Remembering Paul Auster; copiii britanici par să citească mai puțin, spune un studiu; viața începe la 80 de ani, cel puțin asta încearcă să ne convingă un scriitor sud-coreean; dilemă ecologică – carte pe hârtie sau e-reader; interviu cu Stephen King – acestea sunt știrile literare care mi-au atras atenția pentru această ediție a Mondolit.
♣ Prima oprire o facem pe Literary Hub, unde puteți citi un articol în amintirea cunoscutului scriitor american Paul Auster, decedat foarte recent. Articolul este intitulat chiar așa: Remembering Paul Auster, 1947-2024. „Paul Auster (1947-2024) a fost autorul a peste treizeci de lucrări de poezie, ficțiune, non-ficțiune și scenarii. Cărțile sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi. Moartea sa, în 30 aprilie 2024, a provocat o revărsare de nenumărate omagii în întreaga lume. Mai jos sunt prezentate amintiri ale celor mai apropiați de Paul, urmate de linkuri către unele dintre publicațiile internaționale.”
Prima care vorbește despre el este soția sa, scriitoarea Siri Hustvedt. «Paul iubea poveștile, atât pe ale lui, cât și pe cele ale altora. Îi plăcea să le citească, să le asculte, să le scrie și să le povestească la masă, în taxiuri, în cabinetele medicilor și noaptea, în pat, lângă mine. Înțelegea ritmul, forma și surpriza necesare pentru o poveste bună. Știa ce să pună și ce să lase deoparte. Expresia sa „mecanica realității” a descris o credință centrală în munca sa. Viețile umane nu se conformează dictaturilor plictisitoare ale convențiilor culturale care comprimă percepția, distorsionează lumea și pretind că reprezintă realul. Mecanica realității include coincidențe nebunești, fapte uimitoare și descoperiri bizare, sau cel puțin așa ni se pare nouă. Toate aceste evenimente apar prin filtrul conștiinței umane. Noi selectăm bucăți de experiență, le transformăm în narațiuni și le dăm un sens», spune ea. Continuă să vorbească despre scrisul lui Paul Auster, despre diverse cărți ale lui, într-o manieră foarte frumoasă, pe care vă las s-o descoperiți singuri.
Printre cei care mai vorbesc despre amintirile cu Paul Auster sunt Don Delillo și JM Coetzee – cu care Paul Auster a semnat un volum de corespondență, eu l-am citit în engleză, poate că acum se va traduce și la noi -, dar și alții. Vă recomand să citiți în întregime acest remembering, la fel și cărțile lui Paul Auster, în cazul în care nu le-ați descoperit încă. Pentru mine, el este unul dintre cei mai buni.
♣ Dintre titlurile de pe website-ul The Guardian mi-a atras atenția acesta: Copiii citesc cărți mai puține și mai puțin provocatoare, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie și Irlanda. «Un sondaj efectuat pe un eșantion de peste 1,2 milioane de elevi a constatat o reducere a volumului de cărți citite, cu o „scădere bruscă” a dificultății lor, pentru elevii mai mari din învățământul secundar.»
Sunt detaliate apoi unele aspecte ale studiului amintit, care se pare că a început în anul 2008. «Acesta este primul an de când a început studiul, în 2008, cu excepția primului an al pandemiei, în care s-a înregistrat o scădere a numărului de cărți citite. Constatările ar putea avea drept cauză ceea ce Keith Topping, de la Universitatea din Dundee, care a analizat datele, a descris ca fiind o „sechelă post-Covid” și, deși „ușor îngrijorătoare”, s-ar putea să nu fie un indicator corect a ceea ce ne putem aștepta pe termen lung. „Există o serie de motive posibile pentru acest declin, dar numărul mare de elevi care absentează în mod constant de la școală după Covid este probabil cel mai important factor”, a declarat Topping.»
Studiul respectiv a stabilit o legătură înte timpul acordat lecturii la școală și calitatea lecturii, rezultate mai bune fiind observate atunci când în activitățile de la școală sunt incluse cel puțin 30 de minute de lectură pe zi.
„În rândul copiilor intervievați, David Walliams a rămas cel mai popular autor în general, urmat de fotbalistul Marcus Rashford, care a scris seria The Breakfast Club Adventures împreună cu autorul de cărți pentru copii Alex Falase-Koya, și de autorul Dog Man Dav Pilkey, aflat pe locul al doilea. Harry Potter și prizonierul din Azkaban, de JK Rowling, a fost desemnată cea mai populară carte în rândul elevilor din școlile primare, în timp ce volumul 3 al lui Alice Oseman, Heartstopper, a fost cea mai des numită cartea preferată a elevilor din școlile secundare.”
