Creez sau recreez spaţii care au o atmosferă distinctă

cu Lorena Lupu

SemneBune: Ai obișnuit publicul cititor cu scrierea la persoana I singular, chiar dacă nu este autobiografie. Ce este Dona Juana, din acest punct de vedere? 

LL5Lorena: Sigur că spun o banalitate cu asta, dar scrierea la persoana I singular mă ajută mult să asimilez personajul. Îmi place senzaţia de experimentare live, nemijlocită, a unei lumi imaginare, care ţi se relevă din ce în ce mai intens, iar naraţiunea aparent autoficţională contribuie mult la accentuarea acestei senzaţii. Cred că, de fapt, de asta m-am şi apucat de scris. Ador să mă simt Demiurg peste universuri fictive. Şi mi se întâmplă câte un roman cam din trei în trei ani. De atâta timp au nevoie lumile mele imaginare pentru a îşi definitiva conturul şi pentru a prinde viaţă.

Dona Juana m-a bântuit de mult, ca idee. Îmi doream o versiune feminină a lui Don Juan, mă întrebam cum ar arăta femeia ca factor de seducţie. Clişeul zice că bărbatul e tradiţional vânătorul, iar femeia, aia care face cuibul familiei. OK. Am pornit de la premisa: cum ar arăta în zilele noastre un Don Juan femeie? Mai ales că ne reîntoarcem în vremea miturilor, când conştiinţa publică se hrăneşte, mai mult decât oricând, cu false senzaţii şi plăceri larger than life. Numai când auzi formulele STAS  „vacanţă de vis”, „noapte fierbinte”, „sex incendiar” te apucă jalea atroce. Toate astea sunt forme contemporane de mit, pe care am ales să le disec. De aici subtitlul „Fals tratat de mitologie contemporană”.

SB: Dacă de la prima carte la a doua a fost un salt (în gol, aș adăuga), cred că asta te-a învățat să zbori. Ai învățat să accepți ura viscerală a cititorului de rebus care detestă reușita altuia. Acum, la mare distanță de debut, care crezi că e profilul cititorului tău? 

LL3Lorena: Vai de capul meu, păi tu n-ai văzut cum era Rebus Flacăra în vremurile bune? Îţi trebuia intelect, nu glumă, să rezolvi un careu din ăla. Deci, cititorul de rebus n-are uri viscerale, are cel mult nemulţumiri că nu găseşte pictorul rus din secolul al şaisprezecelea care a pictat Natură moartă cu balalaică.

Prima mea carte a avut succes din motivele greşite. A avut succes pentru că îmi doream foarte mult să-l aibă şi am scris intuind ce aştepta lumea: o poveste cuminţică de dragoste platonică, cu multă simţire dar şi puţin umor, între două femei. Am aplicat şi reţeta X-Files: tot romanul, personajele dau s-o pună, dar n-o fac. Păi, cum Dumnezeu să nu-ţi placă aşa ceva? N-ai avea inimă!

Aşadar, dacă prima carte a fost o reţetă croită exact pe măsura inimii cititorilor şi m-am implicat cam cât se implică stripteuza care face un număr perfect la bară, mi-am dorit ca Bătăuşu’ de câmpi  să fie un prim roman autentic, o primă creaţie pe bune. Şi n-am ştiut că idioţii o să reacţioneze atât de stupid: „Nu e ca prima!” „Logic că nu e ca prima, boilor! Prima a fost zăhărelul de la bot. Asta e în sfârşit o carte pentru care am vizitat o fabrică de încălţăminte, am văzut proceduri de lucru şi am construit un univers de sine stătător”. Dacă citeşti la rece Rondo şi apoi Bătăuşu’, vei vedea că a doua e infinit mai bună. Ţi-o confirmă şi Michael Haulică, care le-a editat pe ambele la vremea lor. Şi totuşi, Rondo a fost cotat drept un succes, iar Bătăuşu’, drept un flop.

SB:  Dona Juana este imaginată cu căștile pe urechi. Mă uit în playlist și văd muzichie veche, din setul „oldies but goldies”. De ce nu e nimic „bootsie-bootsie” care ar putea duce cu gândul la promenada de pe Dorobanți, pițiponcăreală ieftină și, deci, sex-drugs-dubstep?

Lorena: Dacă ai citit cartea, ai vizitat, măcar în imaginaţie, Club Bizarre. Club Bizarre e un univers aparte, nocturn şi pervers, pe care-l caracterizează travestiul cu accente de vintage şi un anume feeling boem. Nu e nimic dorobanţistic şi piţiponcăristic în Club Bizarre. Subliniez: Club Bizarre e un club gay. Iar cluburile gay au o anume poezie subtilă, un anume romantism al sordidului, pe care am încercat să-l captez. Piesele sunt de fapt repertoriul rulat de Don Mucho Macho & The Dudettes, în spectacolul lor, de două ori pe săptămână.

Când, la final, Juana luptă să salveze clubul, multă lume m-a întrebat: de ce se dă asta cu fundul de podele pentru un amărât de job? Nu un job încearcă ea să conserve, ci poezia Clubului Bizarre. Exact ca în Bătăuş, e un anumit mister şi o anumită tensiune specifică a locului. Cititorii din Rahova mi-au confirmat că s-au regăsit în Bătăuş, aşa cum aficionados ai cluburilor gay s-au regăsit în Dona J. Şi aşa cum mulţi copii neglijaţi au vibrat la Povestirile din Miserupia. Pe scurt: creez sau recreez spaţii care au o atmosferă distinctă. Şi particularizez cât se poate de mult. Depravarea din Club are un anumit stil; iar episodul contradictoriu, cel cu sex tape-ul, a fost gândt special pentru a accentua prin contrast stilul.

