Ghidează-te după semne sonore [Test audio generat de I.A.]
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Sally Rooney are un roman nou; interviu cu Pedro Almodóvar despre volumul lui de proză scurtă; despre lista scurtă a Booker Prize 2024, dominată de femei; cultura din această toamnă, dominată de utopii și distopii; și un nou roman grafic ce imaginează conversații între Einstein și Kafka – iată știrile literare pe care le recomand în această ediție de Mondolit.
♠ Prima oprire o facem azi pe The Guardian, unde se poate citi un articol despre cel de-al patrulea roman al scriitoarei irlandeze Sally Rooney, cunoscută mai ales pentru romanul Oameni normali, care a fost tradus și la noi și care a fost, de asemenea, ecranizat. Noul ei roman are titlul Intermezzo și, potrivit articolului din Guardian, este „perfect, cu adevărat minunat.” Povestea este centrată pe doi frați – inclusiv pe viețile lor amoroase – care împărtășesc un soi de rivalitate, unul este avocat, iar celălalt jucător de șah și analist de date. Fundalul poveștii este orașul Dublin, anul 2022. Din recenzia amintită reiese că scrisul lui Rooney este caracterizat și de această dată de simplitatea captivantă din romanele anterioare, cu mențiunea că acum este presărat și cu un umor fin. Dragostea, cu multiplele ei fațete, se pare că ocupă și ea un spațiu important în acest roman, inclusiv prin diverse detalii aparent banale, dar care, la urma urmei, compun puzzle-ul vieților noastre. Având în vedere că toate celelalte trei romane ale lui Sally Rooney au fost traduse la noi, presupun că în scurt timp îl vom avea și pe acesta.
♠ Rămânem pe Guardian, pentru un interviu cu celebrul regizor spaniol Pedro Almodóvar, devenit și autor al unui volum de proză scurtă.
«Într-o zi, pe când avea nouă ani și locuia într-un orășel din Extremadura cu case improvizate din chirpici, cu străzi abrupte din ardezie și orizonturi prăfuite, Pedro Almodóvar și-a prins mama cu o minciună.
Familia se mutase de curând în sud, din La Mancha, iar Francisca Caballero își câștiga existența citind și scriind scrisori pentru vecinii ei analfabeți. Citind peste umărul mamei lui, Almodóvar și-a dat seama că cuvintele de pe pagină nu corespundeau cu cele de pe buzele ei.
„Ea improviza și spunea lucruri care nu erau în scrisori”, zice el. „Mama mea îi cunoștea pe toți vecinii – le știa pe bunică și pe nepoată și cum se înțelegeau. Așa că inventa lucruri. De exemplu, dacă observa că nimeni nu a întrebat de bunică, spunea: „Sper că bunica este foarte bine și știe că mă gândesc mult la ea.” Asta nu era în scrisoare.
Când au ajuns acasă, el a întrebat de ce a inventat ea referirea la bunică. Mama lui s-a uitat la el și i-a răspuns: „Ai văzut cât de fericită a făcut-o?”
La momentul respectiv, Almodóvar a fost cel mai impresionat de minciună. Dar, pe măsură ce anii treceau și el începea să scrie povești la mașina de scris Olivetti pe care i-o dăruise mama lui când avea 10 ani, a ajuns să înțeleagă semnificația acțiunilor ei. „Mi-am dat seama ce lecție uriașă mă învățase: că viața are nevoie de ficțiune, pentru a o face suportabilă. Avem nevoie de ficțiune, pentru a putea trăi un pic mai bine.”»
Asta se spune în interviul amintit, care continuă cu mai multe detalii despre viața lui și de spre acel volum de povestiri, care a fost tradus deja și la noi, sub titlul Ultimul vis.
♠ Pe website-ul BBC mi-a atras atenția articolul cu titlul Femeile domină lista scurtă a Booker Prize 2024.
„A fost anunțată lista scurtă a Booker Prize 2024, cu cel mai mare număr de femei reprezentate în istoria lui de 55 de ani.
Cinci dintre cele șase persoane de pe lista scurtă sunt femei, cu autoare din cinci țări, inclusiv din Țările de Jos, pentru prima dată.
Lista îi include pe fosta câștigătoare a Women’s Prize, Anne Michaels, scriitorul american Percival Everett și autoarea britanică Samantha Harvey.
Fiecare autor aflat pe lista scurtă primește 2 500 de lire sterline, iar câștigătorul, anunțat pe 12 noiembrie, va câștiga 50 000 de lire sterline.
Prestigiosul premiu este deschis operelor de ficțiune scrise în limba engleză de autori de oriunde din lume și publicate în Regatul Unit sau Irlanda.”
În articolul respectiv găsiți lista scurtă completă, inclusiv cu titlurile cărților nominalizate.
«Unul dintre jurați, romanciera Sara Collins, a vorbit despre faptul că cinci femei au fost nominalizate.
„A fost o adevărată surpriză pentru noi. Am venit cu lista scurtă, ne-am așezat și ne-am uitat la cărți și cineva a spus: „Ha, sunt cinci femei acolo.”
Ea a adăugat: „Aceste cărți au urcat în top pe merit – sunt cărți extraordinare și… a fost un moment atât de plăcut, surprinzător, palpitant.
