„Casa de Editură Max Blecher are și-n 2017 planuri mari” – Interviu cu Claudiu Komartin

Am pus o singură întrebare și a răspuns cu un text lung. Mulțumim, Claudiu, și mult succes!

Bucurați-vă de vești, sunt semne bune!

Claudiu Komartin: Casa de Editură Max Blecher are și-n 2017 planuri mari. Sigur că, nefiind o editură cu cine știe ce resurse (într-un sistem editorial oricum foarte imprevizibil), oricând poate interveni ceva care să ne mai amâne puțin sau să ne solicite anduranța – ceea ce, de altfel, ne ține în priză. După ce anul trecut am bătut un record (până acum publicam în jur de 10 titluri pe an), scoțând 13 cărți (plus două numere ale revistei „Poesis internațional”, care conțin aproape 500 de pagini de literatură din 18 țări), ne propunem ca în 2017 să trecem și de acest prag.

Începem cu orădeanul , unul dintre cei mai activi și mai promițători poeți debutați recent – traducător energic din și în limba maghiară, Mihók revine la doi ani după debut cu volumul cuticular, a cărui traducere în ungurește va apărea cam deodată cu ediția în limba română. E o carte lucrată cu răbdare, de la prima variantă, pe care Tamás mi-a trimis-o în primăvara trecută, am văzut schimbări, nuanțări, modulații care îmi dau multă încredere în posibilitățile de evoluție ale unui talent care, la fel ca Andrei Dósa, e un câștig pentru literatura română de azi.

Radu Andriescu, unul dintre poeții excelenți – constant excelenți, ceea ce-i mai rar – ai Club 8, publică, la 25 de ani de la debutul cu Oglinda la zid, o carte nouă, care poate fi citită și separat, dar pe care eu o consider al doilea volet al unei povești mai mari, începute anul trecut cu volumul Când nu mai e aer (Casa de Editură Max Blecher, 2016), despre care s-a scris și s-a vorbit admirativ. Gerul dintre ei ar trebui să constituie partea a doua a unei trilogii și este, după o descriere succintă a lui Radu, cu și despre „un cuplu de intelectuali bătrâni, care levitează între realitate și lecturi.”

Scriitorul năsăudean , una dintre cele mai discrete prezențe din literatura care se scrie azi în România, revine după aproape șase ani de când i-am publicat Frigul ca remediu pentru bărbații singuri (Casa de Editură Max Blecher, 2011) cu o carte nouă, în care își face jocul cunoscut acelora care l-au citit și îl urmăresc. Ca și Andriescu, e un autor din familia lui Mircea Ivănescu, dar și un fin cunoscător al prozatorilor din Școala de la Târgoviște, autoironic, inteligent și rafinat fără să devină pretențios sau excesiv. El scrie o literatură (care amestecă poezia și jurnalul) în care, vorba lui O. Nimigean, „se străvăd, atât cât trebuie, filigranul existențial și miza ontologică.”

Nu știu prea bine când a apărut la noi ultima ediție din poezia lui , însă cu siguranță n-a fost de curând. Altfel, nu am fost niciodată entuziasmat de traducerile în românește ale lui P.V. – ceea ce, din punct de vedere metric / ritmic, e o mare provocare –, deși admit că am dat, când și când, și peste variante izbutite. Ediția pe care o pregătim, în traducerea lui (care a transpus integrala poeziei lui Baudelaire, publicată de noi în două volume, în 2014, respectiv 2015), conține primele cinci cărți ale poetului simbolist: Poeme saturniene, Serbările galante, Cântecul bun, Romanțe fără cuvinte și Înțelepciune. Soviany face din nou un tur de forță, demonstrând că este unul dintre cei mai buni scriitori și traducători români de azi, iar această ediție Verlaine, care probabil va depăși 300 de pagini, va fi de acum înainte reperul „clasic” pentru cunoașterea și receptarea poetului francez la noi.

