Ultima mea recomandare de lectură din 2023 este tot o carte românească, numai că de data aceasta nu este vorba despre ficțiune. Mihnea Măruță, Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare – publicată anul acesta de Editura Humanitas. Este o carte la care m-a atras subiectul, încă din momentul în care am văzut-o anunțată… pe Facebook. 🙂 Și zâmbesc când spun Facebook, deoarece cartea tratează relația noastră, a oamenilor, cu rețelele de socializare, inclusiv cu Facebook, chiar dacă nu în totalitatea ei, ci doar în ce privește identitatea noastră virtuală. La prima vedere, noțiunea de „identitate virtuală” pare foarte simplă și evidentă, dar nu este deloc așa. O demonstrează această carte care la bază este, de fapt, o teză de doctorat. Și trebuie menționat acest lucru, pentru că altfel veți fi surprinși de conținutul ei, întrucât poate fi cu totul altceva decât v-ați aștepta.
Cartea lui Mihnea Măruță este o lucrare filosofică și nu o analiză socio-culturală a rețelelor de socializare. Și acest lucru trebuie spus, pentru că altfel puteți fi luați prin surprindere, așa cum mi s-a întâmplat mie. Într-un sens bun, e drept, totuși, este altceva decât mi-am închipuit. Tocmai pentru că pornește de la o teză de doctorat, nu este o carte lejeră, nu trebuie să vă așteptați la un fel de literatură de specialitate, dar ușoară, pe care o porți în buzunar/poșetă și o scoți să mai citești două rânduri cât mergi cu metroul, de exemplu. Nu înseamnă nici că este o carte dedicată doar celor interesați de filosofie, imposibil de citit și de înțeles de către ceilalți. Este o carte cât se poate de interesantă, doar că vă obligă să vă documentați puțin pe parcurs, să vă întoarceți la niște termeni și concepte pe care poate că le-ați învățat sau le-ați întâlnit cândva, dar e posibil să fi rămas uitate într-un ungher al minții și necesită o oarecare împrospătare. Iar stilul în care scrie Mihnea Măruță este unul care ajută în acest sens, pentru că tocmai atunci când ai impresia că alunecă prea mult în noțiuni și idei abstracte are grijă să explice și să exemplifice ce vrea să spună.
În Introducere, cartea ne prezintă câteva noțiuni de bază, cum ar fi lucrul virtual, conceptul virtual, identitatea virtuală. După care, pe parcursul a zece capitole cu titluri precum Producerea de sine, Simulacrul de sine, Seducerea de sine, Despărțirea de sine și altele ne este prezentat – eu aș zice demonstrat – acest concept al identității virtuale. Suntem purtați meticulos prin concepte și idei ale unor filosofi precum Platon, Heidegger, Gadamer, Deleuze și alții, dar suntem readuși în concret prin trimiteri la scriitori precum Dostoievski și John Fowles, la filme precum Birdman, al lui Alejandro González Iñárritu, la un tablou al pictorului Jan Van Eyck și multe altele, care îl ajută pe autor să ne ghideze prin acest adevărat labirint al lumilor virtuale create prin intermediul rețelelor de socializare.
În esență și foarte simplist spus, cartea lui Mihnea Măruță ne atrage atenția asupra mirajului pe care îl reprezintă rețelele de socializare și asupra identităților ireale (cred că pot spune asta, simplificând foarte mult) pe care ni le construim online. El spune că lumea online, rețelele de socializare nu sunt doar simple platforme de comunicare și de distribuire a unor informații, ci reprezintă o adevărată fugă de realitate, de realitatea în care nu suntem mulțumiți de noi înșine și pe care ne amăgim că o putem schimba online. Ne creăm propriul paradis online, în care suntem perfecți sau cel puțin tindem spre o perfecțiune care este doar proiectată, însă, pentru că ea nu există, de fapt. Despre asta și despre tot ce implică această amăgire este această carte. Despre narcisism, raportarea permanentă la ceilalți, nevoia de validare, originalitate, unicitate, manipulările la care ne lăsăm supuși de dragul aceluiași paradis imaginat și de dragul aceleiași perfecțiuni visate și despre multe-multe altele. Repet, este o demonstrație foarte interesantă și de admirat. Felul în care Mihnea Măruță creează niște legături între conceptele filosofice și „banala” lume online este impresionant.
Eu nu sunt de acord cu absolut toate ideile din carte, dar asta este altă poveste. 🙂 Și am văzut pe undeva (pe FB 🙂 ) că unii dintre cei care au citit cartea s-au „speriat” și au lăsat-o mai moale cu FB și cu celelalte rețele de socializare, conștientizând brusc… ceva, nu știu exact ce. Într-adevăr, dincolo de expunerea filosofică, este o carte care îți dă de gândit. Și este foarte bine că se întâmplă asta. Dar fuga de realitate a existat dintotdeauna, în vremuri diverse, sub forme diverse, lumea online nu este primul paradis imaginat de oameni și nici primul moment în care încercăm să părem altceva decât suntem. Dar este un subiect cât se poate de interesant, care merită atenție și dezbateri. Iar eu pun cartea aceasta pe lista de must read și sper să o văd tradusă în alte limbi, remarcată în lume, pentru că merită.
