Dialog cu Adriana Jderu, despre literatură și muzica rock

Bună, Adriana Jderu și mulțumesc pentru că ai acceptat acest interviu. Ai declarat că îți place să scrii în timp asculți muzică, dimineața mai ales și în special rock sau metal. Ce mai asculți? Ți-a plăcut cel mai nou album Sleep Token?

Relația dintre muzică și scris e foarte importantă pentru mine. Melodiile pe care le ascult mă ajută să intru într-o anumită atmosferă pe care vreau să o redau în text și să mențin un ritm al acțiunii, de obicei alert, dar nu neapărat. Cât am lucrat la volumul meu de debut am ascultat mult Rammstein, Gojira, Tremonti, Alter Bridge, Led Zeppelin, Bring Me The Horizon, Ghost, Metallica. Sunt mereu în căutare de muzică instrumentală ca God is an Astronaut și Tides from Nebula pentru că uneori versurile melodiilor mă încurcă. Mă fură peisajul, ca să zic așa. Cât am lucrat la povestirea Spații mici despre un claustrofil, am ascultat non stop o bucată instrumentală care se numește Found și care încheie albumul A Dying Machine de la Tremonti. S-a potrivit de minune pentru că e foarte lentă, te ține în tensiune, se aude un scârțâit de podea sau de ușă, iar sunetele de pe final par într-un fel contorsionate, presate.

Un alt exemplu e povestirea intitulată Pluș care începe cu personajul Valentin într-un magazin. Cât timp am stabilit ce vreau să se întâmple și am început să lucrez la prima parte am ascultat de pe YouTube o oră de sunete ambientale de supermarket. Da, există și așa ceva. S-a întâmplat de mai multe ori să am o singură melodie pe care o ascult iar și iar pe toată perioada cât lucrez la un text. Știu sigur că nu sunt singura care și-a format obiceiul ăsta. Am aflat dintr-un interviu că și scriitoarea Elif Shafak procedează la fel. Devine ca un fel de mecanism pavlovian. Și acum, când ascult melodia Atlantic de la Sleep Token mă gândesc la povestirea Un strop de magie, despre un adolescent care are grijă de un tată alcoolic și un bunic țintuit la pat de boală. Băiatul ajunge să fure ceva destul de relevant și în mintea mea e și el la rândul lui un viitor alcoolic. Cred că e printre protagoniștii mei cei mai tragici și melodia îmi aducea mereu doza aia de tristețe de care aveam nevoie doar cât să scriu povestirea. Îmi place să ascult Sleep Token. Sunt buni la a crea o atmosferă specifică, albumele lor sunt impresionante ca întreg. Cum am ascultat Chokehold, mi-a fost imposibil să nu parcurg ultimul lor album cap-coadă. E mereu surprinzător din punct de vedere instrumental și mă trece prin toate emoțiile.

Continui tot cu întrebări legată de muzică. Preferi festivalurile mari sau concertele de club? Intuiesc răspunsul ținând cont de titlul cărții tale, dar tot sunt curios. Și pornind de aici, poți să-mi spui și dacă proza scurtă e o anticameră a romanului sau vei continua tot cu povestiri și mici nuvele?

Prefer concertele de club, ai intuit bine. E o atmosferă mai intimă, mai intensă. Desigur multe dintre formațiile care îmi plac au depășit stadiul de club. Mai important pentru mine e să merg în turneu, la concerte unde am o singură formație și toți oamenii din public sunt acolo pentru același artist. Nu știu în ce măsură o să rămân în spații mici și în scris. Cred că personajele și povestea dictează suprafață de care au nevoie să se desfășoare. Momentan am câteva personaje care cer mai mult, așa că o să le ascult.

Dacă tot veni vorba, care sunt trupele pe care ai vrea să le vezi live în viitor? Poate dintre cele pe care le-ai ascultat în timp ce scriai și care poate te-au și inspirat în acest proces.

Momentan îmi doresc mult să văd Gojira și Alter Bridge. E bine că sunt trupe destul de prolifice, artiști care cu siguranță mai au muzică de dat din ei și am șanse mari să apuc să îi văd în turneu. M-am bucurat că am văzut recent God is an Astronaut și melodiile lor parcă m-au teleportat în momentele în care lucrat la volumul meu de debut și mă refer în special la Seance Room.