Andrei Dósa vine cu a patra lui carte, menținând un ritm ce pare să-l țină în formă. Volumele anterioare, scoase în 2011, 2013 și 2015 au fost premiate, elogiate, poate și imitate, iar pe lângă poezia pe care o scrie (a patra carte în șase-șapte ani și încă n-a început să se repete, lucru apreciabil), Dósa mai este și un excelent traducător din maghiară și engleză. Antologia pe care a transpus-o în românește anul trecut: liniște, pace, perversiuni, heppiend – tineri poeți maghiari din Transilvania (Casa de Editură Max Blecher, 2016) se bucură de o primire foarte bună, contribuind la un dialog (și la descoperirea conaționalilor noștri de expresie maghiară) tare firav în orice epocă.

Jan H. Mysjkin, poet și traducător flamand care a fost în ultimii 14 ani unul dintre cei mai devotați ambasadori ai literaturii române în Franța, Belgia și Olanda (unde i-au apărut traduceri admirabile, de la Max Blecher la Cristian Popescu și Doina Ioanid), scoate volumul Ș.A.M.D., Ș.A.M.D…, în traducerea lui Constantin Abăluță și a autorului. Lui Jan i-a mai apărut acum cinci ani o carte în România, care nu a fost însă deloc vizibilă – lucrurile se vor schimba cu acest nou volum, pentru că avem de-a face cu un autor antrenant, inteligent, mereu surprinzător, ce merită să aibă în România audiența pe care, datorită lui, poezia românească o are în Benelux.

Nicolae Coande revine după Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015) cu un volum prin care se îndepărtează întrucâtva de formula cu care ne-a obișnuit în cărțile sale de până acum. Partea întunecată a feței (presupunând că acesta va rămâne titlul plachetei pe care i-o vom scoate la primăvară) va aduce unele surprize cititorilor acestui autor hiperlucid, unul dintre cei mai tumultuoși poeți și eseiști ai generației sale.

Manualul bunului pușcăriaș este titlul unui album îngrijit de artistul Ion Barbu, responsabil de reamenajarea Casei Memoriale I.D. Sîrbu din Petrila, un loc pe care l-a pus pe harta culturală a României, începând cu 2010. Pe lângă Ion Barbu, în proiect sunt implicați Elisabeta Sîrbu și Rolland Szedlacsek: Manualul va cuprinde fotografii de arhivă și scurte pasaje cu texte aparținându-i lui I.D. Sîrbu.

În partea a doua a anului vom publica volumul Teodorei Coman (al cărei debut, Cârtița de mansardă, i l-am editat în 2012), o nouă carte semnată Ionel Ciupureanu (prin care îl vom sărbători la 60 de ani) și volumul câștigătorului celei de-a șaptea ediții a concursului anual de debut. Mai avem în perspectivă câteva titluri ale unor poeți străini în traducere (maghiarul Borbély Szilárd, bulgarul Georgi Gospodinov, cehul Petr Borkovec și francezul Victor Segalen) – apariția lor nu depinde exclusiv de noi, însă promitem că ne vom ocupa, rând pe rând, de toate.

Cu permisiunea editorului, reproducem câteva fragmente din cărțile autorilor mai sus menționați.

 


silent party

ne trezim pe terasă

în scaune albe de plastic

natalia bea lapte eu mă cojesc

de rănile de pe talpă

aproape vindecate

am călcat într-un arici de mare

ieri la așteptarea răsăritului

un pui răzgâiat s-a întins

& m-a zgâriat acum

îmi întind talpa deasupra

balustradei natalia mă mângâie

&-mi povestește cum s-a filmat

cu un ciobănesc în benzinăria

de lângă tesalonic era luuung

ca alexandrinii pe care ți-i reprimi

tu dormeai în autocar deasupra

zeii o ardeau în silent party

numai dinspre baie

se auzea o lăută grecească ușurând

trei autocare de turiști apolinicii

priveau cerul clipocind în fulgere

dionisiacii pisoarul înfundat iar eu

am înflorit ca un ficus

Mihók Tamás


Terra pinguis

Radu Andriescu

Sătulă de viață,

salcia creață de pe plaja de așteptări

a dat drumul

frunzelor învelite în puf cristalin.

Ciufii și-au continuat meditația somnolentă,

plini de flogiston. Sau de uleioasa, înfocata

terra pinguis. Esca, golită

de arderi interne, se gândește, și ea,

la toate nebuniile lumii. La siropul minune

din anii treizeci, cu gust de zmeură,

pe bază de antigel. La Radithor, medicamentul

radioaciv pentru Morții Vii. Pentru cei

prinși în capcana propriului creier.

