Profil de cititor: Narcis Drejan

Cine ești? Care a fost parcursul tău personal, din copilărie până la prima tinerețe?
Dacă scrii în google numele meu, cele mai multe căutări sunt Narcis Drejan, urmate de Maradona, wikipedia, sport total fm, vârsta, GSP, Digi, fluier final și facebook. Asta caută lumea despre mine, exact unde lucrez, dar toți îmi caută vârsta, crezând că sunt bătrân, mă gândesc. Nu ca-n Bătrânul și marea, dar nici ca Prichindel. Pe scurt, am vrut să fiu fotbalist, la 13 ani am spus că voi ajunge jurnalist, m-am pregătit special pentru asta, două facultăți, una pentru meserie, cea de istorie, din pură plăcere. Și de 23 de ani fac jurnalism, fără nicio zi de pauză și chiar nu exagerez când spun asta, pentru că în presa sportivă nu există sâmbătă sau duminică libere.

Realizări din copilărie? Hmmm, un loc 3 la o olimpiadă de șah, locul II la Cântarea României, în 1988, olimpic la istorie și la geografie. Praf la matematică, 3, 3, 3, 3 și 6 în teză, așa scăpam!

Care sunt oamenii care te-au marcat, datorită cărora ești ceea ce ești acum?

În primul rând tata, pentru că el mi-a conturat și influențat educația, chiar dacă n-am înțeles când eram mai mic, dar îmi dau seama că biblioteca imensă citită acasă, muzica, filmele de calitate, de exemplu, pe noi (n.r. – eu și cele două surori) nu ne lăsau ai noștri să ne uităm la Dallas, dar ne lăsau să citim Lovecraft sau Stephen King. Apoi profesional sunt foarte mulți, așa că dacă mă apuc să-i enumăr, se vor supăra unii pe care nu i-am menționat. Dar fii atent, voi aminti 3 persoane, care nu mai sunt printre noi, ordinea e aleatorie, nu e un clasament: Andrei Bălan, Cristian Țopescu și Ilie Balaci.

Cum s-a petrecut întâlnirea ta cu cărțile, cu lectura? Cine te-a încurajat pe această cale?

La 5 ani, aveam o carte, „Cipi, acest pitic uriaș”, de Șandor Fodor, cred. Stăteam zi de zi cu ea lângă mine, eram fascinat de personaj. Tata și mama m-au învățat să citesc, iar când m-am dus la școală, la 6 ani, în 1986, știam deja să citesc fără probleme. Tata citea enorm, adică ne creștea citind. Eram pe lângă el, iar el citea. Aveam o bibliotecă imensă, zi de zi citeam cotoarele, cu scriitor și nume de carte, apoi îl întrebam pe tata despre ce este. Și așa i-am cunoscut pe Cireșari, pe Moby Dick, pe Prichindel, pe Habarnam, pe Fram ș.a.m.d. Crede-mă, la școala nr 9 din Craiova, în clasa a VIII-a, eram pe panoul de onoare ca elevul care a citit cele mai multe cărți de la biblioteca școlii. Nu a fost un chin, cum e pentru alți copii, pur și simplu am făcut ce vedeam în casă. Am citit enorm, aveam la un moment dat peste 800 de cărți din Biblioteca pentru toți, de la vecinul Jeles Mihai, citite integral.

Cum îți alegeai cărțile? Ce te interesa, cum ți s-au schimbat preferințele de-a lungul anilor?

Simplu, la început erau cărțile copilăriei, eram fascinat de Habarnam, al lui Nosov, era plin de scriitori sovietici, polonezi, cehoslovaci. Citeam eu, le citeam surorilor, apoi le învățam să citească și ajunsesem ca un club de literatură. Lor nu le plăcea Jules Verne, eu îl devoram, abia așteptam să mai iasă câte o carte. Nu ne permiteam să le cumpărăm, erau foarte scumpe, mai ales în perioada aia nemernică a inflației de după 90, țin minte că-n 92 sau 93 o eugenie era mai scumpă decât o pâine. Cărțile erau un lux, iar asta mă duce cu gândul la liceu, când Infractoarea Mov sau ceva ziar din ăsta semi pornografic se vindea cu Marchizul de Sade. Și țin minte acolo că era o traduce groaznică, adică atunci când apărea cuvântul „se excita”, Geangavelea de la traducere scria: „femeia se agita!”. Excepțional. Da, am citit și Marchizul de Sade, de ce să mint. Am citit cam tot, beletristică, urăsc cărțile astea de dezvoltare personală. Mai am prieteni care-mi fac cadou, știi ce fac cu ele? Le donez a doua zi la anticariat. Noțiunea de carte nu constă în a-mi povesti mie unul cum a ajuns la un milion de euro sau cum și-a deschis Bezos Amazon. Eu vreau să rămân cu o poveste, nu cu platitudini. Nu vreau să fiu nici Gabor Mate, nici Jeff Bezos, niciun personaj din cărțile astea, pardon, pseudo-cărțile de dezvoltare personale. Acum înjur, dar știu că n-o să publicați cum înjur!

Care este cartea sau cărțile copilăriei tale?

