Lansarea cărții „Copilăria. Reconstituiri literare după 1989” de Ștefania Mihalache

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 4.02.2020 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , , , .

Editura Paralela 45 vă invită sâmbătă, 8 februarie 2020, ora 17.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu ((Bulevardul Regina Elisabeta nr.38) unde va avea loc lansarea cărții „Copilăria. Reconstituiri literare după 1989” de Ștefania Mihalache.

Cartea va fi prezentată de Carmen Mușat și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Cartea Ștefaniei Mihalache oferă o cale de acces plină de surprize către un teritoriu magic: copilăria, reconstituită în narațiuni de mare impact, înainte și după 1989, de scriitori români din generații diferite și cu mijloace artistice dintre cele mai diverse. Interesată de succesivele metamorfoze ale sinelui și de etapele transformării copilului în adult, autoarea explorează universuri ficționale relevante pentru literatura română contemporană. Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 n-ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă!”


Ștefania Mihalache este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză. A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata. În perioada 2001 – 2002 a frecventat cursurile de Master în Gender and Culture ale Universității Central Europene de la Budapesta. A debutat cu proză în volumul colectiv Junii 03, Antologia tinerilor scriitori brașoveni, editat cu sprijinul revistei Interval. Din 2003 s-a stabilit la București, unde a lucrat ca redactor. A debutat în volum cu romanul Est-falia, apărut la editura Paralela 45, în 2004. Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. A colaborat cu proză, eseuri și critică literară în reviste ca Familia, Observator cultural, Pana mea, Dilemateca, Noua literatură. În perioada 2007 – 2009 a scris scenarii TV pentru studiourile Media Pro Pictures, București.


Despre Editura Paralela 45

Cu numeroase premii naționale și internaționale obținute, Editura PARALELA 45 este o garanție a culturii de referință. O editură cu profil enciclopedic, o editură pentru toți!

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Post Author: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.