Brașov Jazz & Blues Festival 2024

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 28.05.2024 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , .

            Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues. Timp de patru zile se va desfășura multiversul Jazz & Blues, o lume plină de culoare şi spirit ludic, în care oricine e binevenit, de la mic la mare, în care fiecare artist scrie o poveste în stilul său personal și fiecare moment devine o amintire de preț pentru suflet.

            Ca şi în anii precedenţi, la ediția din 2024, festivalul va avea mai multe scene, dispuse în mai multe zone de interes din zona centrală a orașului. Piața Sfatului din Brașov devine epicentrul artiștilor locali, Parcul Central Nicolae Titulescu se transformă, pe timpul festivalului, în „Parcul Muzical”, cu două scene, plus ateliere muzicale și filme pentru copii, iar Piața Brassai dobândeşte caracter de cinematograf în aer liber, unde se vor difuza diverse filme muzicale, multe dintre ele cu caracter inedit.

            Scena principală, pe care vor performa artiști internaționali a căror valoare îi face deja parte a istoriei muzicii contemporane, va fi amplasată în Piața Sf. Ioan din Brașov.

Câteva dintre starurile Brașov Jazz & Blues Festival #12 sunt deja confirmate în program.

 

            Concertul susţinut în premieră în România de câtre Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA) este, fără îndoială, un eveniment muzical live care nu trebuie ratat în 2024. Nominalizat de trei ori la Grammy şi de peste 20 de ori la Blues Awards, vocalistul şi interpretul la muzicuţă Sugar Ray Norcia va concerta la Braşov în compania trupei sale The Bluetones, a căror componenţi sunt brand-uri artistice în sine, indiferent dacă ne gândim că basistul “Mudcat” Ward a cântat cu Eric Clapton, Keith Richards şi Levon Helm, sau că bateristul Neil Gouvin a înregistrat cu John Hammond Jr. şi Otis Grand. Mai mult, legendarul bluesman va fi acompaniat de unul dintre cei mai valoroşi chitarişti americani din clipa de faţă, Rusty Zinn, al cărui versatilitate îl face să penduleze cu naturaleţe între Blues şi Reggae, fiind în egală măsură apreciat pentru colaborările cu Kim Wilson sau John Mayall şi cele pe filiera jamaicană, cu Sly Dunbar şi Boris Gardiner.

https://www.youtube.com/watch?v=PNwyDrvSQMM

 

            Multiplul nominalizat şi premiat la Blues Music Awards, virtuozul chitarist Monster Mike Welch (SUA), deja un veteran al scenei internaționale de blues, va concerta de asemenea în premieră în România în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival. El a colaborat de-a lungul unei cariere de peste trei decenii cu numeroși muzicieni de blues legendari, precum Johnny Winter, Sugar Ray Norcia sau Ronnie Earl, dar Welch, care a fost poreclit “Monster Mike” de către celebrul actor Dan Aykroyd (The Blues Brothers) pe când avea doar 13 ani, și-a dezvoltat propria identitate muzicală, făcându-se cunoscut pentru tehnica impecabilă, tonul său puternic și abilitatea de a transmite emoție prin muzică. Considerat unul dintre cei mai talentați chitariști de blues ai generației sale, Monster Mike Welch (n. 1979), a fost invitatul lui Joe Bonamassa, alături de care a cântat în concertul din Massachusetts, în noiembrie 2023.

https://www.youtube.com/watch?v=gZ1oVqj0PFo

            Când King King (Marea Britanie), considerată a fi „cea mai bună trupă de blues-rock din lume” (Blues Rock Review), urcă pe scenă în kilt-urile lor emblematice, nu există nicio îndoială că vom avea partea de una dintre cele mai speciale şi entertaining experiențe live. Muzica formației fondate în Glasgow, în 2008, este caracterizată de un amestec de blues tradițional, rock clasic și elemente moderne, aducând un sunet proaspăt și energic în genul blues-ului contemporan. King King a lansat mai multe albume de succes și a câștigat numeroase premii în lumea blues-ului, iar Alan Nimmo, solistul trupei, este recunoscut pentru vocea sa puternică și abilitățile sale de chitarist, fiind apreciat deopotrivă de către fanii de blues tradițional și de pasionații de rockul modern.

https://www.youtube.com/watch?v=dBoK0fYmg34

 

            Carismatica Ana Carla Maza (Spania), considerată de către publicaţia Les dérnieres nouvelles de Jazz, “o veritabilă divă a momentului”, va aduce sunetele afro-cubaneze ale anilor 1950 pe scena festivalului. Ana Carla Maza s-a născut la Havana, în anul 1995, în aceeași zi cu Che Guevara. “A fi născut pe 14 iunie, ca și Che Guevara, înseamnă Hasta la victoria, siempre venceremos!, comentează apreciata cantautoare si violoncelistă, care s-a mutat la Paris în 2012 pentru a studia la Conservatorul de Muzică din capitala Franței, iar în prezent trăiește în Spania. Albumele sale încorporează ritmuri latine, melodii pop, armonii jazz și tehnici clasice. Cel mai nou album al său, Caribe, a fost lansat în octombrie 2023.

