Cine ești? Care a fost parcursul tău personal, din copilărie până la prima tinerețe?
Sunt copilul unor oameni buni, care au plecat din satul lor din nordul Moldovei, la școli, ca să își facă un rost: cu încredere și prin multă muncă. Orașul copilăriei mele este Șimleu Silvaniei, dar de crescut am crescut în Baia Mare. Mergeam vara uneori în tabere la mare, uneori la bunici, dar eram, așa cum mă descria bunica, copil de la oraș. Până când orașul a devenit prea mic și curiozitatea și dorința de explorare nu m-au mai putut ține într-un loc.
Care sunt oamenii care te-au marcat, datorită cărora ești ceea ce ești acum?
Îmi face plăcere să învăț de la oamenii cu care interacționez și din fiecare experiență trăită. Bunicii, părinții, soțul meu și copiii noștri, fiecare dintre ei, m-au crescut și m-au modelat în femeia care sunt acum. În formarea mea profesională, au fost și sunt în continuare mulți aceia care au investit și investesc timp și energie pentru a mă învăța. Am însă în minte trei momente în care am simțit cum mă transform datorită unor oameni care m-au văzut așa cum sunt.
După examenul de admitere la liceu, domnul Ionescu, profesorul de limba română, m-a felicitat și mi-a dat o vedere în care era ilustrat sediul ONU din New York. Iar pe spatele ei mi-a scris un îndemn: Fie ca perseverența să îți fie tovarășă de drum și de acum înainte. Pentru un copil care muncise mult să intre la cel mai bun liceu din oraș, dar care nu vedea mai departe, nu știa ce urmează, gestul lui m-a făcut să încep să îmi imaginez un viitor care merge și dincolo de limitele orașului, poate chiar ale țării.
Al doilea moment definitoriu a fost după ce m-am decis să explorez oportunitățile de educație pe care le oferea Universitatea din Illinois. Eram deja de trei ani în Statele Unite, alături de soțul meu, care studia pentru un doctorat, și urma să ies din concediul de maternitate după cel de-al doilea copil. Așa se face că am mers în campus la un seminar despre Comunități, educație și tehnologie, un seminar găzduit de Școala postuniversitară de Biblioteconomie și Științele Informării (acum iSchool at Illinois). Profesorul Chip Bruce era gazda seminarului și ne-a rugat să ne prezentăm. Eu mi-am cerut scuze că nu sunt din domeniu, dar că am venit pentru că mă interesa subiectul și eram dornică să aflu mai mult. Am fost primită și ascultată cu bucurie, iar după seminar profesorul Bruce a venit să mă întrebe ce planuri de viitor am, la ce program de Master vreau să dau. Nu aveam planuri, pentru că părea ireal ca o mamă cu doi copii să se reapuce de școală. Doar că bunătatea, respectul și încurajările acestui profesor m-au făcut să aleg să descopăr și apoi să-mi construiesc o carieră într-un domeniu nou.
Al treilea moment de transformare a fost după ce profesorul Keith Hitchins a fost de acord să îmi fie membru în comisia de doctorat. Munca depusă pentru a descrie contextul istoric al ultimilor decenii comuniste și discuțiile cu domnul profesor despre surse și metodologia folosită dar și despre vizitele lui în România în perioada pe care o studiam, au fost experiențe de creștere fabuloase. Studenții plecați din țară își continuă relația complexă cu România, dar puțini au parteneri de discuții care să îi ajute să se uite la propria identitate fără frică, fără rușine. Eu am început să mă gândesc la un viitor în țara mea, având sprijinului unui om care îi cunoștea trecutul și care îi respecta oamenii.
Cum s-a petrecut întâlnirea ta cu cărțile, cu lectura? Cine te-a încurajat pe această cale?
