De ce hulim filmele de dragoste

Ghidează-te după semne sonore [Test audio generat de I.A.]

Getting your Trinity Audio player ready...

Știți serile acelea când se adună gașca la un pahar de vorbă și discuțiile se lungesc până spre dimineață? Și limbile se dezleagă după câteva pahare și se reiau mereu aceleași subiecte conflictuale, cu aproximativ aceleași argumente din partea fiecăruia, cu mici variațiuni din când în când? Religie, homosexuali, politică, încălzire globală, din nou religie, islam, rock-ul clasic, muzica contemporană, altă politică etc. etc. Și apoi, inevitabil, se ajunge la filme. Ce ați mai văzut bun, ați văzut filmul ăla nou al-nu-știu-cărui-regizor, dar serialul ăla? Și din una în alta vine vorba despre vreun film mai siropos și, la fel de inevitabil, vreun bărbat zice: ăla e film pentru femei, io nu mă uit la așa ceva. Și discuția se încinge din nou…

Americanii au inventat chiar un termen pentru aceste filme: chick flick. Termenul chick flick a început să fie utilizat pe scară largă în anii 1980 și 1990, iar originile lui se leagă de „filmele pentru femei” de la începutul secolului XX, care portretizează femeia ca victimă și gospodină, iar mai târziu de filmele noir din anii 1940 și începutul anilor 1950, care portretizează femeile sexualizate.

Acum câteva seri, am revăzut Love Actually. Nu e printre filmele mele preferate, dar nu găseam nimic care să mă prindă, așa că am apăsat pe play și am rămas acolo în atmosfera aceea ușor retro deja, zâmbind la vederea versiunilor tinere ale câtorva actori foarte buni. După aceea, în urma unei scurte discuții pe FB, mi-am dat seama că sunt foarte puține filme de dragoste cu adevărat bune. E inflație de rom-com, dar povești de dragoste care să îți rămână în minte și să te transpună, să zic așa, să te urmărească o vreme… se fac tot mai rar. Cel puțin așa îmi pare mie. Tot atunci mi-am amintit de diverse discuții de genul celor pe care le-am pomenit la început, când ne contram pe tema filmelor de dragoste, pentru că bărbații din gașcă deveneau mereu defensivi când venea vorba despre așa ceva. Deși cred că ei confundă filmele romantice ușoare, de consum cu cele de dragoste. Și îmi dau seama acum că, repetând cuvântul dragoste, devine cumva banal și mai greu de luat în serios.

Și totuși, filmul meu de dragoste preferat mi-a fost recomandat de un bărbat. Reconstruction, un film danez din 2003, regizat de Christoffer Boe. Iar în timp am avut de-a face atât cu bărbați care spuneau categoric ăla e film pentru gagici, uită-te tu, cât și cu unii mai deschiși, care acceptau să vedem împreună vreun film de dragoste, care fie le plăcea în cele din urmă, fie îl comentam împreună cu amuzament, fără răutăcisme. Sigur, toți ne grăbim să tragem concluzii din asta, dar poate că nu ar trebui să fim foarte categorici. Primul gând ce îți vine în minte este să presupui că bărbații sunt mai puțin romantici sau chiar deloc. Într-o oarecare măsură, poate fi adevărat. În esență, însă, este doar un stereotip. Cel puțin asta arată diverse sondaje făcute în timp pe această temă. Se pare că nu este vorba despre o lipsă a romantismului, ci despre felul diferit în care percep femeile și bărbații romantismul. Pur și simplu, noi, femeile, avem o sensibilitate sporită în privința asta și suntem impresionate de un anumit gen de romantism, pe când bărbații sunt mai pragmatici, iar romantismul lor ia alte forme. Asta, foarte simplist spus. Suntem diferiți, iar asta nu e musai ceva rău.

Căutând astfel de sondaje sau studii pe tema asta, am găsit un studiu din 2019 făcut prin SUA, care examina obiceiurile de a urmări filme și seriale. Potrivit acestuia, «cei care urmăreau seriale de televiziune și filme romantice erau cei mai fermi susținători ai ideii că „dragostea învinge totul” și raportau cea mai mare satisfacție în relații. Cei pasionați de telenovele erau, de asemenea, mai predispuși să creadă în suflete pereche. Toate acestea se pot reduce la simplul fapt că suntem influențați de ceea ce urmărim și urmărim ceea ce ne dorim cel mai mult.» Cu alte cuvinte, e posibil ca filmele ce debordează de romantism și de clișee romantice să aibă chiar un fel de rol terapeutic în cuplu. La urma urmei, toți ne îndreptăm spre ecrane în căutare de divertisment și, cu siguranță, există momente în cuplu când exact un film romantic ușor poate schimba dispoziția, fie și numai prin faptul că generează amuzament și destinde atmosfera.