Toate acestea, dar și alte detalii ale studiului le găsiți pe website-ul The Guardian și zic eu că merită citite, chiar și numai ca să vedem ce fel de preocupări există în alte țări în legătură cu lecturile copiilor. Evident, nu pot să nu mă întreb dacă la noi s-a gândit cineva la un astfel de studiu. Dacă știți despre așa ceva, vă rog să ne dați un semn.
♣ Rămânem la The Guardian, unde am mai găsit ceva ce mi-a atras privirea. Recenzia cărții If You Live to 100, You Might As Well Be Happy, a scriitorului sud-coreean Rhee Kun Hoo. Comprimată, ideea desprinsă din titlul articolului ar fi că viața începe la 80 de ani, cartea amintită fiind deja un bsetseller, văzută ca un fel de ghid pentru a îmbătrâni frumos. De ce m-am oprit la o astfel de carte? În aparență, pare doar un alt titlu comercial, care îți spune tot felul de bazaconii și cam atât. De altfel, citind până la capăt recenzia, cam același lucru îl spune și cel care a scris-o. Nu este o recenzie tocmai laudativă, dimpotrivă.
Totuși, pe mine mă face curioasă această carte sau cel puțin ideea ei. Așa cum am mai spus cu alte ocazii, în ultimele luni (destule deja), am încercat să mă cufund cât mai mult în cultura sud-coreeană, iar în multe dintre filmele lor (și nu doar în cele comerciale) și chiar în unele cărți am văzut această idee: pentru ei, nu mai pare ceva ieșit din comun să trăiești sau măcar să crezi că poți să trăiești 100 de ani; că 60-70 de ani nu mai înseamnă că ești atât de bătrân încât nu trebuie să mai ai așteptări de la viață. Nu știu în ce măsură lor chiar le reușește asta, nu am căutat încă statistici referitoare la acest aspect, cert este că am văzut la ei – lucru confirmat de toți cei care au fost/locuiesc în Coreea de Sud – o foarte mare preocupare pentru îngrijirea corporală, pentru aspectul fizic, pentru sănătate, în general. Inclusiv pentru sănătatea mintală, după ce mulți ani rata sinuciderilor din cauza epuizării au situat Coreea de Sud pe primele locuri la acest capitol, iar discuțiile pe această temă erau un fel de tabu.
Revenind la articolul din The Guardian, citim: «Unii oameni îmbătrânesc bine. Alan Bennett, de exemplu, a urcat treptat, dar inexorabil, la statutul de comoară națională. Alții îmbătrânesc prost. Să-l luăm pe Rudy Giuliani, a cărui cădere nervoasă în direct la televizor, acum câțiva ani, a luat o formă literală deloc edificatoare, pe măsură ce vopseaua de păr i se scurgea pe față. (…) În general, îmbătrânirea are în mod clar provocările ei. Dar acum există un bestseller coreean de succes, tradus în engleză cu pricepere și în mod idiomatic, care ne ajută să înțelegem totul. Rhee Kun Hoo, în vârstă de 89 de ani și care se luptă cu șapte afecțiuni diferite, știe, în mod evident, câteva lucruri despre subiectul său. Și scrie cu o empatie considerabilă. Psihiatru, el este „considerat un vizionar” în țara sa pentru că a introdus secții deschise, eliminând cămășile de forță și izolarea.»
Articolul continuă să detalieze aspecte pe care le tratează cartea amintită, însă le și desființează oarecum, în același timp, considerând-o „subțire.” Totuși, cine este autorul ei? Pe website-ul editurii britanice Penguin Books găsim această prezentare:
„Rhee Kun Hoo avea șaptezeci de ani și se retrăsese după o carieră prestigioasă în psihiatrie, când s-a apucat de scris. În tinerețe, profesorul Rhee a trăit o viață extraordinară, plină de acțiune și scop. A făcut închisoare pentru că s-a opus guvernului totalitar al țării sale. A condus eforturile de a repara sistemul de sănătate mintală nou înființat în Coreea de Sud. Și-a întemeiat o familie și a crescut patru copii.
Acum, la apusul vieții sale, după ce, spre surprinderea sa, a devenit un scriitor iubit în Coreea de Sud, Rhee își îndreaptă stiloul spre valoarea adesea ignorată a îmbătrânirii. Aici ne împărtășește înțelepciunea și filozofia sa pentru a găsi o viață bine trăită, explorând iertarea, cum să perseverezi (dar și să știi când să renunți), să îți înfrunți nesiguranța și să te deschizi către bucuriile simple care îți sunt disponibile în fiecare zi.
Acest reconfortant bestseller coreean oferă îndrumări pentru a atinge fericirea obișnuită la orice vârstă și ne arată că viața este o poveste care merită citită până la ultima pagină.”