Întâlnirea cu lectura s-a petrecut la școală. Ca orice elevă silitoare, am ascultat-o pe doamna învățătoare și m-am pus pe citit. Biblioteca de acasă avea multe cărți mai groase și îmi aduc aminte că adulții păreau impresionați de copiii care citeau cărți cu capitole așa că m-am apucat de citit Cuore de Edmondo De Amicis. Felicitările și încurajările primite au contat mult în a mă face să citesc în continuare, deoarece plăcerea de a citi a venit în timp și am descoperit-o fragmentat.
Recomandările celor din jur nu prea mi se potriveau: nu îmi făcea nicio plăcere să citesc Jules Verne, oricât mă străduiam. Și asta observasem că părea de neînțeles pentru colegii mai cititori decât mine.
Mi-am dat seama de la început de faptul că citeam mai altfel. Aveam momente când eram absorbită de lectură și lungi zile când trăgeam de mine să termin o carte. Nu aveam însă cu cine să discut despre asta, așa că simțeam că nu merit eticheta de „cititoare”. Târziu, după ce am început să parcurg studii despre lectură, limbaj și dezvoltarea cognitivă, am înțeles mai multe despre cum mi-am ales cărțile de-a lungul timpului dar și despre cât de puțin era de fapt încurajat cititul în școala noastră.
Cum îți alegeai cărțile? Ce te interesa, cum ți s-au schimbat preferințele de-a lungul anilor?
Cărțile erau aproape un lux în familia mea. Se procurau cu sacrificii, așa că în copilărie nu îmi permiteam libertatea de a-mi alege cărți. Aveam o mică bibliotecă făcută de părinți, în care se adăugau, periodic, câteva volume noi. Aveam cărți care mi se cereau la școală și titluri despre care se vorbea mult în anii 90. Nu știam de existența bibliotecilor și mergeam rar prin librării. Spre finalul gimnaziului, am descoperit Biblioteca Județeană Baia Mare și, neștiind să folosesc bine catalogul, alegeam cărțile după niște criterii influențate foarte mult de întâmplare. Pe Hemingway l-am descoperit din întâmplare în acea bibliotecă.
Primele cărți pe care îmi amintesc că mi le-am dorit și pe care mi le-am cumpărat din banii strânși de mine, au fost cărți de poezie de Nichita Stănescu și câteva volume din seria Star Trek – eu făcând parte din fanii serialului TV. În liceu și apoi în facultate am început să cumpăr titluri din scriitori consacrați, mai ales dacă erau recomandați de prieteni sau de profesorii care îmi plăceau: Kafka, Hesse, Gabriel García Márquez, Camus, Salinger. Am explorat și lumea poeziei, dar mai mult cu cărți împrumutate, scrise de Rilke, Tristan Tzara, Kipling sau Gellu Naum.
În liceu am început timid să citesc și nonficțiune, dar abia spre finalul facultății, după ce am descoperit sociologia, aceste cărți mi-au transformat lumea mea ca cititoare. Ani de zile cărțile de sociologie, antropologie și istorie au fost preferatele mele și cu greu mai reușeam să mai fac loc beletristicii în lista mea de citit.
Care este cartea sau cărțile copilăriei tale?
Nu am avut o carte a copilăriei mele. Am citit multe povești și basme. Îmi plăceau în mod deosebit poveștile rusești sau basmele românești ilustrate și legendele istorice. Două cărți știu că îmi erau dragi. Patru gâze năzdrăvane de Elena Farago am primit-o ca premiu la finalul clasei I și o știam pe de rost la un moment dat. Și apoi Aventurile lui Habarnam, a fost o carte care îmi plăcea mult, deși nu am avut-o decât atunci când am devenit mamă. Îmi aduc aminte că atunci când mergeam în vizite la prieteni de familie, era marea mea bucurie să găsesc cartea în biblioteca lor.
Care sunt cărțile pe care nu le poți uita? Vrei să faci o listă cu titlurile tale preferate din toate timpurile?
