Interviu cu Tudor Călin Zarojanu

În primul rând aş pune scrisorile de la un tânăr aflat într-un penitenciar, care m-a şi rugat, dacă pot, să-i trimit câteva cărţi, fiind interesant mai ales de Jung… Fireşte că i-am trimis şi am rămas în legătură. Se eliberează în câteva luni! ()

 

01-editorial

Semne Bune: Cât de important este ca telespectatorul să primească și informație culturală? Mă refer aici la rubrica pe care Dan C. Mihăilescu o are la Pro TV, mă refer la Digicult de pe Digi 24, dar și la noua rubrică a lui Costi Rogozanu de la Realitatea TV, Bookface. De asemenea, nu e de neglijat nici rubrica care prezintă cărți în matinalul de la Money TV. Nu în ultimul rând, De ce-aș citi?.

Tudor Călin Zarojanu: Este nu important, ci vital, esenţial. Cultura – în particular, literatura – te formează, te structurează, te face mai deştept, îţi dă răspunsuri la întrebări complicate, din viaţa de zi cu zi, îţi dă inclusiv soluţii practice şi, una peste alta, te înarmează, te ajută să fii mult mai puternic. Eu nu văd cultura ca fiind o chestie, aşa, de fineţe, aristocratică, dedicată unei categorii restrânse de oameni – ci ca un lucru la fel de util, important şi general ca mâncatul sănătos. Poţi să trăieşti şi numai cu snacksuri şi chipsuri, dar…

SB: Cum s-a născut rubrica De ce-aș citi?

TCZ: În februarie 2011, în Comitetul Director al TVR s-a pus problema dinamizării şi diversificării Telejurnalului de dimineaţă. A apărut ideea unei rubrici de carte. Cezar Ion a avansat numele meu, care a fost acceptat. Am scris într-o oră, frenetic, un format a cărei idee principală era să nu mă adresez celor care oricum citesc destul, ci celor care nu (prea) citesc, ceea ce implica un limbaj colocvial, o prezenţă cât mai vie şi evitarea – fără a le exclude de tot – a cărţilor prea grele. Era esenţial să mă joc, să fiu cât mai imprevizibil şi convingător. De aceea, era exclus să stau pe loc! Am trimis formatul pe mail şi a doua zi Rodica Culcer, şefa Ştirilor, m-a chemat la o discuţie la care au participat şi Anca Lăzărescu şi Raluca Stroe Brumariu. N-o să uit niciodată tonul vesel şi entuziast cu care dna Culcer le-a zis: „Să vedeţi ce lucru frumos ne face Călin!”

SB: Care sunt cele mai interesante opinii pe care le-ați primit de la telespectatori?

TCZ: În primul rând aş pune scrisorile de la un tânăr aflat într-un penitenciar, care m-a şi rugat, dacă pot, să-i trimit câteva cărţi, fiind interesant mai ales de Jung… Fireşte că i-am trimis, şi am rămas în legătură. Se eliberează în câteva luni!

Apoi, am fost flatat să primesc de la Felix Tătaru (pe care nu-l cunosc personal) mesajul „Felicitări pentru rubrică. Mă inspiră. Mulţumesc!”

La rândul lui, Alex Ştefănescu mi-a scris: “De mult n-am mai văzut ceva atât de proaspăt, de captivant şi de convingător. Şi mai ales ceva atât de necesar. Este exact genul de prezentare a a cărţilor pe care visam nu s-o fac eu, ci S-O VĂD PE MICUL ECRAN. Eşti competent şi inventiv, explici foarte bine la ce serveşte cititul (în timp ce criticii literari tot îi dau zor cu nobila inutilitate a cititului, ceea ce îi îndepărtează definitiv de cărţi pe ipoteticii cititori). Îmi place foarte mult şi cum pui în scenă ideile, există un crescendo care îl transportă pe telespectator acolo unde vrei tu. Mă cucereşte şi vocea ta melodioasă şi cultivată, cu inflexiuni extrem de sugestive, ca a unui actor. Scenografia, la fel, e grozavă, inteligent-postmodernă şi… funcţională, nu pur decorativă, ca la emisiunile altora.Faci mari servicii culturii, ai merita o medalie, o spun cu toată convingerea. Te strâng tare în braţe şi îţi urez din toată inima să ai forţa de a continua multă, multă vreme ceea ce atât de frumos ai început”.