Sau supozitoarele Vita Radium,

pentru nopți de pasiune letală.

La cei 146 de copii inoculați cu sifilis,

cu o sută de ani în urmă. La zecile de mii

de femei și fete din rezervații,

sterilizate în anii șaptezeci. La portoricanii

injectați cu celule canceroase,

de doctorul Cornelius.

Bruma își reproduce la nesfârșit cristalele,

până într-un loc orb.

Radu Andriescu, photo credit: Viorel Ilișoi


06.06

Sorin Catarig

Exersez de fiecare dată aşa de mult,

încît memoria faptelor dispare fără urmă,

ca aburul lăsat pe geam de răsuflarea fierbinte

a oaspetelui care priveşte spre grădina din faţa casei,

unde copacii continuă să crească nepermis de înalți.

Iată, îmi spun, se apropie ora

cînd mi se va aduce ceaiul cald, îndulcit cu miere,

împreună cu o bucată de pîine rumenită puţin pe plită

– e desigur tot ceea ce lipseşte în momentul de faţă.

Printre crengile copacilor

păsările se adună uneori seara

ca să facă un zgomot asurzitor,

tu observi cum gîndacul de bucătărie

urcă pe geam cu mişcări precise,

de mecanism bine uns.


 

Clar de lună

, în limba română de

Ca un peisaj de seară duhul ţi-i,
Prin care trece mască după mască,
Zicând din luth, dansând şi poate şi
Cam triste-n deghizarea lor fantastă,

Nişte mascaţi ce cântă în minor
Despre Amor şi viaţa oportună;
Nu cred în soartă, iar cântarea lor
Se-adaugă seninului de lună,

Seninului de lună trist şi blând,
Care vrăjeşte păsările-n arbori
Şi face să suspine de încânt
Havuzurile zvelte, printre marmori.

Soviany vs Verlaine


ridicol şi frumos

Andrei Dósa

am folosit atât de multă disciplină în comunitate

pentru dorinţă pentru climaxul stării de bine

mi-am biciuit trupul am sacrificat

toate resursele pe dopamină

liber acum când nu mă vede nimeni

îmi percep gesturile ca fiind teatrale

în general prietene

ne perpelim de plăcere când primim apreciere

când aleg să te tratez

ca pe adevăratul băiat de aur

mă autosugestionez pe fericire şi atunci

tremură o lacrimă în colţul ochiului

atleţi cu medalii corchine la gât

aliniaţi la linia de start

şi toţi jurnaliştii entuziaşti

we go home and we write about ourselves

e şi ridicol e şi frumos

muşchii faciali contorsionaţi

râsul reflectat în termopane fumurii

atât de gregar atât de barbar

e şi ridicol e şi frumos

e o catastrofă media

Andrei Dósa


Devoţiune

,

traducere de Constantin Abăluță, împreună cu autorul

Conducătorilor de catâri, paznicului casei,

vasului de ofrandă.

Omului care aduce ouă pentru omletă,

celui care le vinde,

celui ce mă priveşte când le mănânc.

Uneltelor de scris, miezului unei fraze, ideilor de rezervă.

Zorilor ce fac neaua să se topească,

marginii dinspre râpă a potecii,

forţei din încheietura mâinilor.

Cărării primejdioase, cărării

care se volatilizează,

cărării ce se-ntoarce şi ne spune „la revedere”.

Formulelor elogioase, adresei destinatarului, albului hârtiei.

Bârlogului unde am dormit,

femeii drăguţe, vesele, răutăcioase şi-aşa mai departe,

gesturilor idolatre.

Nopţii ce-a pornit, călăuzelor

ce-au dispărut, urmelor

lăsate de copitele catârilor.

Vicleniei şarpelui şi leneviei hârciogului,

miezului unei fraze,

albului hârtiei.


1962

Nicolae Coande

M-am născut într-o vreme cînd toţi erau morţi

Ascunşi uitaţi sau nu gîndeau prea curat

Am umblat printre ei îmbrăcat în bacterii

Cu adevărat frumuseţea nu există decît în somn.

Nicolae Coande


„Sunt mai deştept decât proştii din jurul meu, mai prost decât proştii care reuşesc să facă pe deştepţii.” – I.D. Sîrbu

I.D. Sîrbu


Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 63