Cartea care a schimbat permanent relația mea cu cititul a fost Jurnalul unei tinere fete de Anne Frank, împrumutată de la biblioteca publică din Urbana, Illinois. A fost prima voce feminină care îmi vorbea direct și cu care rezonam puternic din tot ce am citit până atunci. Am deschis, cu aceasta, colecția scriitoarelor puternice, colecție pe care mă bucur să o cresc permanent: Harper Lee, Maya Angelou, Chimamanda Ngozi Adichie, Olga Tokarczuk, Aglaya Veteranyi, Annie Ernaux, Tatiana Țîbuleac, Svetlana Cârstean, Lavinia Braniște.
Două cărți de non-ficțiune au stat la baza formării mele profesionale prin perspectivele noi pe care mi le-au deschis momentele când le-am citit: Levi Strauss The savage mind și Walter Ong cu Orality and Literacy.
Și, deși nu este o carte, este o experiență de lectură care m-a format: descoperirea în arhiva Andrei Codrescu de la Universitatea din Illinois a seriei de reviste Mele și Micron. Poezia lui Ștefan Baciu și a poeților din exil, împreună cu ilustrațiile făcute de Ștefan Munteanu, m-au conectat direct la universul cultural românesc, scăpat de presiunea propagandei și a fricii.
Ce școală (educație formală) ai urmat și cum ai ales-o?
Primii 8 ani de școală i-am făcut la Școala de muzică din Baia Mare – acum Liceul de Artă, la clasa de muzică. Am mers apoi hotărâtă pe filiera reală urmând Liceul Gheorghe Șincai din oraș și apoi Facultatea de Informatică de la Universitatea din București. Din nevoia de a lucra mai mult cu și pentru oameni, am început o a doua facultate, cea de Sociologie, însă am plecat din țară înainte să finalizez anul 2. Am făcut o pauză de maternitate dublă, care m-a ajutat să descopăr minunata lume a bibliotecilor publice moderne. Și am decis să pornesc pe drumul domeniului biblioteconomiei și științelor informării, făcând studii post universitare de Master și Doctorat la Universitatea din Illinois, din Urbana Champaign. După ce am născut al treilea copil și am fost pentru aproape doi ani directoarea Bibliotecii Naționale a României, în 2017 mi-am susținut la Universitatea din illinois teza de doctorat: Voices from the other side of the wall: the case of Romanian libraries of the 1970s and 1980s.
Care a fost relația ta cu cărțile după ce ai început să profesezi?
Cărțile sunt motivul pentru care am ales calea profesională pe care o am. Dar nu cărțile pentru mine, ci cărțile pentru copiii mei. Și nu cărțile de pe rafturi, ci cărțile din mâinile copiilor, cărțile citite la ora de povești micuților care uneori nu știau încă să meargă, care acasă vorbeau altă limbă decât cea a bibliotecarei, cărțile ilustrate cu puține cuvinte. Accesul liber la carte și ajutorul în explorarea gustului pentru citit sunt lucruri pe care le-am descoperit după ce am devenit părinte și am început să frecventez biblioteca publică din Urbana, Illinois. Bucuria copiilor mei când le citeam cărți, cărțile scrise și ilustrate pentru copii, spațiul primitor al bibliotecii publice și apoi diversitatea colecției bibliotecii publice m-au făcut curioasă să înțeleg de ce noi și copiii noștri din țară nu avem astfel de biblioteci. Și așa am intrat pe drumul specializării pentru care am trecut la nonficțiune.
Biblioteca mea are sub-colecții de cărți pentru copii – scrise de autori români, cărți de specialitate din istoria bibliotecilor și istoria informației, istoria din Europa centrală și de est, albume de artă (inclusiv artă contemporană), colecția scriitoarelor și benzi desenate românești.
Acum cumpăr și dăruiesc cărți multe și variate tematic. Recunosc, dăruiesc mai multe cărți decât citesc.
Suntem din ce în ce mai absorbiți de gadgeturi și de ecrane. Mai găsești azi timpul și liniștea pentru lectură?
