De vorbă cu Andreea Răsuceanu: Literatura te face să fii mai atent la lucrurile din jurul tău

Amintirea locului e o alegere. O alegere care se hrănește cu povești, istorii și mărturii. Te lasă purtat prin locuri, care nu ți s-au dezvăluit încă. Locuri labirintice, cu povești pe care s-au intersectat și unele dintre cele mai marcante personaje ale operelor românești din secolul XX. 

La , mi-a povestit despre străzile Bucureștiului și despre cum istoria și ficționalul se împletesc într-un labirint al marilor bulevarde, care reprezintă cerebrarul și raționalul, și unul al străduțelor lăturalnice și periferice, care sunt asociate adesea cu starea de bulversare și neliniște.

SB: Când mă gândesc la , mă gândesc automat  la poveștile străzilor bucureștene. În ce măsură crezi că autorul influențează spațiul?

 

Într-o măsură covârșitoare, cred. Dacă ne gândim, strada Mântuleasa trăiește în primul rând  în literatură, mult mai viu decât în geografia concretă, geografia ”reală” a orașului, iar acest lucru se întâmplă pentru că Mircea Eliade a creat o întreagă mitologie în jurul acestei străzi. Este limpede că influența unui autor este majoră atunci când vorbește despre un anumit loc, și o face convingător și original. Eu însămi am pornit – în prima mea carte, Cele două Mântulese – de la misterul pe care l-a creat și întreținut Mircea Eliade în jurul acestei străzi, mi s-a părut o provocare să îi descopăr adevărata identitate,  așa cum o consemnează istoria, documentele.

 

Dar pentru mine Mântuleasa rămâne în primul rând o stradă literară, treptat s-a insinuat atât de puternic în imaginarul meu, că a ajuns și parte din proza mea: episoade din romanul sunt localizate inclusiv pe această stradă, iar printre personajele lui principale sunt Stanca Mântuleasa și Mantu Cupețul. Foarte multă lume m-a întrebat, după ce am publicat Cele două Mântulese, dar și , în ce mai constă azi farmecul străzii Mântuleasa, pentru că mergând pe stradă nu mai vezi nimic din lucrurile despre care vorbesc autorii pe care i-a inspirat. E o stradă cenușie, obișnuită, dintr-un din ce în ce mai delabrat, cu clădiri din ce în ce mai dărăpănate, care nu îi mai spune nimic trecătorului de azi. Eu cred că trebuie să știi să privești locurile, nimic nu ți se revelează ușor, la prima vedere, din frumusețea Bucureștiului. De asta cred că literatura salvează cel mai bine orașul, pentru că scriitorii știu să-l privească.

 

SB:  Bineînțeles, Mircea Eliade este un pion important. Ce alte surse de informare ai mai avut?

 

Documentele inedite, cărțile de istorie și de istorie a orașului m-au ajutat la teza mea de doctorat, care stă la baza volumului Cele două Mântulese, și implicit a romanului. De curând însă, am căutat ocurențele străzii și în operele scriitorilor români, pentru articolul dedicat mahalalei Mântuleasa în , scris împreună cu .  Cei care îl vor citi vor descoperi, de pildă, că și Mateiu Caragiale a scris despre această stradă. Există, așadar, o literatură în care străzile au rămas consemnate. Pentru cei care vor mai mult decât informații istorice sau date geografice, există și spațiile simbolice pe care le construiește ficțiunea, cu mult mai spectaculoase.

 

SB: În ultima perioadă, tururile prin au luat o amploare foarte mare, oamenii sunt dornici să afle cât mai multe despre istoria Bucureștiului și participă în număr din ce în ce mai mare la astfel de evenimente. E limpede că a crescut interesul pentru patrimoniul românesc, iar oamenii își doresc să cunoască spațiul în care trăiesc. Care sunt sursele de referință, când pregătești un astfel de tur?

 

Cred că există tururi de felul celor despre care vorbești organizate profesionist și în cunoștință de cauză, ele sunt un real câștig pentru cei care vor să cunoască istoria și, de ce nu, literatura orașului în care trăiesc. De multe ori cei care le organizează sunt istorici, în ei aș avea cea mai mare încredere, pentru că fac lucrurile profesionist, raportându-se la date exacte, nu colportând informații din surse mai mult sau mai puțin credibile.

 

SB: Am vorbit despre puterea literaturii asupra spațiului bucureștean. În ce măsură poate influența literatura urbanizarea orașului?