Sună siropos? Poate că da. Sună practic? Categoric, da. Cei încă foarte tineri sigur vor strâmba din nas. Așteptați însă să treceți spre 50 de ani și o să vedeți cum perspectivele se schimbă. 🙂 Pe mine m-a făcut curioasă cartea asta, mai ales că am citit câteva pagini din ea pe Amazon, și e posibil s-o comand.
♣ Trecem la website-ul NPR, unde m-am oprit la titlul: Ce este mai bine pentru climă: o carte pe hârtie sau un e-reader? Articolul începe astfel:
„Sezonul lecturilor de vară a sosit. Unii oameni vor opta pentru cărți pe hârtie, deoarece sunt ușor de împrumutat și de împărțit. Alții vor opta pentru e-reader sau pentru cărți audio în streaming pe telefon.
Dar care este cea mai durabilă din punct de vedere ecologic? Amprenta de carbon a lecturii nu este mare în comparație cu alte lucruri pe care le fac oamenii, cum ar fi călătoriile, și nu este un aspect pe care majoritatea oamenilor îl iau în considerare atunci când aleg cum să citească o carte. Dar pentru cei care caută mici schimbări în viața lor pentru a-și reduce impactul asupra climei ar putea merita să exploreze felul în care modalitățile pe care le alegem să citim cărți afectează planeta.”
Iar răspunsul la întrebarea din titlu nu este atât de simplu cum pare la prima vedere, „din cauza interacțiunii complexe a resurselor implicate de-a lungul întregului ciclu de viață al unei lucrări publicate: modul în care sunt expediate cărțile și dispozitivele, ce energie folosesc pentru a funcționa, dacă pot fi reciclate. Lectura digitală este în creștere – în special cărțile audio. Potrivit Asociației editorilor americani, acestea capătă în prezent aproximativ aceeași cotă din piața totală a cărților din SUA ca și cărțile electronice – aproximativ 15%. Dar cartea tipărită rămâne de departe cel mai popular format.” Numai că publicațiile tipărite au o amprentă de carbon ridicată. Potrivit datelor pentru 2023 ale grupului de cercetare a industriei literare WordsRated, „publicarea cărților tipărite este al treilea cel mai mare emițător industrial de gaze cu efect de seră din lume, iar 32 de milioane de copaci sunt tăiați în fiecare an în Statele Unite pentru a produce hârtie pentru cărți. Apoi, mai sunt tipărirea și transportul – ca să nu mai vorbim de numeroasele cărți care sunt distruse pentru că rămân nevândute.”
Pe de altă parte, chiar dacă prezintă unele avantaje în această problemă, „dispozitivele digitale au și ele o amprentă de carbon substanțială, în special în etapa de fabricație. Carcasele lor sunt realizate cu materiale plastice derivate din combustibili fosili, iar mineralele din bateriile lor necesită o exploatare minieră care necesită resurse importante.”
Răspunsul foarte scurt la întrebarea care dintre cele două suporturi de lectură este de preferat din punct de vedere ecologic este: depinde. O sinteză a acestui depinde o găsiți în finalul articolului. Iar eu închei mustăcind, pentru că trebuie să recunosc: încă nu pot citi altfel decât pe hârtie…
♣ Azi încheiem tot pe NPR, unde am găsit un interviu cu scriitorul Stephen King, care nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare, nici măcar pentru cei care nu citesc genul scris de el. Interviul are această introducere:
„Stephen King a lansat o nouă colecție de povestiri. Așa cum te-ai putea aștepta de la regele în exercițiu al genului horror, unele sunt terifiante. Unele sunt înfiorătoare. Altele sunt foarte amuzante. Iar una dintre ele i-a luat 45 de ani să o scrie. Cartea este o colecție de 12 povestiri, intitulată You Like it Darker.” Deși publicat foarte recent, în luna mai a acestui an, volumul respectiv a apărut deja și la noi, la Editura Nemira, în traducerea Ruxandrei Toma.
«De-a lungul deceniilor de carieră ca scriitor, King a învățat că nu poate spune că o poveste poate fi dusă prea departe. „Am aflat – spre bucuria și groaza mea – că nu poți dezgusta cu adevărat publicul american”, a declarat King pentru NPR.»
Desigur, din interviu, fanii lui vor afla care este povestirea pe care a finalizat-o în 45 de ani și de ce. Interviul nu este foarte lung, motiv pentru care nu voi aduce aici mai multe detalii din el, vă las plăcerea de a-l citi, dar este cu siguranță interesant și îl recomand. Veți afla din el și care este romanul care l-a determinat să facă afirmația de mai sus referitoare la gustul publicului pentru horror, gust ce pare să nu aibă limite.
Foto: pixabay.com