Ca orice adult profesionist activ, stau prost cu timpul și cu liniștea. Nu mi-am dezvoltat un obicei din a pune timp pentru cititul de plăcere. Am săptămâni întregi când citesc literatură de specialitate pentru proiectele în care sunt implicată, dar nu aș putea spune că am citit măcar o pagină de ficțiune în acest timp. Poezia mă mai rupe din ritmul acesta, atunci când cumpăr volume noi și stau cu ele de vorbă.
Apropos, ce preferi acum: tipar (hard copy) sau digital (ebook și/sau audiobook)?
Citesc în toate formele. Cărțile digitale nu pot să le citesc pe ecran de laptop, și aici sunt pretențioasă la formate, deoarece mă deranjează să nu am opțiuni de căutare sau de luat notițe. Dar pentru cărți în limba engleză mult timp am ales varianta electronică. Cărțile tipărite sunt tradiționale. Deși ocupă mult spațiu și sunt greu de mutat, le prefer, mai ales când vorbim de cărți în limba română. Se publică atât de puțin la noi, că dacă apare un autor care îmi place sau se publică pe o temă de care sunt interesată, simt ca pe o obligație să am acasă și să citesc acea carte.
Îmi face plăcere să ascult și cărțile audio, dar fiind crescută cu teatru radiofonic și povești audio mi se pare ciudat să plătesc pentru ele. Mai nou, observ că tot mai des aleg pe varianta de citire automată a cărților și articolelor din format pdf.
Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, care ar fi acela?
Seria Harry Potter s-a lansat în perioada când deveneam mamă și am citit-o nu doar ca o tânără curioasă, ci deja cu gânduri legate de propriii copii. Și a fost o experiență interesantă de lectură în care am simțit apropierea față de Hermione Granger într-un fel mai personal. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Hermione și m-ați găsi prin bibliotecă.
Cum te vezi peste 5 sau 10 ani? Ce îți propui, care sunt obiectivele tale personale și profesionale?
Vreau ca în următorii ani să continui să mă dezvolt alături de o comunitate în creștere a celor care susțin ca normală și naturală învățarea la orice vârstă. Noi vorbim aici despre citit, dar avem în continuare părinți care nu citesc copiilor, învățătoare care nu le citesc elevilor, profesori care nu încurajează activ lectura diversă, ziariști care nu dezbat noile apariții, iar lista celor care nu fac mai mult decât fac pentru lectură și învățare e mereu mai lungă. De aceea, vreau ca în viitor să normalizăm procesul acesta de învățare formal, non-formal, informal dar cu acces la resurse de calitate și cu răbdare.
Bibliotecile oferă astfel de spații de dezvoltare personală și acces la resurse și sper ca la nivel de societate să avem în comunitățile noastre cât mai multe astfel de spații.
Claudia Șerbănuță este specialistă în știința informării și dezvoltator comunitar cu experiență internațională în promovarea serviciilor moderne de bibliotecă și a cunoașterii deschise pentru sprijinirea dezvoltării comunitare. Deține un doctorat în Biblioteconomie și Științele Informării de la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign. Între 2014 și 2016, Claudia a îndeplinit funcția de director interimar al Bibliotecii Naționale a României. În prezent, Claudia este președinte și co-fondator al Asociației Comunitățile Viitorului (ACV), unde susține comunitățile și liderii acestora în abordarea provocărilor emergente și valorificarea oportunităților pentru un impact pozitiv. Claudia contribuie în paralel la proiecte comunitare sau de cercetare în cadrul proiectului EcoJust la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, alături de Institutul de Cercetare Făgăraș, ca membru activ al Grupului Wikimedians of Romania and Moldova User Group și al echipei de coordonatori pentru EduCaB Romania. În 2021, a fost recunoscută drept un agent al schimbării în Movers & Shakers al Library Journal, iar în 2023 a fost Marshall Memorial Fellow în cadrul German Marshall Fund.