Volumul tău de debut, Spații mici, apărut anul acesta la Editura Humanitas, într-o prestigioasă colecție, pare scris de o persoană care în niciun caz nu e la început. Câte pagini ai aruncat înainte să te apuci cu adevărat de scris și să-ți iasă primul text de care ai fost mulțumită?

Am câteva agende pline și zeci de povestiri pe care am făcut școală. Unele sunt mai degrabă experimente și cred că a fost bine că am avut răbdare să exersez, să îmi dau seama cum funcționează proza scurtă și e pe sufletul meu. Nu-mi aduc aminte să fi avut un anumit text despre care să zic că în sfârșit mi-a ieșit bine și nici nu cred că e un moment în care te apuci „cu adevărat” de scris. Au fost multe notițe, paragrafe, fragmente de început. Pur și simplu te apuci de scris, iar schimbările se văd în timp. Dacă pare că Spații mici e scris de o persoană care nu e la început, e pentru că de fapt scriu de câțiva ani. Mă bucur că am avut răbdarea să exersez și că nu m-am grăbit să public.

Prozele tale nu au neapărat teme asemănătoare, sunt diferite ca subiect și ca abordare, totuși se desfășoară în spații restrânse, fie că e vorba de locuri fizice sau mentale. Ai ales conștient să „lucrezi” cu spații mici sau pur și simplu așa s-a întâmplat? În următoarea carte îți vei plasa personajele pe stadioane și jungle?

Faptul că am izolat personajele în felul ăsta m-a ajutat să le observ mai bine și cred că s-a potrivit cu proza scurtă. Cred că m-am dus totuși natural spre abordarea ăsta, o să trec decizia la categoria preferință sau stil. Nu văd multe stadioane și jungle în viitorul meu și al personajelor, poate doar dacă e vorba de un concert pe stadion. Prefer discuții între doi oameni, nu între grupuri, acțiuni de intensitate maximă care se desfășoară cu minim de resurse. De exemplu, ador filme ca Rope, Dogville, The Sunset Limited sau Good Luck to You, Leo Grande.

Ai renunțat pe parcurs la proze care ți se par totuși bune, sunt valabile, dar nu se potriveau cu atmosfera volumului?

Am eliminat proze care aveau un soi de supranatural în ele pentru că nu am vrut să fac o salată de stiluri literare în volum. Și a mai fost una care mi s-a părut că e prea violentă și nu mi-am dorit să trimit așa ceva în lume. Cred că mi-am chinuit destul cititorii cu pescarul din povestirea Lângă Lacul Morii.

N-o să te întreb nici de ce scrii și nici de unde îți iei subiectele, dar există anumite domenii, teme de care îți e teamă sau nu știi cum să le abordezi, dar ai vrea? Mă gândesc poate la subiecte sensibile social sau din contră la altele pentru care nu te simți pregătită și care necesită o mai îndelungată documentare?

Până acum am abordat orice subiect care mi-a trezit curiozitatea. Chiar nu cred că e vreo temă care să fie de neabordat în literatură din orice motiv. Când vine vorba de subiecte sensibile nu mă gândesc dacă scriu corect sau greșit, ci doar dacă scriu sincer față de personajele pe care le-am creat astfel încât povestea să fie verosimilă. De exemplu, în cazul povestirii Lângă Lacul Morii am avut nevoie de mai multă documentare, am intrat și pe forumuri cu pescari, am citit despre anumite zone din București. Spații mici e plină de subiecte controversate ca expunerea copiilor pe rețele de socializare, infertilitatea bărbaților, știrile false etc.

Ești absolventă de Litere, ai citit cu siguranță multă teorie literară, ai trecut prin autori și autoare clasice, dar și prin contemporani. Totuși, ai ales să mergi și la cursuri de scriere creativă și acest lucru te-a ajutat. Ce le-ai spune celor care se tem să facă acest pas? Tu mai simți nevoia să mai participi sau validarea primită de la cititori îți e de ajuns momentan?