Din Bruxelles, telespectatoarea Gabriela G.: “Nu stiu de cât timp există la TVR rubrica dumneavoastră, eu una am descoperit-o, cu mare bucurie, numai în toamna aceasta şi mulţumesc TVR-ului că mi-a dat şansa de a vedea retrospectiv emisiunile pe care le-am ratat. (…) Vă pot compara emisiunea cu ceea ce se face la TV in partea francofonă a Europei şi sunt mândră de dumneavoastră!”.

Din Toronto m-a felicitat Adrian, care între timp a venit de două ori în ţară şi ne-am întâlnit de fiecare dată.

Dar cel puţin la fel de mult au contat pentru mine părerile colegilor mei din TVR, de la operatorii pe care îi auzeam cum chicotesc la glumele mele sau – după caz – îi vedeam emoţionaţi la sfârşitul unei filmări, până la cei – cunoscuţi şi necunoscuţi – cu care mă intersectam pe culoarele instituţiei şi-mi spuneau „Bine, m-aţi convins, o să citesc!” sau pur şi simplu îmi zâmbeau, şi ştiam de ce. În TVR lucrează destui profesionişti de vârf şi o felicitare de la unul dintre ei (de pildă, Cornel Mihalache) era mare lucru pentru mine!

SB:  Colega noastră, Andreea Banciu, scria anul trecut un articol pornind de la emisiunea ta. Mi s-au părut relevantă următoarea idee. Dimineaţa, înainte de mă alătura sprinţar clasei de mijloc, în rutina 9-6, mai trag cu urechea la rubrica de pe TVR a scriitorului , “De ce-aş citi?”. Croită pe un tipar niţel diferit de cel în care criticul literar Dan C. Mihăilescu îşi prezintă recomandările, rubrica pare a avea mai mult rol educativ, decât rol pur informativ. Tonul relaxat, uşor pedagogic, recomandările diverse, din registre cât mai variate, mă determină să cred că TVR încearcă o formulă potrivită, prin care să determine publicul să caute informaţia obiectivă şi clară (lăsăm beletristica la o parte, puţin), în textul scris, construit cu atenţie, în urma experienţei, cercetării şi a studiului riguros. Iniţial, am strâmbat din nas, eu – cititorul de cursă lungă, şi mi-am zis că îmi cunosc destul de bine motivaţiile interioare, nu este cazul să îmi pun la îndoială alegerile în materie de carte. Apoi, cu o ureche la televizor şi jumătate de gând la o traducere neterminată, am început să fac inventarul titlurilor cumpărate în ultima vreme (ultimele şase luni, să zicem). Stupoare: în afară de beletristică şi un dicţionar rătăcit, cumpărat din inerţie, căci tot cu dicţionare online lucrez, nu am mai aruncat niciun ochi pe rafturile de altfel de carte. articolul aici

TCZ: Cum spuneam, miza mea erau mai degrabă ne-„cititorii de cursă lungă”. Nu mi se pare mare scofală să-i convingi pe cei deja convinşi… Şi scopul meu nu era să prezint noutăţile editoriale – de altfel, de multe ori am vorbit despre cărţi apărute de mult sau doar despre idei din cărţi – ci să conving lumea să citească. Titlul rubricii nu era retoric, ci chiar asta îmi propuneam, să ofer argumente pentru lectură.

SB: De ce-aș citi? va avea, începând de săptămâna viitoare, o nouă casă. Ce așteptări ai de la colaborarea cu SemneBune?

TCZ: În primul rând, mulţumesc frumos pentru invitaţie. Am suferit serios când rubrica a fost desfiinţată, dar – deşi sunt foarte activ pe Facebook de ceva vreme – pur şi simplu nu mi-a dat prin cap că aş putea să reiau rubrica aici! Îi făcusem un blog, există şi un profil Fb, însă n-am avut nici energia, nici timpul să mă ocup de ele. Acum, mi s-a oferit ocazia nu să povestesc despre „De ce-aş citi?”, ci chiar s-o resuscitez! E minunat pentru mine şi sper să fie pentru cititorii SemneBune măcar ce-a fost pentru telespectatori.

