Kiki Georgescu, mi-a trimis un articol semnat de Marius Chivu despre niște cursuri de scriere. Aveam deja două micro romane terminate, așa cum credeam atunci, dar nu știam dacă sînt publicabile, așa că după ce eu și familia mea ne-am întors în România, m-am înscris la cursuri, crezînd că mă voi duce cu manuscrisele sub braț și că voi fi felicitată. N-am îndrăznit să fac asta, mai ales pentru că la întîlnirile cu și Marius Chivu am scris la temă, o preocupare nouă și palpitantă. Zeci de cărți de care nu auzisem, mi-au trecut prin mîini în mai puțin de un an. În aceste seri literare, am înțeles că nu să scrii e greu, ci să te autocenzurezi, să nu lași personajele din mînă, să ai curaj cînd scrii umor și să-l duci pînă la capăt. Am devenit mai exigentă cu textele mele, dar și cu cărțile pe care le-am citit ulterior, pentru că mintea îmi fusese antrenată să detecteze proza slabă. Recomand cursul pasionaților de lectură și de scriere, pentru că schimbă perspectivele. Nu mai spun că în cele două luni de întîlniri, ferestrele încăperii unde ne întîlneam cu Florin Iaru și Marius Chivu vibrau de rîsete și povești nelumești.

SB: Volumul conține 22 de povești. Există și ilustrație. De ce?

Irina Georgescu: Manuscrisul avea 40 de povestiri, din care am mai scos înainte de a trimite editurii. Au rămas în joc povestirile pe care le-am crezut cele mai bune. Unele umoristice, altele fantasy, în tonuri diferite, cu salturi între lumi, de la o fereastră la alta. Kiki Georgescu, care e arhitect, a venit cu ideea de a face desene și supriza a fost că, fără să-i dau indicații și doar citind povestirile, a redat foarte bine într-o imagine ce am scris în cîteva pagini. Nici un desen nu a fost ulterior modificat. Ideea unei colaborări între coperte ni s-a părut o confirmare a felului grozav în care ne înțelegem. Mai mult de atît, o carte ilustrată are un farmec al ei și e mai frumoasă.

irina-cu-floare

SB: Vei continua să scrii?

Irina Georgescu: De cînd am lansat „Dincolo de ferestre”, nu am mai lucrat. Am simțit nevoia să mă implic în promovarea volumului, m-am ținut după coada cărții, dar asta m-a îndepărtat de scris. Acum am înțeles că rostul ei e să fie lăsată să-și găsească singură cititorii, iar eu să mă gîndesc mai departe. Voi mai scrie cu siguranță , un gen vitregit, din păcate, și care se scrie mai greu decît romanul. Poate între poveștile care vor veni, voi relua și proiectele mai vechi, romanele la care am lucrat acum cîțiva ani.

SB: Ce-ai vrea să nu se știe despre tine?

Irina Georgescu: Că nu șterg niciodată geamurile (îmi plac urmele albe lăsate de palme, dîrele stropilor de ploaie, praful de pe luciul lor).
Fostul meu șef (un tip flamand, exigent și scorțos) să nu afle că mailurile alea lungi pe care le scriam la serviciu erau capitole din roman.

Și alte mici secrete, absolut nevinovate.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 63