„Experiența mea ca scriitoare este că publicarea este… dominată la anumite niveluri de femei, dar recunoașterea literară… încă părea să le fie rezervată bărbaților.”»
♠ Tot de pe BBC recomand un articol care, deși nu este legat doar de literatură, ci de cultură în general, este interesant.
„În această toamnă, viitorul este acum, cu tot felul de manifestări culturale distopice, utopice și apocaliptice, ce se îndreaptă spre noi. În ficțiune, avem Juice, de Tom Winton, o poveste de supraviețuire într-un viitor bătut de soare, și Playground, de Richard Powers, care explorează viața subacvatică și inteligența artificială pe fondul prăbușirii mediului. Între timp, Gliff, de Ali Smith – cu o aluzie la Kafka – spune povestea unui stat devenit ostil, iar noul balet MaddAddam, de Wayne McGregor se bazează pe trilogia distopică a lui Margaret Atwood (Oryx and Crake, The Year of the Flood și MaddAddam), imaginându-și viața dincolo de un dezastru produs prin bioinginerie.
În domeniul modei, colecțiile toamnă/iarnă 2024 ale designerilor Rick Owens, Fendi și Iris Van Herpen au o estetică inconfundabil de utopică, iar în ceea ce privește arta, expoziția Electric Dreams, de la Tate Modern, plină de lumină, are un aer retro-futurist, explorând viitorul imaginat de artiști în ultimele cinci decenii.
Între timp, în ceea ce privește filmele, Megalopolis, proiectul inspirat de science-fiction al lui Francis Ford Coppola, se desfășoară într-o realitate paralelă brutală sau, pentru ceva cu totul mai puțin prevestitor, există The Wild Robot, povestea emoționantă a unui droid rătăcitor de la Dreamworks.”
Așa începe articolul amintit, continuând cu alte exemplificări din lumea cărților, dar și din cea a filmelor:
„Luna septembrie marchează atât începutul „sezonului premiilor”, cât și răsplata de dinaintea Crăciunului din lumea editorială, cu unele dintre cele mai mari nume ale literaturii care lansează noi lucrări, de la Alan Hollinghurst (Our Evenings) și Richard Powers (Playground), la Haruki Murakami (The City and its Uncertain Walls), împreună cu doamna Rooney, menționată anterior.
Mergând pe urmele gotice ale continuării Beetlejuice a lui Tim Burton, toamna aceasta vede revenirea mai multor autori de renume ai cinematografiei, precum Ridley Scott, cu epicul său Gladiator II, cu Paul Mescal și Pedro Pascal. Îndrăgitul melodramatist spaniol Pedro Almodóvar își face debutul în limba engleză cu filmul The Room Next Door, cu Tilda Swinton și Julianne Moore, în timp ce Alfonso Cuarón, regizorul filmului Roma, revine cu thrillerul psihologic Disclaimer, o miniserie Apple TV+, în care joacă Nicole Kidman, iar Steve McQueen deschide Festivalul de Film de la Londra cu drama Blitz, din al Doilea Război Mondial. Fanii artei se pot aștepta la o serie de expoziții de renume, printre care Marina Abramovic: Healing Frequency (Moco); Michelangelo, Leonardo and Raphael (RA); Suprarealism (Centre Pompidou) și Nan Goldin: This will not end well (Neue Nationalgalerie).”
Și nu se încheie aici, vă recomand să citiți articolul integral, pentru că merită. Nu doar pentru informație, ci și pentru perspectiva pe care o oferă și pe care poate că altfel noi n-am fi observant-o, cel puțin în privința unora dintre creațiile culturale menționate.
♠ Pe npr mi-a atras atenția titlul Genial: Un nou roman grafic imaginează conversații între Einstein și Kafka.
„Este 1 aprilie 1911, iar Albert Einstein, în vârstă de 32 de ani – fost birocrat la Oficiul elvețian de brevete, cu un doctorat în fizică vechi de jumătate de deceniu, de la Universitatea din Zurich, stă într-un vagon de tren împreună cu cei doi fii ai săi și soția, colega sa fiziciană și matematiciană Mileva Marić. Ei călătoresc de la Zurich la Praga, unde Einstein a obținut un post de profesor titular de fizică teoretică, predând în cadrul secției germane a actualei Universități Charles. Einstein se gândește la mai multe lucruri, inclusiv la probleme financiare, dar cel mai important este teoria relativității, neterminată. Când vor părăsi orașul, 15 luni mai târziu, Einstein va fi descifrat codul.
Ceea ce se întâmplă în cursul acestui an lung și misterios petrecut în Praga reprezintă de fapt întrebarea ce stă la baza noului roman grafic al lui Ken Krimstein, Einstein in Kafkaland. Parțial biografie, parțial ficțiune istorică, Krimstein explorează în mod ludic posibilitățile, bazându-se, cu ajutorul notelor de subsol, pe o arhivă completă de scrisori, jurnale și alte cercetări. Rezultatul, o lucrare ce îndeamnă la reflecție, alcătuită din benzi desenate, învăluită într-un amestec delicat de acuarele acvamarin, n egală măsură veselă și meditativă.”
Așa începe prezentarea cărții respective, despre care mai găsiți în articol și alt detalii. Recunosc că am făcut această recomandare complet subiectiv, doar pentru că mie îmi pare o idee foarte mișto și sper să vedem cartea tradusă și la noi.
Sursa foto: Carturesti.ro