Am început anul cu o carte care mi-a plăcut foarte mult: Lecții, de Ian McEwan. La tot ce am citit de Ian McEwan m-a impresionat în primul rând felul în care își construiește poveștile, o arhitectură narativă impecabilă, care te ține captiv între paginile cărții. Felul în care dozează detaliile și desface firul întâmplărilor, uneori cu coborâri abrupte în zonele întunecate ale umanului, revenind apoi în cotidian într-un fel foarte firesc… toate acestea și nu numai formează ceea ce este cunoscut deja ca stilul Ian McEwan.
Despre Lecții s-a spus că este romanul cu cele mai multe elemente autobiografice din creația lui Ian McEwan. Este foarte posibil, mai ales că nu e prima dată când el împletește elemente autobiografice cu ficțiune, dar nu cred că este un aspect esențial al cărții. Pentru că rezultatul este în esență o ficțiune, o poveste realistă spusă într-un fel captivant prin personaje și prin viețile lor aparent banale, aparent normale și totuși conturând niște extreme. Este un alt merit al povestitorului foarte bun care este Ian McEwan: personajele sordide și acțiunile lor reprobabile sunt integrate firesc în lumea din jur, ele pot fi printre noi, oricare dintre oamenii cu care ne întâlnim întâmplător sau poate chiar vreun apropiat. Nu există o separare distinctă între bine și rău, o confruntare clasică a celor buni cu cei răi. De fapt, nimeni nu este în esență bun sau rău, toți oamenii au o dualitate care le generează și le influențează viețile.
Citeam pe undeva că, la fel ca în alte romane ale lui, în Lecții, personajul principal este unul simbolic din punct de vedere sociocultural, reprezentând bărbatul britanic contemporan din clasa de mijloc, cu tot ce însumează asta. Sunt și nu sunt de acord cu asta. Există anumite trăsături care pot fi extinse la nivel simbolic, în rest, însă, povestea lui Roland Baines, personajul principal, este mai degrabă una despre traume ignorate, care apoi îți modelează întreaga viață, relații toxice, compromisuri și diverse aspecte neplăcute ale umanului, de explorarea cărora Ian McEwan nu s-a ferit niciodată.
La începutul cărții suntem introduși câte puțin în două momente esențiale pentru poveste în ansamblu. Într-un plan, relația copilului Roland Baines cu profesoara lui de pian, iar într-un alt plan dispariția soției lui, mulți ani mai târziu. Roland Baines și părinții lui revin din Libia la Londra, la sfârșitul verii lui 1959. Tatăl lui Roland face parte din contingentul armatei britanice din Africa de Nord; mama lui lucrează la o filială YMCA din Tripoli. Roland are 11 ani și este timpul să primească o educație adecvată: latină, franceză, cricket, rugby, pian. Profesoara lui de pian este domnișoara Miriam Cornell, care are 25 de ani și se dă la el într-un fel fățiș, acțiune care va duce la o obsesie sexuală, de ambele părți, obsesie căreia îi va pune capăt victima, la un moment dat. Numai că răul a fost deja făcut… După mulți ani, Miriam a dispărut din peisaj, Roland este căsătorit cu Alissa, care dispare la scurt timp după nașterea fiului lor. Deși un bilet lăsat pe perna Alissei îi spune lui Roland să nu o caute, că este bine, a plecat de bunăvoie, pentru o vreme există și suspiciunea unei crime.
Acestea sunt cele două momente din care se va deșira povestea lui Roland, pendulând între trecut și prezent. Cartea are 500 de pagini și la început am avut impresia că de data asta Ian McEwan a exagerat cu unele detalii, îmi părea că de unele lucruri nu era nevoie, că ar fi putut renunța la ele. Dar a fost o impresie de scurtă durată, pentru că mi-am dat seama repede că nimic nu este în plus, de fapt. Totul era necesar, pentru o mai bună înțelegere a personajelor, a vieților lor și a deciziilor pe care le iau. Inclusiv construirea fundalului pe care se mișcă personajele de-a lungul anilor este necesară și este un punct forte al crății: explozia de la Cernobîl, Hitler, Hrușciov, criza rachetelor cubaneze, Irlanda de Nord, Balcanii, Bill Clinton, Tony Blair, John Major și multe alte figuri și evenimente cunoscute. Pentru că oamenii nu trăiesc într-un vid, fie ele și personaje de carte. Ele se mișcă într-un anumit mediu, viața se întâmplă și în jurul lor, nu doar ele au vieți. Istoria lumii se scrie odată cu istoria individuală.
Nu voi intra în detalii mai concrete, nu vreau să stric surpriza lecturii. Dar mai spun o dată că este un roman cu personaje foarte bine construite și cu o analiză fină a psihicului uman și a consecințelor pe termen lung ale deciziilor pe care le luăm.