La Facultatea de Litere nu cred că sunt cursuri de scriere creativă nici acum. Aș vrea eu! Facultatea m-a învățat să fiu un cititor atent și mi-a deschis mintea. Cursurile de scriere creativă m-au ajutat să exersez scrisul, să văd perspective diferite asupra textelor mele și să învăț să îmi exprim util părerea asupra textelor scrise de ceilalți. Așa că facultatea și cursurile s-a completat frumos pentru mine. În plus dacă ai vrea să înveți să gătești nu crezi că te-ar ajuta un curs de gătit? Nu îți garantează că vei ajunge un chef în restaurant cu trei stele Michelin, dar e vorba doar de exercițiu împreună cu oameni care fac același lucru. Presiunea este pe atât de mare sau de mică pe cât o facem noi să fie. Acum nu mai simt nevoia să merg la cursuri pentru că vreau să scriu în ritmul meu, fără să mă limitez la un anumit număr de semne sau să scriu la temă, dar obiceiul de a lucra pe text cu alții nu s-a schimbat, doar a căpătat o altă formă. Cred că validarea faptului că un text funcționează așa cum ai intenționat trebuie să vină înainte să ajungă la cititori. Toată bucătăria scrierii și rescrierii, a lucrului pe text, fie că e în cadrul unui curs sau cu un editor, fie că e în cadru informal cu alți colegi scriitori, e absolut necesară și o formă de respect pentru cei care îți vor citi cartea.

Unele dintre proze sunt amuzante în tragismul lor, precum Greta Fleischer‑Krause, Pluș sau Dansul găinii. Altele, precum Un strop de magie, Până la Ghimpați sau Lângă Lacul Morii sunt de-a dreptul greu de citit pentru că te conduc într-o lume sufocantă. Mai sunt și dintre cele care m-au făcut să râd în hohote, precum Femeia bună la toate. Cum ai găsit tonul potrivit pentru fiecare?

Tonul e dat de personaje și de situația în care se află. Mi-am dorit să am un soi de gust dulce-amărui în fiecare text sau măcar în volum ca întreg pentru că așa e și în viață. Lucrurile nu sunt niciodată pur triste sau pur fericite. Se mai întâmplă să râd la o înmormântare când ceva e amuzant sau să plâng în vacanță când ceva e trist. E adevărat însă că e un fel de emoție sau o reacție pe care o urmăresc de-a lungul unei povestiri. Personajele care ezită, care nu știu ce se întâmplă, care suferă, mi-au dictat să fiu mai aproape de ele, să abordez textul din perspectivă subiecte, să fac acțiunea să se desfășoare mai lent. Personajele care au convingeri, obsesii, colecții tind să fie cele mai amuzante și surprinzătoare. Nu știu niciodată cum se vor mișca pe linia dintre adorabil și ridicol. Deseori narațiunea e obiectivă, alertă, uneori chiar am senzația că stau și mă uit la un spectacol.

Cu care dintre personajele tale ai ieși la o cafea? Cu care ai bea o bere? Pe care le-ai ocoli dacă le-ai vedea pe stradă? Sunt unele pe care ți-ai dori să le reiei în alte scrieri? Și apropo, ce o să faci cu milioanele pe care o să le câștigi din scris?

În mintea mea, cu toate personajele am ieșit la o cafea sau la o bere ca să ne cunoaștem mai bine. Știu despre fiecare ce gusturi are. Dar aș mai sta de vorbă cu Doamna Grațiela din Femeia bună la toate, cu Valentin din Pluș, cu Sonia din Spații mici. Cred că l-aș ocoli totuși pe pescarul din Lângă Lacul Morii. Poate doar l-aș urmări să văd unde se duce. Sunt câteva personaje care au o forță incredibilă și mi se pare că viața lor e plină și interesantă mai departe de spațiul mic pe care l-am oferit eu până acum. Doamna Grațiela e un astfel de personaj și nici acum nu tace, așa că poate o mai vizitez. Iar cu milioanele pe care o să le câștig din scris o să îmi cumpăr un dragon.

Mulțumim pentru timpul acordat!