Am fost un copil impulsiv și voluntar, care avea multe de spus. În clasa întâi, carnetul era plin de note de 10, dar și de comentarii ale învățătoarei, care spunea: „Nu stă în bancă și se plimbă printre rânduri în timpul orelor”, „Vorbește mult în timpul orelor”, „Nu stă așezată în bancă în timpul orelor.” Cântam din toți rărunchii imnul la prima oră și recunosc cinstit că îmi plăceau foarte mult pauzele. E drept, ascultam ce mi se spunea și mă așezam în bancă, pentru ca 10 minute mai târziu să mă ridic iar. Probabil că dacă pe vremea aia am fi avut consilier școlar, acolo aș fi fost trimisă. Și mi-ar fi plăcut. Imaginați-vă, un adult care ascultă tot ce am de spus și care mă lasă să mă joc la școală!
Am devenit, cred, ceea ce îmi doream să întâlnesc când eram copil. În mare parte și pentru că am auzit acasă foarte des expresia «dacă ai carte, ai parte». E important să înveți, îmi spuneau părinții și bunicii. Dar dacă nu vrei, continuau ei calmi, nu e o problemă, e mereu nevoie de oameni care să ducă vacile la păscut și să conducă un tractor. Partea cu vacile, recunosc, mă atrăgea. Vara pe islaz, la un umbra unui copac, cu o carte în mână, asta da viață! Mai puțin îmi plăcea partea cu tractorul, pentru că nu aveam deloc înclinații tehnice. Dacă înveți carte, continuau adulții cu care locuiam, vei putea face orice în viață. Un lucru și mai atrăgător. Orice. Era un fel de rai al tuturor posibilităților. M-am obișnuit treptat cu școala și m-am împrietenit cu toate bibliotecarele din toate școlile prin care am trecut. Eram un om cu un scop, să pot deveni orice îmi doresc. Iar în clasa a XI-a am găsit în biblioteca de acasă o carte care m-a pus pe calea pe care sunt acum: „Teoria și practica educației antiautoritare”. Bun, mi-am spus entuziasmată la final, eu asta vreau să fac, „orice-ul” căpăta formă. Cum pot eu ajunge într-o astfel de școală, cum poate ajunge școala astfel? Simplu, trebuie să studiez omul și științele educației. Zis și făcut, m-am pus cu burta pe carte, fără să mă întreb la ce îmi va trebui mie să știu fizică, matematică, biologie, filosofie. Perspectiva mersului cu vaci la păscut a rămas doar un mod de a petrece timpul în vacanțele de vară, pentru că și atunci, ca și acum, cred la fel de tare că ceea ce mă echilibrează și mă încarcă cu energie este contactul cu natura.
Anii au trecut, cum se spune în cărți, și iată-mă azi consilier într-o școală care s-a schimbat foarte mult, în principal în bine, de când nu i-am mai trecut eu pragul. Mi-ar fi plăcut să am parte de învățătoarele și profesoarele și profesorii pe care îi văd acum la școala unde lucrez și le-am spus și lor lucrul ăsta. În comparație cu atmosfera relaxată și veselă de acum din clase, generația mea a trecut mai degrabă printr-un stagiu militar de 8 ani (exclud școala primară, în mare parte pentru că amintirile de atunci sunt îndulcite de momentele plăcute, cum era vacanța de vară) decât prin școală. Câțiva prieteni, care sunt și părinți, m-au avertizat despre posibilele situații pe care le pot întâlni. Nu detaliez aici, nu acesta este obiectul acestui text. Ci ideea că am ajuns în sfârșit să fiu ceea ce îmi doream să întâlnesc când eram copil: un om care pleacă urechea la nevoile și problemele celor mici, dar și ale părinților și ale profesorilor. Și am făcut asta stând, la propriu deseori, cu burta pe carte. Poate dacă în vremurile în care am crescut ar fi existat dispozitivele electronice de acum, aș fi găsit mai greu calea către cărți. Poate pentru copiii de acum, permanent ținta numeroșilor și periculoșilor stimuli electronici, calea este mult mai grea. Poate că severitatea extremă pe care o condamnam când eram elevă facilitează procesul de învățare. Poate că faptul că nu mi-a plăcut la școală m-a motivat să contribui cumva, oricât de puțin, la a face ca această instituție să devină mai prietenoasă. Sunt întrebări pe care mi le pun deja din primele zile și la care poate voi afla răspunsul în câteva luni. Sau câțiva ani. Ceea ce însă nu s-a schimbat și mă îndoiesc că o va face este dragostea mea pentru cărți și dorința de a ști. Pe care le voi transmite mai departe.
