Acluofobia

AR-DeleanuA.R. Deleanu este un braşovean tânăr şi talentat. S-a născut în 1985 şi a debutat la 21 de ani în revista Familia. De atunci a mai publicat şi în Dilema Veche, Bună Ziua Braşov, Egophobia, Revista de Suspans şi Revista de Povestiri. A debutat în volum cu romanul Îmblânzitorul apelor, care este deja, ca și Acluofobia, la a doua ediție.

Acluofobia. Zece povestiri macabre a fost publiată mai întâi în 2013, a dispărut într-un an din librării, apoi a fost republicată de Editura în iulie 2014, după ce a câştigat premiul Tiuk! pentru bizaroproză (2013) şi premiul Vladimir Colin pentru fantastică (2014). Ediţia a doua conţine şi o povestire ‘bonus’, intitulată Chelia lui Valeriu, dar, pe de altă parte, nu mai beneficiază de desenele Claudiei Niculescu.

Am auzit despre A.R. Deleanu cum că ar aşeza ştacheta pentru proza macabră din România, sau că ne-ar pune, în sfârşit, ţara pe harta mondială a literaturii . De fapt, am auzit tot felul despre A.R. Deleanu în ultimul an, tot mai des şi tot mai variat. Am auzit de el prin cercuri literare, prin expoziţii de fotografie, prin librării şi târguri de carte, la evenimente culturale şi, nu în ultimul rând, în mediul online. Însă nu am auzit pe nimeni comparându-l cu Edgar Allan Poe (sau poate mi-a scăpat mie remarca). Pentru mine, Acluofobia a fost o îndoită bucurie ‚’ – în primul rând pentru că m-a încântat stilul natural, fluid al lui A.R. Deleanu, iar în al doilea rând pentru că mi-a redeschis pofta de Poe, amintindu-mi de atmosfera din povestirile sale misterioase şi macabre. În mintea mea, cei doi autori sunt legaţi iremediabil unul de altul de acum, şi nu voi mai putea niciodată să îl citesc pe unul fără să mă gândesc la celălalt.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mă pot bucura de filmele de groază, pentru că nu mi se par credibile. Mereu mă întreb ce efecte au folosit pentru scena cu dispariţia sau dacă ‚sângele’ e ketchup sau vopsea. Însă literatura horror bine scrisă este un deliciu. Iar Acluofobia este foarte bine scrisă. Fiecare povestire are atmosferă. Fiecare personaj îţi transmite teama, fobia sau nebunia lui. Îţi vine să te uiţi speriat în urma ta, să te asiguri că umbra nu ţi se micşorează. Parcă simţi miros de ars când intri în baie şi verifici dacă în spatele uşii de la dulăpior este vreun horn. Parcă ţi-e frică să bagi mâna în rucsac, să nu cumva să se fi cuibărit un şarpe veninos în el. Te uiţi cu atenţie la cearcănele tale în oglindă, să nu cumva să se întindă şi sa devină lipicioase, ca pielea unui melc. Te uiţi cu suspiciune la prietenii tăi pictori şi intri cu teamă în atelierul lor.

Toate astea pentru că proza lui A.R. Deleanu te bântuie. Îţi rămâne vie în minte şi te impresionează pe termen lung. Ce metode foloseşte acest autor tânăr să îţi acapareze mintea şi să îţi înşele simţurile? Sinceritatea. Plauzibilul. Realul. Fiecare dintre povestirile lui este credibilă. Şi ţi se putea întâmpla şi ţie.

Lumea în care trăiesc personajele lui A.R. Deleanu poate fi lumea ta. Ioana, din Negru ca o şoaptă fără rost, trăieşte într-un oraş care ar putea fi Braşovul, într-un bloc similar cu al meu, care are un gard de fier în jurul containerelor cu gunoi, ca să nu poată ajunge animalele flămânde la resturi. Viaţa ei cu Dragoş ar putea fi viaţa ta cu iubitul tău. Rădulescu şi nea Mitică din Max Li ar putea fi vecinii tăi pensionari, care se uită mereu pe vizor când aud mişcare pe scara blocului. Cami, Ig şi gaşca lor de prieteni din Scrum puteaţi fi tu cu prietenii tăi într-un city-break la Budapesta. Stelică, Stere, Nicu şi Vasile din Jos, în lumea lor, sunt preferaţii mei. Îi recunosc. Sunt vecinii mei din satul bunicilor. A.R. Deleanu i-a luat de la mine din sat şi i-a pus în pagină exact aşa cum erau: superstiţioşi, flămânzi, nesăbuiţi. Motelul din Toma. Administrator ţi se poate părea şi ţie atrăgător după ore lungi de condus în noapte. Pe bătrânul care colectează gunoaie, din Vis cu furnici, îl ştim cu toţii. Îl vedem zilnic cotrobăind prin tomberoane, cărând haine rupte în paporniţe sau împingând un cărucior de supermarket plin cu beţe, cioburi de faianţă, pungi de plastic şi ambalaje goale. De obicei îl ocolim şi îl ignorăm, dar după ce citim Acluofobia îl vom bănui mereu că îşi construieşte un dispozitiv cu care să dispară.

Coperta_ed2-AcluofobiaA.R. Deleanu a strâns în acest volum 11 povestiri pentru toate gusturile (cele 10 povestiri din prima ediţie şi povestirea bonus din a doua ediţie). Ne dă suspans, ne dă horror SF, ne dă horror cu sânge şi măruntaie, ne dă horror cu picătura şi cu găleata, subtil sau evident, de cele mai multe ori cu final neaşteptat. Şi, pentru că acluofobia este frica de întuneric, vă provoc să citiţi povestirile lui AR. Deleanu seara. Vă garantez măcar o privire sub pat sau un tremur al mâinii când stingeţi lumina, dacă mai aveţi curaj să o stingeţi.

 

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.