Pe de altă parte, conceptul de iubire este unul abstract. În timp, au existat tot felul de încercări de a-i conferi un înțeles filosofic universal, o percepție generală care să se plieze pe oricine. Dar, așa cum spunea cineva, aceasta este o sarcină foarte dificilă, pentru că oamenii decodifică și explică iubirea nu pe baza unor definiții și explicații teoretice, ci pe baza experiențelor și a modelelor cu care se întâlnesc în viață. Iar astfel de modele pot veni din viața reală sau din reprezentările artistice din filme și cărți. Și aici intervine argumentul invocat de mulți: filmele exagerează latura romantică și pe cea perfectă a dragostei, ducând astfel la așteptări ce nu se regăsesc prea des în realitate. Pentru unii, asta nu reprezintă o problemă, pentru că, așa cum arăta studiul citat mai devreme, ei o văd doar ca pe un model, o cale de urmat spre atingerea viselor proprii. Pentru alții, însă, are efect opus, pentru că o iau literal, iar când așteptările nu sunt împlinite o percep ca pe un eșec, o minciună. În plus, reprezentările artistice ale dragostei diferă de la o cultură la alta, iar asta poate fi o adevărată problemă de percepție uneori. La fel cum unele filme sau cărți prezintă niște stereotipuri de gen sau idealizări în care multă lume nu se regăsește.

Tot în rătăcirile mele pe internet (este interesant să vezi cum percep oamenii din diverse colțuri de lume o aceeași tematică), am dat peste un articol într-o revistă de psihologie, din care aduc aici un fragment:

«V-ați gândit vreodată de ce avem nevoie de iubire? De ce avem această dorință de a fi iubiți? Toți avem nevoie de iubire și toți avem dorințe și nevoi diferite, dar este important să ne întrebăm de ce avem nevoie de iubire? Pentru că suntem singuri sau pentru că în jurul nostru există oameni împreună? Este aceasta tot ce avem nevoie? Sau avem măcar nevoie de ea? Privind lucrurile în esență, este o nevoie biologică ce ne face să procreăm. Evoluțiile au făcut-o să pară interesantă și colorată, adăugându-i un strat de romantism. Oamenii de știință și psihologii au efectuat o mulțime de cercetări pentru a o înțelege în întregime.

Au existat diverse filosofii legate de ea, care ne-au atras din când în când. De exemplu, Platon a sugerat că „dragostea ne face din nou întregi”. El a explorat ideea că iubim pentru a deveni compleți. Un filosof german pe nume Schopenhauer a afirmat că „dragostea ne păcălește să facem copii”. Un filosof britanic Russell, laureat al Premiului Nobel, a afirmat că „iubirea este o evadare din singurătate”. Potrivit lui Buddha, „dragostea este o afecțiune înșelătoare”. În cele din urmă, un filosof francez, Beauvoir, a afirmat că „dragostea ne permite să ajungem dincolo de noi înșine”. Toate acestea au fost diferite teorii legate de iubire, aparținând unor filosofi. Aceste teorii au semnificația lor în funcție de nevoile subiective ale unui individ și nu este întotdeauna adevărat că aceasta este realitatea supremă atunci când vine vorba de dragoste.

Nu este niciodată ușor să te gândești la acele lucruri care îți cer să ieși din zona ta de confort, dar uneori poate fi un lucru important. Cu toții avem diferite ideologii și concepte pe care le promovăm. Momentul și felul cum aplicăm aceste lucruri în viața noastră ne pot ajuta într-un mod pozitiv sau negativ. La fel se întâmplă și cu filmele romantice. Să ne bucurăm de ele și să ne simțim bine este ceea ce ne așteptăm atunci când vizionăm un film, dar acesta are asupra noastră un impact de care poate că nici nu suntem conștienți.»

Bun, m-am îndepărtat un pic de ideea pe care o aveam în minte când am început să scriu și am bătut câmpii un pic. Este un subiect foarte generos, care probabil că va continua să stârnească discuții aprinse, iar eu nu am reușit să ating decât niște idei de suprafață… Totuși, o să mă opresc aici, încercând să fac o scurtă listă cu filme de dragoste care mi-au plăcut, pentru că de aici pornisem, de fapt. Pentru că toți avem nevoie de așa ceva din când în când. Pentru că, dincolo de filosofii și teorii, asta ne face pe toți să mergem înainte: dragostea. Sună siropos, știu, dar e adevărat, ne place sau nu. 😊

Fără să fie musai un top și departe de a fi o listă completă. Mai sunt multe, am menționat puține filme din cinematografia europeană, de exemplu. Sunt destule asiatice, pentru simplul fapt că în ultima vreme explorez mult zona aceea. Și chiar am găsit o grămadă de filme bune acolo. Cele pomenite aici sunt… un grăunte de nisip.

Reconstruction

In the Mood for Love

Un homme et une femme

Portrait of a Lady on Fire

Carol

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Brokeback Mountain

The Way We Were

The Mirror Has Two Faces

At Middleton

Before Sunrise

Blue