Interviu cu Anca Petre

310774_542890229089556_1503364923_n

Anca Petre este jurnalist la postul Money TV. O puteți vedea în fiecare dimineață, de luni până vineri, vorbind despre cărți bune și foarte bune. Am avut un dialog despre presa din România, despre obiceiurile de lectură, dar și despre autorii pe care îi apreciază în mod deosebit.

Anca Petre: E cât se poate de simplu: un copil mic nu-ţi va cere niciodată Coca-Cola până când nu-i vei da tu. Abia atunci apare dependenţa, viciul, abia de atunci înainte va şti ce să-ţi ceară… La fel este şi cu presa. Creează vicioşi, dependenţi de scandal şi de problemele altora.

SemneBune: Povesteşte-ne puţin despre cum e să fii jurnalist într-un post de televiziune.

Anca Petre: E mult spus „jurnalist”… Mereu am spus că, până când nu voi transmite live din teatrele de război, nu mă pot numi jurnalist. Pot să spun că sunt om de televiziune… în devenire (asta ca să nu-i nedreptăţesc pe cei adevăraţi), îmi place să mă joc atât cu vorbele, dar mai ales să cochetez cu camera, să păcălesc prompterul şi mai ales pe omul de la prompter, care pierde şirul cuvintelor, iar improvizaţia în faţa unui ecran mare şi negru, pe care rulează pierdute nişte litere albe, îţi dă un sentiment minunat de… ciudat! Şi, ca să răspund la întrebare, televiyiunea e o scenă… deschisă, dar să nu uităm și de culisele ei. E minunat să vii zi de zi la redacţie, cu chef de muncă, să lucrezi alături de profesionişti, să înveţi în fiecare zi ceva nou, să te trezeşti că ideile îţi vin în minte fără să te gândeşti la ele… Televiziunea nu e o muncă, e un hobby… cred că mulţi colegi sunt de acord cu afirmaţia mea

SB: Cum priveşti presa din România? În ce măsură s-a schimbat în ultimii zece ani?

AP: În România nu prea se (mai) face presă. Nu ştiu dacă s-a făcut vreodată presă în adevăratul sens al cuvântului. Presa de calitate e foarte puţină, au rămas câţiva jurnalişti adevăraţi, care îşi expun ideile proprii, într-un mod obiectiv, îi poţi număra pe degete. Cred că niciodată presa din România nu a fost calitativă… Dacă ar fi să mă raportez la unele cotidiane, aş putea spune că şi-au păstrat linia de seriozitate Evenimentul Zilei şi România Liberă. Iar în ceea ce priveşte posturile tv, televiziunea publică este singura care mai urmează o conduită, un cod etic, singura care nu s-a manelizat, nu s-a „ţigănit”. Jurnalele folosesc cu succes linia Euro News-ului, jurnaliştii sunt bine pregătiţi şi, cel mai important, nu merg pe ideea de Breaking News. Care nu este o idee rea, doar că este atât de denaturată, este împrumutată şi folosită greşit de posturile tv de ştiri din România… Dar acesta este un alt subiect.

SB: Crezi că presa în general, dar mai ales televiziunea, poate să educe gustul publicului pentru artă şi cultură?

AP: Absolut! Tot ceea ce înseamnă presă are menirea de a forma, de a educa, la fel de bine cum poate să şi manipuleze. Depinde foarte mult de scriitură (în cazul printului) sau de modul în care se transmite informaţia, de realizator, de ceea ce îi arăţi telespectatorului (în cazul televiziunilor). Nu cred în principiul „Asta cere publicul, asta îi dăm.” NU! E complet greşit! Publicul citeşte ceea ce-i oferi, sau se uită la ceea ce-i arăţi. E cât se poate de simplu: un copil mic nu-ţi va cere niciodată Coca-Cola până când nu-i vei da tu. Abia atunci apare dependenţa, viciul, abia de atunci înainte va şti ce să-ţi ceară… La fel este şi cu presa. Creează vicioşi, dependenţi de scandal şi de problemele altora. E o chestiune de de educaţie, de obişnuinţă, de comoditate, în cele din urmă. Dacă îi dezvolţi cultul pentru emisiuni educative, documentare şi altele, vei avea un public educat. Da, există o matrice culturală, există un anumit gen de telespectatori, dacă ne raportăm strict la popoare, dar dacă vorbim în general, şi privim spectatorii ca pe un întreg, deci dacă generalizăm, dacă îi privim ca pe o tabula rasa, atunci totul ţine de noi, de formatorii de opinie, de ceea ce vrem să transmitem.

SB: În ce măsură emisiuni de tipul celei realizate de Dan C. Mihăilescu la Pro TV (Omul care aduce cartea) pot să crească numărul de cititori şi numărul de titluri vândute de edituri?

AP: Nu într-o mare măsură. Iar asta pentru că au rămas puţini oameni pasionaţi de literatură, cu adevărat. La această întrebare răspund din experienţa invitaţilor mei. Niciunul dintre cei care au venit în rubrica de dimineaţă „Cărţile zilei” nu a spus că mai există astăzi un cult al cărţilor. Sunt foarte puţini cei care mai citesc (mă refer la literatură). De asemenea, PR-ii editurilor spun că domeniile care vând cel mai bine sunt cel tehnic (aşadar, oamenii cumpără de nevoie, pentru a se specializa într-un domeniu, ori pentru că li se care la locul de muncă) sau cărţile pentru copii (în încercarea părinţilor de a le cultiva apetitul pentru citit celor mici…). Aşadar, emisiunile de genul acesta sunt de nişă, se adresează unui public foarte restrâns, care oricum este un cunoscător, iar faptul că îi prezinti o nouă carte (despre care mai mult ca sigur a auzit inainte ca tu sa i-o arăti la tv), nu face decât să îi reimprospateze memoria, in niciun caz să-l convingă să o cumpere. Decizia de a o cumpara, ori ba, a luat-o cu mult inainte ca tu sa i-o prezinti.