 

SB: Recenzile arată că Dona Juana este un roman „erotic”. Eu cred că Lorena Lupu este un personaj „eroic” în peisajul literar contemporan. Mi se pare un act de curaj să introduci vulgarități și scene senzuale fără să barbarizezi lectura. (N.R.: Poate un Henry Miller – cunoscut pentru ruperea de genurile literare existente – feminin, păstrând totuși proporțiile. Mi se pare interesant că, alături de Cristina Nemerovschi și Monica Ramirez, ai deschis niște uși și publicul nu se simte confortabil. Și observ că femeile au mai mult curaj – sic!)  

LL2Lorena: Nu e nimic eroic în a spune „pulă”. E simplă raportare la realitate. Zilele trecute am transcris un banc pe Facebook: „El: De ce porţi lenjerie intimă neagră? Ea: Îţi port doliu acolo unde îmi lipseşti mai mult.” A intervenit instant Michael Haulică să-mi spună că nu e verosimil ca doi oameni să vorbească aşa, deşi bancul făcuse suta de like-uri. Aşa şi cu „pula”. Dacă descrii o ceartă între interlopi, pe un maidan din Ferentari, mă îndoiesc că replicile vor fi: „Dă, bă, banii, că te secţionez transversal” şi respectiv „Hai, decalotează organul genital.” Numai profanii cred că literatura e o adunătură de fraze frumoase. Literatura trebuie să fie vie şi onestă. Dacă intensitatea unui text cere „pulă”, „pulă” îi voi da!

 

SB: Cât de mult te-a ajutat experiența de jurnalist în scrierea acestui roman?

Lorena: Enorm. Mai ales partea de jurnalism Playboy. Făceam o mulţime de reportaje cu content sexual: despre saloane de masaj erotic, videochaturi, târguri erotice, sex shopuri, striptease, petreceri, prostituţie. Recomand oricui vrea să scrie un roman erotic să facă jurnalism erotic înainte. Ajută mult atât la dezinhibarea ta, pă persoană fizică, cum ar zice Vanghelie, cât şi la cunoaşterea profundă a lumii despre care scrii.

 

SB: L-a sedus Dona Juana pe Cristian Mungiu? 🙂

Lorena: Nu veţi afla niciodată! 🙂

 

SB: Cum crezi că trebuie educat publicul să găsească lectura ca pe o alternativă la distracție?

Lorena: Păi tocmai, că nu e o alternativă. Lectura e distracţie. Şi cred că noi, scriitorii, trebuie să fim vizibili. Să facem exerciţii de dicţie, să fim sonori şi relaxaţi în public, să arătăm bine şi să le citim mult oamenilor. Să-i împrietenim cu ceea ce scriem. Să citim în cafenele literare, să ne împrietenim cu muzicieni şi actori, să citească şi ei cu noi, respectiv să ne acompanieze. Lectura trebuie promovată ca o plăcere, nu ca un efort. Demersurile de tip „Citeşte, bă, să te culturalizezi”, sunt cretine. Efectele lor sunt căutări de google cu „ce cărţi e bine să zic că am citit”. Citeşte să te simţi bine şi să descoperi poveşti şi lumi minunate. Culturalizarea vine şi ea cu timpul, dar nu trebuie să fie un scop declarat. Cam ca sexul în iubire.

 

LL4

SB: Pune te rog alături de fiecare piesă un adjectiv (mă gândesc că scrii emoțional și atunci sentimentele sunt mai evidente)

Lorena: Prefer să pun substantive. Adjectivele care nu însoţesc nimic mi se par vag stupide.

  1. marlene dietrich / louis prima – just a gigolo >> Provocare.
  2. chuck berry – no particular place to go >> Explorare.
  3. billy joel – uptown girl >> Aspiraţie.
  4. 10cc – i’m not in love >> Zbucium.
  5. duran duran – ordinary world >> Nemulţumire.
  6. tom jones – it’s not unusual >> Mărturisire.
  7. ella fitzgerald – cry me a river >> Încă o provocare.
  8. jerry lee lewis – mean woman blues >> Pasiune.
  9. donna summer – she works hard for the money >> Surescitare.
  10. patsy cline – love letters in the sun >> Tandreţe.
  11. the buggles – video killed the radio star >> Demascare.
  12. elvis presley – blue suede shoes >> A treia provocare.
  13. the tokens – the lion sleeps tonight >> Pauză de suspans.
  14. thin lizzy – whiskey in the jar >> Dezlănţuire
  15. the troggs – wild thing >> Apogeu
  16. the platters – sentimental journey >> Plutire.
  17. frank sinatra – i got plenty o’ nuttin >> Încă o pauză de suspans.
  18. the beatles – twist and shout >> Încordare.
  19. prince – raspberry beret >> Tensiune.
  20. sam cooke – ain’t that good news >> Clocot.
  21. big bopper – chantilly lace >> Freamăt.
  22. nat king cole – ramblin’ rose >> Explozie.
  23. aerosmith – dream on >> Încă o pauză de suspans.
  24. ella fitzgerald – big boy blue >> A doua explozie
  25. eric carmen – all by myself >> Tăcere.
  26. u2 – where the streets have no name >> Prăbuşire
  27. the drifters – some kind of wonderful >>  Liman

 

Fotos: Ed. ; Arhiva Lorenei Lupu; ©Cristian Samoila, ©Gilda Comarzan, ©Valentin Dilta, ©Alexandru Mateescu).

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 63