Ediția a treia a festivalului The Jazz Cave

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 13.08.2023 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , , , .

Ediția a treia a festivalului The Jazz Cave aduce o premieră: o a doua scenă pe care se vor desfășura o parte din concerte – Zănoaga Dreamland. The Jazz Cave Festival, un eveniment care și-a propus să restaureze legătura organică dintre om, sunet și elementele naturii, va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023 și va cuprinde concerte de jazz, dar și alte stiluri muzicale, expoziții itinerante și drumeții în stațiunea turistică Peștera – Padina.

Aflată în campingul montan Zănoaga, la câteva sute de metri de Peștera Ialomiței, scena Zănoaga Dreamland va găzdui concertele unor muzicieni situați stilistic la confluența dintre jazz și muzica contemporană, dar și jam sessions între artiștii invitați și muzicieni amatori din rândul publicului, creând o atmosferă de conexiune, amplificată de cadrul natural al muntelui. Scena este gândită astfel încât să respecte și să insufle respect pentru natură și pentru oameni, muzica fiind atent aleasă astfel încât să adauge un plus de emoție spațiului.

Concertele vor avea loc seara, începând cu ora 19:00 și vor fi cu acces gratuit.

Campingul Zănoaga este singura zonă de campare din rezervația naturală Bucegi – un loc situat în pădure, la intrarea în Cheile Zănoagei, în vecinătatea Lacului Bolboci și la răspântia a două poteci importante, de unde pleacă mai multe trasee turistice montane. Campingul oferă și posibilități de cazare în cele 14 căsuțe sau în locurile speciale pentru corturi și rulote.

Pe lângă concerte, Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița va organiza o serie de sesiuni de informare și instruire pentru participanții la evenimentele Zănoaga Dreamland, atingând aspecte precum conduita preventivă în drumețiile montane, măsuri de prim ajutor și orientare.

Ediția a treia a The Jazz Cave Festival are loc în Peștera Ialomiței și omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de recitaluri susținute de formații apreciate din România, Bulgaria, Albania, Azerbaijan, Italia, Irlanda, Olanda, dar și SUA și Japonia. Biletele sunt în valoare de 75 de lei pe zi (pentru recitalurile zilnice din peșteră) sau 150 lei (abonament cu acces la toate cele evenimentele festivalului) și sunt disponibile pe platforma Entertix: https://shorturl.at/lprvU. Biletele includ accesul la concertele și evenimente conexe din Padina, vizitarea Peșterii, a expoziției și o degustare de vin.


Line-up Zănoaga Dreamland:

 

  • Miercuri, 16 August

19:00 – Sorina Rotaru & Alex Olteanu (România)

20:00 – Soul Serenade (România)

21:00 – Andrei Petrache Trio (România)

  • Joi 17 August

19.00 – Koszika & Szasz Csaba (România)

20.00 – Andrei Irimia Trio (România)

21.00 – Opening Theory (România)

  • Vineri 18 August – Zănoaga Dreamland

19.00 – Cristi Horia & Sorin Romanescu (România)

20.00 – Dreamland – Călin Stamatoiu & Co (România)

21.00 – Aleka, Chris Guilfoyle, Barry Donohue & Matthew Jacobson (Irlanda)


Programul concertelor și alte noutăți sunt permanent actualizate pe pagina de facebook https://www.facebook.com/thejazzcavefestival și pe pagina de instagram – https://www.instagram.com/thejazzcavefestival/.


Un eveniment organizat de Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Exces Music.


Eveniment co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Post Author: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.