Rar mi se întâmplă să mă distreze o carte așa tare, într-un mod în care nu m-aș fi așteptat. Nici nu știu să vă spun dacă e de bine, dar am râs citind Nunta cât n-am râs toată săptămâna. Volumul este scris de Gabriel Klimowicz și a fost publicat în 2016 la editura Cartea Românească.
Rado e căsătorit cu Kira, dar se culcă cu menajera… și cu altele, multe. E soțul unei femei bogate și-și permite astfel de aroganțe, pe care Kira i le acceptă din plictiseală. Nikita e căsătorit cu Afrodita, dar o iubește pe Sergia (secretara) – aici el e cel bogat iar Afrodita profitoarea. Amadeo e un puști care se îndrăgostește de Maria și trec împreună printr-o iubire tânără. Andrei și Agapia sunt credincioși și onești, mistuiți de presupuse păcate și sursă de bârfe pentru ceilalți.
Dacă nu v-ați lămurit încă, totul e o telenovelă în scris, cu multe personaje și vorbe, motiv pentru care am umblat cu lista de nume după mine, cuplate pe gospodării (extinse). Kira află de un copil de-al lui Rado și îl ajută pe cel mic, propunându-și să-l distrugă pe al ei soț și să-l lase fără nimic. Nikita se teme că Afrodita îi e infidelă (ce prostie, totuși, să te preocupi de infidelitatea celuilalt, când tu însuți ești infidel!) și pune un om s-o supravegheze, îngrădind-o aproape fizic. Andrei e ispitit de o cunoștință să-și înșele soția, deși nu mi-a fost niciodată clar dacă o iubește sau doar o respectă.
Sunt surprinse mai multe tipuri de a vedea viața: Amadeo și Maria au naivitățile lor, prinși într-un balon de iubire; Kira și Nikita pare că se aseamănă (motiv pentru care ajung să petreacă ceva timp împreună), deși viețile lor, greșelile lor sunt diferite. Unii mor, alții nu au norocul de a scăpa ușor. Poate că cei mai maturi se dovedesc, în final, a fi tot credincioșii, așa decolorați și plicticoși cum apar, căci au drame reale și apăsătoare, de netrecut și, de multe ori, independente de acțiunile lor. Sunt o mulțime de discuții și prezentări de fapte, precum și momente din gândirea unuia sau altuia dintre ei, uneori fără scop în împletirea poveștii mari.
Am avut constant impresia că privesc printr-un geam ușor aburit, în care toți se desfășoară în același timp, cu multe gesturi și acțiuni pe care doar le intuiesc. Discursul este detașat și ușor sec, în ciuda intenției de a prezenta evenimente prin prisma câte unui personaj. Am simțit lectura ca și cum citesc o traducere stângace, în care subtilități de limbaj se pierd în mâinile unui începător – și nu e cazul, căci autorul e piteștean. I-aș fi bătut în egală măsură pe Rado, Nikita și Afrodita (cu toată imaginea construită de ea ca victimă). Credincioșii nu m-au emoționat, deși li se întâmplă prea multe rele. Mi-a părut rău de Kira și de Amadeo, dar nu vă stric toată povestea pentru a vă explica de ce.
Admit că nu îi găsesc foarte multe puncte slabe volumului, cum nici punctele tari nu-mi sunt evidente. Senzația generală e de volum de joacă, de exersare, în care sunt prea multe fire narative ce-și puteau găsi viață independentă unele de altele. Mă gândesc cu amuzament la lectura Nunții și-s curioasă cum o găsesc alții, păcăliții indiciilor fără context care au luat-o drept carte profundă.
Titlu: Nunta
Autor: Gabriel Klimowicz
Editură: Cartea Românească
Apariție: 2016
ISBN: 978-973-23-3150-7
