Copiilor le plac paradele, adoră spectacolul şi se bucură să fie ademeniţi. Ca-n filmele americane din anii ’90, când iubitul mamei îi duce pe copiii acesteia la bâlci, să le câştige simpatia. Tipul se chinuie puţin, apoi îi imbie cu vorbe frumoase, le cumpără mere caramelizate şi, măcar până a doua zi, totu-i roz şi dulce. Fiindcă-i facil şi mai la-ndemână, spectacolul e savurat şi de adulţi, noroc cu televiziunea, care-i ţine „ancoraţi în realitate” aproape 24 din 24.
Cu toate că nici strategia asta nu prea mai dă randament, în pofida tuturor canalelor tv din categoria celor care vând conţinut de tip fast food ori expun un alt fel de bâlci, cel al deşertăciunilor. Cu precădere în ultima vreme, să fie cam un an, poate chiar mai bine, oamenii cu care interacţionez arată că au ajuns să deteste televizorul ca obiect, discută aproape în silă şi frugal despre televiziune, la care nu mai apelează demult. Nici pentru a-şi culege informaţiile eşenţiale, nici măcar pentru a se destinde după o zi de muncă, ori la final de săpămână.
Lăudabil, aţi putea spune. Şi-aşa-i! Doar că, după mai bine de 15 ani de şaradă televizată (căci de prin 2000 a intrat pe alt făgaş tabloidizarea, s-a transformat în ceva între cancan şi anarhie) am ajuns să credem că putem face şi noi ce vedem la teve, aşa că ne-am apucat să trăim „visul media”, sau măcar să ne creăm impresia. Expunerea exacerbată a vieţii private a… vedetelor, încurajarea atitudinii expansive, la pachet cu lauda de sine de pe reţelele de socializare şi multe alte astfel de practici derizorii, toate ne-au condus în punctul în care am ajuns victime ale propriului ridicol. Vrem nu vrem, jucăm cu toţii într-o piesă pe care până şi Beckett ori Ionesco ar fi invidioşi! Pe cea de duminică, însă, ar fi putut-o invidia însăşi regina Marii Britanii! Duduile cu fulgi de egretă pe cap, pălării decorate cu ouă artificiale de brontozaur şi pantofi stiletto, cu tocuri de 14, dintre care 7 cm în pământul din grădina regală, au rupt gura Facebook-ului, pozând în diverse ipostaze şi făcându-şi laudatio în comentarii…
10 Mai, Ziua Regelui. De data asta, fără rege. Cu discreţia-i caracteristică, suveranul fără tron a rămas în compania Reginei Ana, de ceva vreme suferindă. Fără doar şi poate, familia regală trebuia să rămână fidelă tradiţiei şi să continue asigurarea obiceiurilor, iar recepţia din grădină nu putea să fie sărită anul acesta. Spre bucuria petrecăreţilor, vreo 6000 la număr, nimeriţi prin ogor, unii mai documentaţi decât alţii, au venit să sărbătorească Ziua Regalităţii. Din fotografiile apărute în presă, dar şi din cele brute, postate ca într-un cross online, în grabă ca nu cumva să rateze cineva mediatizarea evenimentului la care a dat JOIN, observ figuri cunoscute, socializând decent, pe margine. Ţinute formale, elegante şi cu foarte mult bun gust, în ton cu petrecerea, doamne celebre, care s-au dezis de pălăriile ce le-ar fi putut ruina într-o clipă brand-ul, o paletă de invitaţi cu ştaif, presărată cu no-name-uri extravagante, de un nonconformism uşor stingher, domnişoare priponite pe undeva prin mijlocul curţii datorită tocurilor prea înalte… Dar nu-i nimic, până la urmă tot o priponire s-a marcat şi la petrecerea din grădină, 10 Mai, instalarea Regelui în ţară… Cât despre proclamarea independenţei, să discute cine cunoaşte.
