Cartea neisprăvirii – T.O. Bobe

Cartea neisprăvirii, cel mai recent roman al scriitorului constănţean, T.O. Bobe este, în primul rând, despre actul de a scrie, în sine. Demersul scriitoricesc face parte din viaţa naratorului-personaj şi este o activitate firească, plină de momente de inspiraţie, nelinişte, bucurii, frământări. Întâmplările mai mult sau mai puţin semnificative, devin, cu ajutorul imaginaţiei, adevărate peripeţii. Alteori, acestea sunt prilej pentru reflecţii profunde sau exprimarea unor păreri argumentate despre diverse aspecte ale vieţii (iubirea, prietenia, predispoziţia de a comite greşeli etc.).

Fă cât mai multe greşeli, dar nu foarte multe! Alege-ţi greşelile pe care vrei să le faci,   după un sistem personal cât mai greşit. (…) Oricine e dator cu o greşeală mare,   colosală, infailibilă. Însă, la fel de greşit e să ierţi toate greşelile, iar asta chiar că nu poate fi iertat.

Aparentele banalităţi ale vieţii cotidiene devin subiectul romanului, în sensul unei scrieri cu final deschis, pe care cititorul însuşi o poate continua. Dificultatea de a găsi inspiraţia şi de a se ţine de un proiect literar sunt pretextele unei scrieri menite, în cele din urmă, neisprăvirii. De ce această senzaţie? Fiecare aspect al existenţei sau preocupărilor sale, pe care naratorul îl găseşte interesant, rămâne, totuşi, neepuizat. Redate în toate detaliile, ironizate sau, pur şi simplu, menţionate, activităţile sau interesele naratorului sunt, rând pe rând, încadrate într-o povestire. Pe parcursul lecturii, surpriză! Un element autentic, autoironia, ce reiese din remarci savuroase despre imposibilitatea de a se concentra pentru a înainta în proiectul literar, mici stângăcii, un uşor plictis neproductiv.

Dinamismul povestirilor este asigurat de schimbarea continuă a perspectivei din care se povesteşte: naratorul, domnul Teo sau dublul acestora, Sergiu. Fiecare preia cuvântul, într-o povestire sau alta, pentru a-şi exprima o părere sau îi regăsim în dialoguri despre muzică, artă, literatură. Un astfel de moment este şi acela în care ni se oferă o „cheie” de lectură a cărţilor domnului Teo. Genul abordat de acesta se cheamă „literatură parascovenică”, iar povestirile, deşi diferite ca tematică, converg în aceeaşi direcţie a efortului de a scrie un roman. Adesea, domnul Teo deschide, la întâmplare, dicţionarul, iar cuvântul la care se opreşte constituie subiectul unei povestiri. Să fie, oare, acesta stilul lui T.O. Bobe? Citiţi şi veţi afla J

Deznodat, Trecător, Instrucţiuni privind plictiseala, Instrucţiuni privind greşelile, Cum să spui „te iubesc” sunt doar câteva dintre subiectele povestirilor. Senzaţia că acestea rămân neepuizate în analiza lor, este prezentă în permanenţă, iar jocurile de cuvinte inedite creează un labirint în care mereu apare ceva nou despre subiectul respectiv: o idee, o părere, o conexiune, un argument. Aici este şi farmecul: tocmai atunci când ai impresia că s-au isprăvit toate posibilităţile de analiză, mai apare un detaliu, care, adesea, conduce către alt subiect, alte idei, altă viziune. Acest stil conferă scrierii un ritm propriu, inconfundabil, care te ţine în suspansul întrebării „oare ce mai urmează?”. În Cartea neisprăvirii, creativitatea şi spontaneitatea sunt două dintre trăsăturile care apropie cititorul de omul T.O. Bobe, ajungând astfel să-l cunoască pe scriitor.

Elemente proprii stilului T.O. Bobe, amintesc de opera proustiană, În căutarea timpului pierdut, unde o imagine, o aromă, o senzaţie declanşau atâtea stări încât până şi scrierea împrumuta ceva din complexitatea gândurilor care năvăleau în mintea naratorului. În Cartea neisprăvirii, digresiunile sau frazele ce se întind, uneori, pe câte o pagină întreagă au un rol specific în fluxul ideilor şi trădează, în acelaşi timp, preocuparea de a întoarce un subiect pe toate feţele şi o curiozitate infinită de a ajunge la esenţă. Nota poetică nu lipseşte nici ea şi aduce un plus de vigoare scrierii:

(…) prelungită spre galeria cealaltă, spre porticul luminat, îngustat în soarele apusului ars, o umbră adultă, o ameninţare tăcută în dreptul celei de-a patra arcade a galeriei, la capătul căreia, în punctul de fugă unde se întâlnesc întunericul şi lumina, flutură un drapel glorios pe cerul verzui, sub care coabitează misterul şi melancolia unei străzi, ale unei copilării, într-o pinacotecă privată.

Cu acest paragraf extas din povestirea intitulată Coabita, închei periplul prin universul literar al lui T.O. Bobe şi vă invit să vă aventuraţi în lectura Cărţii neisprăvirii – o reprezentare a diversităţii tematice, în care detaliile se multiplică la nesfârşit.


Titlu: Cartea neisprăvirii

Autor: T.O. Bobe
Editura: , București
ISBN: 978-973-50-6420-4
An apariţie: 2019
Număr de pagini: 316

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Adelina Sorescu

Adelina Sorescu
Este profesor de franceză/engleză, posesoare a unei prezențe de spirit considerată drept „originală”. Îi place să creadă că aventura cunoașterii este un zâmbet larg și frumos ascuns în paginile cărților. Dorința de a-l descoperi mereu sub o altă „pălărie” o îndeamnă să citească, să scrie recenzii, să observe, să-și imagineze...