 

Cu siguranță există și o influență manifestă a literaturii asupra felului cum evoluează un oraș. Fie și la nivelul conservării,  și al percepției locurilor, e foarte important. Îmi amintesc că, în urmă cu vreo zece ani, când am fost implicată într-un proiect al fundației Pro Patrimonio, ne-am dorit să închidem pentru câteva ore strada Mântuleasa, pentru a face acolo o mică întâlnire cu comunitatea, dar și cu cei interesați de istoria și literatura străzii. Oamenii ar fi putut să-și spună povestea, și mai ales povestea caselor în care trăiesc, eu știu ce lucruri extraordinare se ascund acolo, pentru că am făcut inclusiv interviuri, o anchetă cu locuitorii străzii atunci când mi-am scris teza de doctorat. Lucrul acesta a fost imposibil în acel moment, primăria nu și-a dat acordul ca strada să fie închisă, nici măcar pentru câteva ore. Acum, lucrul acesta pare aproape incredibil, dacă ne gândim cum anumite străzi, precum Arthur Verona, sunt închise pentru festivaluri stradale, când lecturile în locuri publice au devenit ceva obișnuit. Literatura influențează decisiv lucrurile, acum că se conștientizează tot mai mult importanța orașului în viețile noastre. Poate că literatura spune lucrurile mai puțin răspicat decât cărțile de istorie, dar ea are capacitatea de a fascina, pentru că vorbește și despre o altă calitate a locurilor, cea simbolică, îți oferă o altă perspectivă asupra spațiului în care trăiești. Literatura te face să fii mai atent la lucrurile din jurul tău.

 

SB:  Conectarea la oraș și la patrimoniul cultural bucureștean a fost semnificativă în ultimii 10 ani, de când au început să se organizeze tururi prin oraș. O altă sursă importantă de informare, recentă aș putea spune, este și Dicționarul  de locuri literare bucureștene.

 

Dicționarul…  e un proiect la care țin foarte mult, conceput împreună cu . E un fel de ghid literar al Bucureștiului, inclusiv pentru tineri și cei care vor să afle mai multe despre locurile prin care trec în fiecare zi, și care poate li se par uneori mai degrabă anodine, neinteresante, cenușii. Literatura te poate face să le vezi altfel. De exemplu, când te plimbi pe strada Batiștei, parcurgi o bucată de drum împreună cu Fred Vasilescu, personajul principal din Patul lui Procust. Sunt acolo câteva dintre cele mai puternice pagini din literatura interbelică, dedicate Bucureștiului încremenit sub arșița unei după-amiezi de august încărcate de senzualitate, în care timpul încetează să mai existe. Chiar și când treci prin zone mărginașe sau foste mahalale bucureștene, prin cartierele cu blocuri dejiste sau pe maidanele Bucureștiului de azi ești de fapt în miezul unei lumi extraordinare, pe care literatura a făcut-o să fie astfel, dicționarul asta își propune să arate. Nu în ultimul rând, e o invitație de a reciti literatura română și din această perspectivă, a spațiului prin care se mișcă personajele.

 

SB: Plimbările cu personajele literare par a fi ceva diferit și interesant, dar orașul este adesea comparat cu o junglă. Dacă ai da oamenilor trei sfaturi de cum să supraviețuiască “junglei”, ce le-ai spune?

 

Nu sunt sfaturi, ci concluzii la care am ajuns eu însămi gândindu-mă la asta: în primul rând, ar trebui să fie mai conștienți de locul în care trăiesc, să îl cunoască mai bine. Pe urmă, întotdeauna am crezut că totul începe de la lucruri mărunte, nu de la vorbe mari și nepuse în aplicare, fiecare ar putea face câte puțin pentru a proteja spațiul în care trăiește. Pasivitatea este cel mai nociv lucru, neimplicarea: nemulțumirea verbalizată ar putea fi înlocuită, sau măcar completată de ceva constructiv. Cu siguranță am vorbi atunci mai puțin despre supraviețuirea într-o junglă și mai mult despre locuirea ideală a unui spațiu care este comun, al nostru, al tuturor.

 

 


Andreea Răsuceanu s-a născut în 1979 în București. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (2002). În anul 2009, a devenit doctor în filologie cu lucrarea ,,Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate”. Prima ei carte, ,,Cele două Mântulese” a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile ,,României Literare”, ale Uniunii Scriitorilor din România și Marile Premii Prometheus. În 2013, a apărut la Editura Humanitas cartea ,,Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elementele de geografie literară”, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei ,,Observator cultural”. A primit premiul Tânărul Critic al anului 2013 în cadrul Galei tinerilor scriitorilor. În 2016 publică „Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului” (Editura Humanitas), iar în 2019 romanul ”O formă de viață necunoscută”, nominalizat la cele mai importante premii literare din România, pentru care a primit premiul pentru proză al revistei ”Ateneu” și premiul Scriitorul lunii ianuarie, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, selecționat la Festivalul Premiului Roman de la Chambéry (Franța). Fragmente din roman au fost traduse în engleză, turcă, franceză și spaniolă.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Antonia Ispas

Antonia Ispas
Iubitoare de cultură nord-europeană, pasionată de literatură și cinema, masterandă la SCILL- Germanistik, lector în tabere educaționale, Antonia este o visătoare care călătorește prin Europa cu aparatul foto de gât: „ce-i pe film, e un film”.