SB: Povesteşte-ne despre rubrica de carte din matinalul de la Money TV.

965390_10151685168819341_1277310935_oAP: E o poveste foarte drăguţă. Totul a pornit de la producătorul emisiunii matinale Bună dimineaţa, România, Ovidiu Ciutescu (un profesionist care”miroase” oamenii capabili, un coleg de la care am învăţat multe) Vorbeam destul de mult despre cărţi, cine ce a mai citit, dezbăteam anumite subiecte. Până când, într-o zi, s-au încheiat nişte parteneriate cu anumite edituri. Cărţile aduse de acestea erau prezentate foarte pe scurt, chiar de realizatorul matinalului. Apoi Ovidiu s-a gândit că aş fi potrivită eu pentru o rubrică de carte, că tot îmi place mie să citesc… Cam aşa a luat naştere pastila de la Money TV, „Cărţile zilei” cu Anca Petre. Rubrica s-a dezvotlat treptat, am început să avem invitaţi scriitori care îşi lansau cărţi, oameni de cultură şi nu numai. Iar satisfacţia cea mai mare a fost atunci când m-am dus la Bookfest, iar editurile mi-au spus cuvinte frumoase. De asemenea, am constatat că rubrica e destul de urmărită, în cercurile pe care le-am frecventat recent, oameni pe care nu îi cunoşteam mi-au spus că urmăresc cu drag rurbica mea. Nu pot decât să fiu mândră de telespectatorii mei şi să le mulţumesc! Simt că nu depun o muncă de Sisif, totuşi.

SB: Care sunt cărţile care te-au atras cel mai mult din cele prezentate dimineaţa?

AP: Oh, sunt foarte multe! Pe lângă autorii pe care-i citeam şi admiram de multă vreme, cum ar fi Boris Vian, Pascal Bruckner… am descoperit autori noi, spre exemplu Mircea Daneliuc (cu a sa „Pisica ruptă”), eu nu ştiam că Daneliuc scrie! Să-mi fie cu iertare, dar chiar nu ştiam, ştiam că este regizor şi…cam atât… Recomand această carte ca lectură de vacanţă, de plajă, eventual…

SB: Ce cărţi dintre cele prezentate de tine ai recomanda cititorului de SemneBune?

AP: Cum ar spune englezul, I strongly recommend  „Oraşul îngerilor sau The Overcoat of Dr. Freud” de Christa Wolf, „Circul nopţii” de Erin Morgenstern, „Spuma zilelor”, a lui Boris Vian, sunt multe cărţi foarte bune. Pentru cei mai spirituali, recomand cărţile de la editura Vidia, care publică numeroase volume despre ezoterism şi nu numai.

SB: Care ar fi publicul ţintă al rubricii de carte?

AP: Nu ne adresăm unui public anume, vrem pur şi simplu să îi cultivăm apetitul pentru lectură omului de rând. Tocmai de aceea cărţile alese sunt din domenii diferite (SF, ezoterism, fantasy, tehnic etc), iar descrierile sunt foarte scurte şi încercăm astfel să convingem telespectatorul să citească, orice, oriunde.

SB: Care sunt autorii tăi preferaţi din literatura universală?

AP: Nu sunt mulţi. Walt Whitman, Pablo Neruda, John Fowles, clasicii ruşi (Dostoievski, Gogol, Tolstoi), scriitorii din perioada victoriană (surorile Bronte). Să ştii, totuli, că ai noştri sunt mai profunzi (Eliade, Cioran, Noica, părintele Nicolae Steinhardt… sunt cei cu care eu m-am construit…mai sunt şi alţii…) 

SB: Ce tabieturi ai în ceea ce priveşte lectura?

AP: Nu pot să citesc decât din cărţi. Nu pot citit pe laptop, pe tabletă, sau e-reader. Îmi place să citesc pe balcon (ironia sorţii: apartamentul meu nu are balcon!!!), aşa că profit din plin când mă aflu la hotel, sau la o prietenă, zac ore în şir la aer, cu o cafea lângă, buddha bar pe fundal… Cu un balcon, o cafea şi-o carte, mă cumperi imediat! Ah! Întotdeauna încep o carte citind ultimul paragraf… de la final.

SB: Care e cel mai inedit semn de carte pe care l-ai folosit?

AP: Nu ştiu cât de inedite sunt frunzele presate… florile…

SB: Pe SemneBune avem rubrica De ce-aş citi. De ce citeşte Anca Petre?

AP: Din curiozitate. Sunt genul de om care descoperă ceva bun în orice. Pentru mine nu există cărţi bune şi cărţi proaste. Există doar cărţi din care pot învăţa ceva… citesc orice îmi pică în mână. Dacă respectiva carte mă pasionează, o devorez, dacă nu, citesc selectiv, pasaje care mă interesează.  

sursa foto: Facebook-ul Ancăi

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392