Biblioteca Polirom aduce la Gaudeamus 2016 cele mai noi titluri, de neratat

Biblioteca Polirom a pregătit noi titluri, numai bune de prezentat la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2016. înseamnă traduceri faine din literatura universală și este cel mai important proiect editorial autohton.

  • Vorbim de vocile și tendințele noi din literatura universală de astăzi: Jón Kalman Stefánsson, , , Philippe Besson, Simon Liberati, Michele Mari, Susan Abulhawa
  • Vorbim și de seriile de autor dedicate unora dintre cei mai reprezentativi autori pentru colecția de traduceri a editurii: Vladimir Nabokov, Haruki Murakami

își întîmpină fanii la această nouă ediție Gaudeamus cu cei mai îndrăgiți autori, cele mai rîvnite cărți, toate aflate la reducere (20-30%)

biblioteca_polirom_la_gaudeamus_2016

De neratat în Biblioteca Polirom de neratat la Gaudeamus 2016

  • Chipul tău mîine. Venin şi umbră şi adio de Javier Marías, unul dintre cei mai importanţi scriitori spanioli contemporani; tradus în peste treizeci de limbi – cărțile sale se vînd în milioane de exemplare. Traducere din limba spaniolă de Andrei Ionescu.

Este sufletul nostru în stare să suporte ceea ce ne e dat să trăim? Trebuie oare să povestim întotdeauna ceea ce ni se întîmplă? Îl cunoaştem cu adevărat pe cel alături de care trăim? La aceste întrebări şi la multe altele va răspunde romanul Venin şi umbră şi adio, piesa ultimă care întregeşte magistral capodopera lui Javier Marías, o sinteză a viziunii sale existenţiale şi artistice, deghizată într-un captivant roman de spionaj. 

Chipul tău mîine. Venin şi umbră şi adio va fi lansat sîmbătă, 19 noiembrie, ora 13.30, la standul editurii. Invitați: Iulia Popovici, Andrei Ionescu.

  • Seria de autor „Vladimir Nabokov“, Scrisori către Vera. Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu. Scrisorile marelui scriitor către Vera, soția sa, pentru prima oară în volum, în limba română – cronica unei povești de dragoste de-o viață.

Da, am nevoie de tine, basmul meu. Fiindcă tu eşti singura cu care pot să vorbesc despre nuanţa unui nor, despre cîntecul unui gînd – şi despre cum, cînd am ieşit astăzi la muncă şi am privit în faţă o floarea-soarelui înaltă, ea mi-a zîmbit din toate seminţele. În cea mai mizeră parte a Marsiliei, există un mic restaurant rusesc. Am halit acolo cu marinarii ruşi – şi nimeni nu ştia cine sînt şi de unde sînt, pînă şi eu eram surprins că purtam cîndva cravată şi şosete fine… din stradă se prelingeau o răcoare acrişoară şi zumzetul serilor lîngă port. Şi ascultînd şi privind mi s-a părut că mi-l amintesc pe Ronsard pe de rost şi ştiu numele oaselor craniului, ale bacteriilor, ale sucurilor de fructe. A fost ciudat. (Vladimir Nabokov, într-o scrisoare către Vera)

Volumul Scrisori către Vera va fi lansat sîmbătă, 19 noiembrie, ora 14.00, la standul Polirom. Invitate: Veronica D. Niculescu, Dana Pîrvan

  • Dragoste la 17,50 $, cea mai bună antologie de povestiri a lui . Traducere din limba engleză şi note de Cristian Neagoe

Dragoste la 17,50 $ concentrează în textele sale întregul univers sordid, cinic şi atît de uman al autorului american. Majoritatea lor descriu, din perspectiva protagonistului Henry Chinaski, alter ego-ul autorului, lumea pe care acesta a cunoscut-o foarte bine: o Americă a periferiilor, săracă, degradată şi coruptă, înţesată de alcoolici, tîrfe, vagabonzi şi rataţi. Sexul, violenţa şi alcoolul sînt omniprezente, iar prieteniile sînt superficiale şi pragmatice. Iubitele înşală sau sînt violate, bărbaţii ucid, fură, se încaieră, dragostea adevărată este rară şi efemeră. De multe ori prozatorul îşi dezvăluie şi o faţetă jucăuşă, lăsîndu-şi imaginaţia să se dezlănţuie în texte fanteziste, de un umor irezistibil: Chinaski boxează cu Hemingway și îl face knóckout, e pe cale să devină cel mai mare scriitor american şi e asaltat de femei superbe şi bogate. Însă, indiferent dacă apelează la biografie sau la imaginaţie, Bukowski îşi impune viziunea asupra lumii şi izbuteşte să creeze, din întîmplări aparent mărunte, literatură de o extraordinară calitate.

Dragoste la 17,50 $ va fi lansat sîmbătă, 19 noiembrie, ora 19.00, la standul Polirom. Invitați: Marius Chivu, Cristian Neagoe

 

  • Seria de autor Haruki Murakami, Meseria de romancier. Traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion. Reunite tematic sub umbrela unei încercări personale de a defini impulsul de a scrie proză, eseurile din Meseria de romancier abordează teme precum opoziția dintre experiență de viață și experiență livrescă, importanța visului, exploatarea zonelor neclare, atrase din subconștient.

Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertăţii. La vîrsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odată, simplu, că «vreau să scriu» şi am pus pe hîrtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinţă puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu ştiam cum merg lucrurile în lumea literară şi (din fericire sau din păcate)  n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacraţi la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să-mi reflecte sufletul – atît şi nimic mai mult. Am simţit un impuls foarte puternic şi, fără să mă gîndesc prea mult la ce avea să urmeze, m-am aşezat la birou şi am început să scriu la întîmplare. Iar cînd făceam asta, aveam un sentiment foarte viu de plăcere şi libertate. (Haruki Murakami)

 

Colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, numără pînă în prezent peste 1.000 de titluri.

În perioada 16-20 noiembrie 2016, va avea loc cea de-a XXIII-a ediţie a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, ce se va desfăşura în Pavilionul Central al Romexpo din Bucureşti. 

Editurile Polirom şi Cartea Românească vor fi prezente la această ediţie Gaudeamus cu peste 1000 de titluri, cu reduceri de preţ şi oferte speciale accesibile publicului larg. Nelipsite vor fi cărţile la preţul de 10 lei, dar şi reducerea de 20-30% pentru volumele prezente la stand.

Programul complet de evenimente Polirom și Cartea Românească, aici.

sursă: comunicat de presă Polirom

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Corina Giurgia
Ambasador & Editor SB @ Iași

Licențiată în Jurnalism şi Ştiințe ale Comunicării, cu un masterat în Filosofie Aplicată şi Management Cultural, continua căutările în lumea oamenilor frumoși. Iubește Iaşul, cu întâmplările şi străzile pe care se plimbă încă scriitori şi poeți adevărați. Dependentă de ploaie, cu o obsesie pentru umbrele. Ambasadoare SemneBune la Iași. O găsiți și pe blogul personal: http://jurnalistacum.blogspot.ro/

Număr articole publicate : 48