Flavius Ardelean este un nume nou pe coperta unei cărţi, dar nu pentru că ar fi la debut, ci pentru că până acum a publicat sub pseudonimul A.R. Deleanu. S-a născut la Braşov în 1985 şi a debutat la 21 de ani în revista Familia. De atunci a mai publicat şi în Dilema Veche, Bună Ziua Braşov, Egophobia, Revista de Suspans şi Revista de Povestiri. Înainte de Bizaroproze a publicat romanul Îmblânzitorul apelor (2012) şi volumul de proză scurtă Acluofobia. Zece povestiri macabre (2013), ambele aflate deja la cea de-a doua ediție.
Primul volum de proză macabră, Acluofobia, a câştigat premiul Tiuk! pentru bizaroproză (2013) şi premiul Vladimir Colin pentru proză scurtă fantastică (2014). Iată că anul acesta Flavius Ardelean a hotărât să ne înspăimânte cu un nou volum de proză scurtă horror, Bizaroproze, care a apărut acum câteva zile la editura Herg Benet, în colecţia Cărţile Arven.
S-a spus despre Flavius Ardelean că ar aşeza ştacheta pentru proza macabră din România, sau că ne-ar pune, în sfârşit, ţara pe harta mondială a literaturii horror prin volumul Acluofobia. (Puteţi citi recenzia aici.) Dacă ați considerat Acluofobia macabră, veți avea o surpriză cu Bizaroproze. Este într-adevăr proză scurtă și este într-adevăr macabră. Însă macabrul din Acluofobia era unul subtil, lăsând multe la cheremul imaginației cititorului, sugerând macabrul mai degrabă, nu oferindu-l neapărat pe tavă. În Bizaroproze, însă, Flavius Ardelean abuzează de imagini sângeroase, de măruntaie împrăștiate și urât mirositoare, de violență și de scene apocaliptice.
Volumul conține nouă povestiri, dintre care una, Chelia lui Valeriu, este cunoscută cititorilor lui Flavius Ardelean din cea de-a doua ediție a Acluofobiei, unde a fost inclusă ca bonus. Dintre cele opt povestiri pe care nu le cunoșteam, mărturisesc faptul că cea mai puțin violentă este și preferata mea: Liniștea. În ea, sătenii dintr-un ținut imaginar (dar veridic) sunt obsedați de limbile vorbite de alte popoare și fac tot cele stă în putință să le învețe. Deși vorbăreți și bârfitori ca neam, ei fac până la urmă sacrificiul suprem pentru a învăța câteva cuvinte dintr-o limbă pe cale de dispariție: tac.
În celelalte povestiri din volum ne întâlnim cu diverse situații și personaje care invariabil nasc violență. Ecosistemul descoperit sub mocheta prăfuită pune stăpânire pe trupul locatarului și îl transformă într-o plantă umană care se hrănește cu oameni. (Vegetal) În Furcacaudină avem de-a face cu un poet a cărui muză este durerea altor scriitori. Povestirea || ne prezintă un scenariu apocaliptic în care lichidatorii devin prada porcilor supraviețuitori. Geamantanul mi s-a părut că menține până aproape de final suspansul dătător de fiori reci pe care Flavius Ardelean l-a mânuit atât de bine în Acluofobia, însă la final revine la scenele SF-horror care caracterizează volumul Bizaroproze. Sânul este tot printre preferatele mele din volum, poate tot datorită faptului că nu insistă atât de mult pe violență sângeroasă. Povestirea Cea mai bună dintre lumile posibile este poate cea mai șocantă din volum, evocând nu numai imagini apocaliptice, ci și miasme pe care aproape le simți în nări, stări pe care aproape că le trăiești și o populație de personaje fantastice de cea mai horror-originală natură.
Povestirea asupra căreia aș vrea să mă opresc mai mult, însă, este Sute de inimi mici ca sute de sori prinși sub pământ. Aici cunoaștem un medic pensionat care este bântuit de spectrul sutelor de copii pe care i-a împiedicat să se nască. Din nou avem dovada măiestriei lui Flavius Ardelean în crearea de atmosferă și în creșterea treptată a suspansului macabru. Deși efectul ar fi fost întreit, cu siguranță, dacă ar fi lăsat puțin și pe seama imaginației cititorului, mai ales la scenele violente dintre medic și spectrele copiilor uciși, povestirea mi se pare cea mai ancorată în real, cea mai plauzibilă și cea mai bine scrisă din volum, exploatând sentimentul de vinovăție dus la o extremă schizofrenică. Cum spuneam și în recenzia Acluofobiei, Flavius Ardelean îmi amintește de Edgar Allan Poe, iar Sute de inimi mici ca sute de sori prinși sub pământ îmi amintește chiar de Tell-Tale Heart, în care personajul era atât de apăsat de propria conștiință încât credea că și ceilalți aud inima bătând și dându-l de gol.
Bizaroproze beneficiază și de ilustrațiile foarte sugestive ale Ecaterinei Boricean, păstrând o tradiție începută cu prima ediție Acluofobia, care a fost ilustrată de Claudia Niculescu.
Vă recomand volumul Bizaroproze dacă vă ține inima (și stomacul!!). Este într-adevăr mai hard-core decât Acluofobia, ceea ce justifică avertismentul de vârstă (18+) de pe copertă. Puteți obține autograful autorului dacă mergeți astăzi la lansarea volumului Bizaroproze la Târgul de carte Gaudeamus, la standul editurii Herg Benet, de la ora 18.
Sursa foto aici