SB: Cum arată publicul De ce-aș citi? Cum l-ai defini în câteva cuvinte?

TCZ: Oameni preponderent tineri care ar citi mai mult dacă ar avea un pic mai mult timp şi dacă le-ar aduce aminte cineva de ce merită să citeşti. Plus oameni care citesc oricum, dar simt nevoia să-şi confrunte ideile, gusturile, părerile.

SB: Să vorbim puțin despre scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu. Povestește-ne puțin despre Mass Media Insider (Polirom, 2012).

TCZ: La un moment dat mi-am dat seama că – deşi jurnalismul este profesia cu cea mai mare fluctuaţie de personal, deşi majoritatea ziariştilor au lucrat în enşpe locuri şi au avut experienţe de tot felul, deşi au la greu ce să povestească – nimeni n-a scris un volum de întâmplări din presă. Iar publicul nu ştie cum funcţionează presa, ceea ce e un paradox, având în vedere vizibilitatea ei! Ştie ce-a făcut în culise (ba şi-n pat!) cutare cântăreţ, dar habar n-are ce se-ntâmplă într-o agenţie de ştiri. Odată formulată ideea, m-am pus pe umplut golul ăsta. Sigur că există jurnalişti care au de povestit mai mult şi mai spectaculos decât mine, dar dacă n-au făcut-o…

4221Tudor-Calin-Zarojanu---Mass-media-insider-2-copy

SB: Alex Ștefănescu te-a comparat cu Johnny Răducanu. Găsim această referință pe coperta a IV-a a romanului Mass Media Insider. Cum comunică artele în secolul 21? Este vizibil lucrul acesta și în România?

TCZ: Da, din fericire da. Şi nu numai artele între ele, ci şi arta cu ştiinţa, ba chiar – timid încă – ştiinţa cu religia. Eu sunt „vândut” transdisciplinarităţii, cred că totul e legat de tot şi că nu trebuie să existe bariere între domeniile spiritului.

SB: Din interviul cu regretatul Laurențiu Ulici îmi amintesc sinceritatea rară a literatului, care a recunoscut: „Noi, criticii, scriem ca să ne citim între noi”. (p.277). Este o radiografie corectă a ceea ce se întâmplă în literatura română contemporană?

TCZ: Da, din păcate da! Numai că la scriitori se mai întâmplă şi invers, nu se prea citesc între ei… Poate greşesc, dar asta e impresia mea.

SB: Cum arată presa românească în 2013 față de anii ’90?

TCZ: Incomparabil! Incomparabil mai proastă… A dispărut aproape cu totul genurile de bază, cele grele (şi ca importanţă, şi ca efort de realizare): reportajul, ancheta, documentarul, interviul cu o personalitate, ştirile există aproape exclusiv în varianta mioritică „ştire interpretată”, în schimb toată lumea scrie editoriale şi câţiva participă la datul cu părerea prin talk-show-uri. Mutarea pe net e o problemă de suport, deci de formă (provocată de problemele financiare) – eu vorbesc despre dramatica schimbare de conţinut.

SB: Luna aceasta, pe SemneBune, avem o anchetă despre cât de importantă este autopromovarea pentru scriitorul român contemporan. Te-aș ruga și pe tine să te alături acestui demers.

TCZ: Este singura speranţă! În condiţiile în care nu există agenţi literari, managementul cultural (în particular marketingul) e încă slab, iar editurile rareori înţeleg că o carte a unui cvasi-necunoscut – dacă tot o publici! – are nevoie de mult mai multă promovare decât una de Stephen King sau Jules Verne, care se vinde singură. Aşa că scriitorul, săracul, trebuie să se bată să se promoveze singur – ceea ce NU e normal –, să se roage de prieteni ziarişti să dea o ştire, de prieteni critici să scrie ceva şi aşa mai departe.

surse foto aici și aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392

Comentarii

  1. Dorina spune:

    Aștept cu nerăbdare răspunsurile pline de eleganță 🙂