Andrei Zbîrnea – „nick cave@bergen”

Noul volum de poezie al lui Andrei Zbîrnea, nick cave@bergen, apărut la CDPL în 2021, continuă în direcția arătată încă de debut, de la Rock în Praga (Herg Benet, 2011), despre care am scris la apariție, dar evident, stilul poetului s-a îmbunătățit, a căpătat noi direcții, noi adâncimi. A rămas constant în stilul său uneori telegrafic, alteori poate prea personal și criptic încât nu se înțelege cu ușurința mesajul, iar uneori poemele sale au farmecul unui obiect bizar găsit într-un ghețar topit. Nu știi la ce a folosit, dar e plăcut la privire și când începi să-l studiezi găsești tot felul de asemănări cu lumea din care provine, dar și cu lumea ta, fără însă a face cu adevărat parte din ea. Se vorbește despre poezia lui Zbîrnea ca fiind una post-umanistă sau post-romantică, urbană, intimistă sau, pe alocuri, implicată social, opțiunile de stânga ale poetului nefiind mascate nici în acest volum: „…ești erou numai atunci când/votezi cu stânga…” (crezi că am putea înlocui). Toate aceste etichete sunt adevărate, dar nu definitorii.

În fiecare carte nouă, Andrei Zbîrnea sondează lumea micilor gesturi ale vieții de zi cu zi la care adaugă referințe din muzica rock/metal (mai ales cel progresiv, pentru care poetul are o pasiune din care au ieșit de-a lungul timpului mai multe proiecte, precum colaborări în periodice sau chiar, pentru scurtă vreme, o revistă on-line, prognotes.ro) din fotbal (e fan al echipei Borussia Dortmundd), din politica externă sau din lumea culturală românească (nu lipsesc intertextualitățile cu poeme din Mircea Cărtărescu sau Andrei Dósa).  Poetul din Berceni (era să scriu Bergen) are o fascinație pentru legăturile dintre anumite piese muzicale și momente perfecte în care acestea se cer ascultate și găsește filiații între artiști și locurile comune în care-i plasează. Ce caută Nick Cave în Bergen? Pe cine a văzut David Lynch în salopetă neagră? Întrebările nu au răspuns nici măcar în lumea poeziei sale, dar trimiterile la acești artiști și la alții (de exemplu Tennessee Williams, pomenit într-un poem, sau Joachim Trier, la care se face referință în același poem, tripticul ursulețului macabru, ne pot da chei de interpretare ale versurilor sale.) Noul său volum, nick cave@bergen, are trei secțiuni, Bergen, Alertă de verificare a realității și Urziceni, fiecare diferită, dar de fapt toate comunică între ele și adaugă straturi de fascinație pentru lumea mică pe care poetul încearcă să o cunoască și să o replice ca într-o simulare dintr-un film sau dintr-un roman science fiction. De fapt, ideile S.F. nu-i sunt străine, chiar a doua secțiune fiind una cu accente distopice.

Prima secțiune, Bergen, este construită ca o poveste de dragoste imaginată între un bărbat și o fată care-și trimit scrisori (sau nu-și trimit, poate doar își imaginează), uneori chiar prin porumbei, și fac schimb de impresii despre societate, muzică, vreme, politică, își spun anecdote. El nu a ajuns în Bergen, dar a ajuns în Berceni și până la urmă care este diferența? Depresia este la fel în ambele, tristețea la fel se așază peste lucruri și doar imaginația mai salvează lumea aceasta mic-urbană, hiper-tehnologizată, închisă în ea însăși. În multe poeme apar porumbeii, un laitmotiv al volumului. M-am întrebat ce ar putea reprezenta și am ajuns la concluzia că în lumea pe alocuri gri, alienată, depresivă din carte ei sunt legătura cu normalul, aparițiile lor repetitive au un rol de a ne asigura de faptul realitatea nu e doar artificială. Mi-a adus aminte și de celebra scenă cu porumbei din Blade Runner (1982). Versuri ca „lângă bergen porumbeii sunt mai vii lângă portul din bergen// ieri am vorbit despre stele sau poate că m-am gândit doar eu la stele cu/ toate că nu obișnuiesc să fac asta oare în bergen stelele arată diferit sau…” din poemul bergen (opus euthanasia roller coaster) sunt, cred eu, un bun exemplu în acest sens.

A doua secțiune este mai concentrată social, pare a fi scrisă în plină pandemie, are multe referințe la COVID19, la lockdown, dar fără a fi practic un jurnal poetic al acelor perioade, ci mai degrabă o privire curioasă antropologic. Poetul ne arată o lume cuprinsă de nebunie (sanitară, vegană, ecologică) și ironizează multe aspecte ale obsesiilor recente pentru mâncat bio cu orice preț, pentru construirea unei identități hipsterești, cool, pe care trebuie în mod evident să o afișezi cât mai ostentativ (foarte reușit este în acest sens sonetul vegan). Inteligența artificială, terorismul, anxietatea socială sunt teme recurente în această secțiune a cărții. De asemenea, îl interesează șabloanele verbale, automatismele, limbajul tehnic, pe care le preia din diverse surse și pe care le folosește mult prea mult uneori, aici aș găsi un minus al volumului. Folosit în mod repetat își mai pierde din capacitatea de a te surprinde și de a crea poezie. Poeme precum Uimitoarele liste ale poetului aprobate tacit de zână sau compleu de fâș sunt exemple în acest sens.

Ultima secțiune a volumului creează o nouă poveste spusă de un posibil heteronim al poetului. Ne întoarcem în trecut, la „origini”, în Urzicenii natali pe care poetul îi revizitează cu o privire nostalgică, melancolică, dar și critică. Lumea copilăriei, a jocului, a unui spațiu aproape infinit este reconstruită din cioburi. Pare că aici poetul ar fi cel mai personal, este atins de un fior biografist care pompează viață în volumul acesta în care părea că nu mai e nicio speranță, după înlocuirea porumbeilor cu trotinete electrice (poemul undwrtow), după senzația de alienare fără scăpare. Poemele din această secțiune sunt umane, se renunță (parțial) la discursul social și ceea ce primează este o privire introspectivă, de auto sondare a unor momente fericite, de dinaintea pierderii Paradisului și a căderii în Berceni (sau era Bergen?). Poemul santa claus is coming to town cuprinde câteva imagini foarte reușite: „același/ dormitor în care uneori temperatura cobora/sub nouă grade celsius iar sacul de dormit (verde)/și trupul tatălui meu formau învelișul permanent/de căldură// abia/ în 1998 am înțeles că banda agățată de/motorașul casetofonului retează o milisecundă/pe care nici un scotch din lume nu o/poate aduce înapoi.”

Zbîrnea integrează în acest volum multe referințe din muzică mai ales (Tool, Janis Joplin, Black Sabbath, Katatonia, Alcest. A Perfect Circle și mulți alții, există la finalul volumului un playlist) sau din seriale și filme (Black mirror, Birdbox de exemplu). Există multe imagini poetice excelente în cel mai nou volum al lui Andrei Zbîrnea și aceasta poate fi și ascultat în lectura poetului, prin scanarea codului QR de pe ultima pagină a cărții. De asemenea, foarte potrivite cu atmosfera volumului sunt și ilustrațiile cu porumbei realizate de Andra Berilă, care întregesc volumul.

Titlu: nick cave@bergen
Autor: Andrei Zbîrnea
Editura: Casa de pariuri literare
An apariție: 2021