„sfumato: antologie de versuri” de Ioana Geacăr [fragment]
... oată liniştea s-a mutat în momentul ăla elastic preţ de o staţie când ești foarte atent să cobori...
Etichetă: Casa de pariuri literare
„Ultima armată” de Cornel Bălan [fragment]
[...] Armata e locul în care nici chiar poeții nu pot scrie poezii. [...]
„Cum te vei îmbrăca la sfârşitul lumii?” de Cosmin Leucuța [fragment]
[...] Tristeţe că ţi s‑a terminat bateria mobilului. Tristeţe că afară plouă. Tristeţe că omul are doar cinci degete la o mână. Tristeţe că ești o copie a unei cópii a unei cópii. [...]
„În căutarea lui Porcelaine” de Antoaneta Zaharia [fragment]
... Mirosea a cafea în bucătăria mamei de fiecare dată când intra. Radioul. Se scufundă în apa caldă, opri jetul și muzica umplu aerul. Își încălzi pieptul, gâtul, aducând apă cu palmele. Pipăi cu grijă cicatricile și îi veni în minte gâtul înroșit al mamei...
„Sirina şi alţi monştri din Saad” de Diana Geacăr [fragment]
Cei mai tari se vor apuca să ţeasă altă pânză: vor căuta şi vor cere ajutor.
Jurnalul de pandemie: „Izolare forțată”
Jurnalul de pandemie, în varianta tipărită, este structurat astfel încât prima parte să reunească sentimente de moment mai mult sau mai puțin disparate, poeme, file de jurnal individual, texte de ficțiune, chiar jurnal de lectură etc.; iar a doua parte să expună angoasa acestor luni într-un jurnal scris la două mâini de Irina-Roxana Georgescu & Carmen Ianculescu.
„Amintirile unui spălător auto” de Dorian Dron [fragment]
... Vera mă vede, îi zic să mă lase să plec mai devreme şi e de acord. Mă schimb, arunc salopeta după vestiar, cât să nu se vadă, mă spăl pe faţă şi pe mâini şi o tai. Mă sui pe biclă şi pedalez. Vreau să scap de miros, chiar de‑ar fi să iau toate băltoacele şi să mă stropesc şi mai mult. Mi‑e jenă de mine...
„tic-tac” de Dana Catona [fragment]
sunt imobilizată într-un borcan cu miere
uneori îmi șterg mierea de pe palme și față
dar în cea mai mare parte a timpului
încerc să urc pereții de sticlă
cu picioarele desculțe
Între Phoenix și Le Corbusier. Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone [fragment]
În mintea-mi de 17 ani, parcă aud și acum răsunând: „Ce lucruri noi și interesante! Ce oameni minunați! Mi-ar plăcea să ajung și eu ca ei!”