https://www.youtube.com/watch?v=yJgwSz80pm0

            Trompetistul și compozitorul Markus Stockhausen (Germania), cunoscut în special pentru contribuțiile sale în domeniul muzicii contemporane și de jazz, va crea momente magice pe scena din Piaţa Sf. Ioan, aducând la viață lumi interioare cu o deosebită sensibilitate muzicală. Fiu al celebrului compozitor Karlheinz Stockhausen, Markus și-a început cariera la 12 ani, când a început să studieze trompeta. Ulterior, și-a dezvoltat abilitățile de compozitor și a explorat diverse stiluri muzicale, inclusiv jazz-ul și muzica electronică. Stockhausen are în discografie peste 90 de albume, apărute la label-uri prestigioase precum ECM sau ACT, şi, de-a lungul anilor, a susținut numeroase concerte, inclusiv la Scala din Milano şi Covent Garden, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai importanți trompetiști și compozitori ai generației sale în domeniul muzicii contemporane.

https://www.youtube.com/watch?v=SZ9cZs7niz4

            Sharrie Williams (SUA), “The Princess of Gospel Rockin’ Blues”, se întoarce în Brașov cu promisiunea unor surprize noi pentru fanii săi. Sharrie Williams nu mai are nevoie de nicio prezentare, populara interpretă de blues, soul şi gospel din Michigan fiind, alături de Lars Kutschke Band, o invitată permanentă a Brașov Jazz & Blues Festival. Pentru ea, Brașovul este a doua casă!

https://www.youtube.com/watch?v=_maHdQpIfVY

 

            Black Cat Biscuit (Belgia) promite o călătorie muzicală plină de energie şi antren, presărată de o mare varietate de influenţe stilistice. Fondată în 2010, trupa este cunoscută pentru interpretarea lor autentică a blues-ului tradițional, aducând în același timp și influențe moderne în sunetul lor. Black Cat Biscuit și-au câștigat reputația prin concerte live dinamice și autentice, în care sunt combinate sonorităţi ce amintesc de New Orleans cu improvizații îndrăznețe și interpretări intense. Trupa, câştigătoare inclusiv a European Blues Challenge, în 2018, şi nominalizată în 2024 la Belgian Blues Awards, este o prezenţă constantă şi notabilă pe scenele europene, contribuind la promovarea și la menținerea vie a blues-ului în cultura muzicală contemporană.

https://www.youtube.com/watch?v=ZENMbUE7QaA

 

            Umberto Porcaro Band (Italia) va încânta cu siguranţă publicul de la Braşov, întrucât liderul formaţiei este considerat cel mai bun chitarist de blues din Italia. Născut la Palermo în 1979, Umberto Porcaro a intrat în lumea muzicii cu peste 30 de ani în urmă, pasiunea sa pentru muzica Blues conducandu-l, de o serie de prime experiențe cu trupe locale din Italia, spre Chicago, unde a avut ocazia să cânte alături de Billy Branch și The Sons of Blues, Fernando Jones, Eomot Rasun sau Johnny Dollar. Nu a mai durat mult şi vituozul chitarist a ajuns să cânte cu bluesmeni precum B.B. King, Canned Heat, Kim Wilson sau Robben Ford. Umberto Porcaro Band este actualemente o prezență constantă a marilor festivaluri de blues din întreaga lume, ajungând și la Brașov în premieră națională.

https://www.youtube.com/watch?v=0YY26xv7ow0&t=141s


Programul concertelor pe scena din Piața Sf. Ioan, din cadrul Brașov Jazz & Blues Festival:

Joi, 15 august

Sharrie Williams (SUA)

King King (Marea Britanie)

Vineri, 16 august

Markus Stockhausen Group (Germania)

Ana Carla Maza (Spania)

Sâmbătă, 17 august

Black Cat Biscuit (Belgia)

Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA)

Duminică, 18 august

Umberto Porcaro Band (Italia)

Monster Mike Welch (SUA)

Biletele și abonamentele la preț de presale sunt puse în vânzare exclusiv pe www.biletebrasov.ro

În perioada următoare vor fi anunțate și celelalte formații care vor concerta pe toate scenele festivalului. În total, peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, vor ajunge la Brașov, la ediția a XII-a a Brașov Jazz & Blues Festival 2024.


Brasov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin.

Sponsor principal: BRD

Partener culinar: Sergiana Grup

Berea oficială: Bere Czell

Vinul oficial: Aurelius Winery

Mașina oficială: Ford Brașov prin Auto Novex

Sponsori: Karpaten Tourism, Elecon, Decât o Dubă, Romarg

Parteneri instituționali: Centrul Cultural Apollonia, Instituto Italiano di Cultura Bucarest, Centrul Cultural German Brașov, Biserica Fortificată Bod

Parteneri: Academia de muzică Soundbox, Asociația de Treabă, Voluntariat Brașov, Agenția Metropolitană Brașov

Locații partenere: Juno Wine Garden, Deanes Irish Pub

Brasov Jazz & Blues Festival este un eveniment amplificat de Rock FM și Zile și Nopți.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.