Moby Dick, de Herman Melville, și Dragoste de viață, de Jack London. Vă pot face niște poze, am vreo 6 ediții de Moby Dick, cea mai dragă este de la o colegă de la Adevărul, o excelentă ediție în limba engleză. Cartea aia mi-a deschis cumva viața, mi-a arătat ce vreau să fiu, să văd mările, să mă simt și Ahab, dar și balena depigmentată, să fiu Elijah, să fiu Ishmael, să fiu Queequeg sau Dough-boy. Citită din copilărie până spre 40 de ani, o dată la 5-6 ani, crede-mă, descoperi tot timpul ceva nou, o înțelegi diferit. Iar la Dragoste de viață am plâns vreo 3 zile, doar când vedeam coperta și acum aș plânge, dacă oamenii n-ar fi niște jigodii egoiste.

Care sunt cărțile pe care nu le poți uita? Vrei să faci o listă cu titlurile tale preferate din toate timpurile?

Metamorfoza, Procesul (Kafka, ambele), Moby Dick (Melville), Particule elementare (Houellebecq), Aventurile lui Huckleberry Finn (Mark Twain), Război și pace (Lev Tolstoi), Frații Karamazov (Dostoievski), 1984 și Ferma animalelor (Orwell), Marile speranțe (Dickens), Călătoriile lui Gulliver (Swift), Bătrânul și marea, Zăpezile de pe Kilimanjaro (Hemingway) sau Oameni și șoareci (Steinbeck). Sunt foarte multe, dar astea-mi veniră instant în cap, deci e clar că m-au super fascinat.

Ce școală (educație formală) ai urmat și cum ai ales-o?

La liceu am făcut meteorologia, zicea tata că trebuie să am o meserie sigură, dar am ales jurnalismul, apoi istoria, asta a doua din pură plăcere. La mine în asta constă patriotismul, să cunosc cât mai bine trecutul țării mele, nu alea cu dacii liberi și cât de șmecher era Ștefan cel Mare sau minciunile istoriografiei din comunism. Am ales totul din plăcere, mai puțin liceul, acolo a fost voia tatălui.

Care a fost relația ta cu cărțile după ce ai început să profesezi?

La fel de bună, doar că m-am axat multe pe bibliografie sportivă, am citit toate viețile sportivilor, înotători, jucători de tenis, fotbaliști, cicliști, enorm despre dopaj, recomand Faust’s Gold: Inside the East German Doping Machine (n.r.. vezi imaginea reprezentativă al acestui interviu), e doar în engleză, scrisă de Steven Ungerleider. E clar că am citit mai puțin, din ce în ce mai puțin, dar abia aștept să vină pe lume fetița mea să mă întorc în lumea poveștilor, să-i citesc seară de seară, să o învăț și pe ea ce m-a învățat pe mine tata.

Suntem din ce în ce mai absorbiți de gadgeturi și de ecrane. Mai găsești azi timpul și liniștea pentru lectură?

La cât scriu, la cât mă învârt, la câtă treabă am, nu mă consider un sclav al gadgetului, unii spun că jumătatea din viața lor este într-un smart-phone. Eu nu sunt așa de atașat de gadgeturi, poate de consolele de jocuri, de Nintendo Switch, de Playstation 5-ul meu, dețin câteva vechi, dar le țin pe post de muzeu, deci există liniște pentru lectură, în metrou, acasă, pe terasă, în concediu. Există liniște pentru lectură peste tot, important e să dai tu sonorul mut. Acum citesc foarte multe romane de tip manga, iar Junji Ito e preferatul meu.

Apropos, ce preferi acum: tipar (hard copy) sau digital (ebook și/sau audiobook)?

Clar cartea tipărită, audiobook mă enervează, cred că și vocile celor care sunt la noi pe audiobook sunt idioate, nu empatizează deloc cu personajele, citesc peltic și repede, e o mizerie fără seamăn. Ebook am încercat și nu m-a prins, dacă nu simt eu cartea în mână, dacă nu dau eu pagina și să aud foșnetul, parcă nu citesc.

Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, care ar fi acela?

Asta e cea mai grea întrebare! Uneori mă simt Gregor Samsa, mai ales în traficul din București, alteori căpitanul Ahab, pe drumurile spre muncă și casă, dar de cele mai multe ori mă regăsesc în două personaje, Pip, din Marile Speranțe, și Peer Gynt, al lui Ibsen. Depinde de stări, de zile, de momente.

Cum te vezi peste 5 sau 10 ani? Ce îți propui, care sunt obiectivele tale personale și profesionale?

Asta sună ca la corporatiști, iar eu urăsc mediul corporativ. Să fac tot ce fac de 23 de ani, presă, indiferent că-i radio, scrisă, televiziune sau social media. Presă să fie, să scriu, poate să încep să scriu și o carte, dar nu din textele publicate, c-aș scrie mii de Decameroane. Nu, aș scrie un roman, cu personaje, ca la carte. Dar să-l termin pe Balzac, abia apoi mă pot numi demn scriitor începător. Unii n-au citit decât cartea de identitate, de colorat și de joc și se cred scriitori. Apropo, rușinos a ajuns și mediul ăsta, să publice oricine, mai ales oamenii de fotbal din pușcărie.

Sunt Narcis Drejan, am 43 de ani, merg spre 44, redactor șef la Radio Sport Total FM, unde moderez zi de zi emisiunea Fluier Final, de la ora 18:00, invitat permanent de vreo 6-7-8-9 ani la Digi Sport, nici eu nu mai știu anii, editorialist la Gazeta Sporturilor, redactor șef al revistei 100% Sport, da, mă veți întreba cum de am timp pentru toate, și ca să vă enervez, vă spun că merg aproape zilnic să înot dimineața, peste 1.100 de metri, iar joia e ziua sfântă pentru jucat tenis. Asta-i rutina mea, sport, serviciu, seara cu soția, în curând și cu fetița!