Avanpremieră editorială: Fetiș (Horea Sibișteanu)

Volumul „Fetiș” semnat de Horea Sibișteanu se lansează marți, 7 mai, ora 19:00, la librăria Diverta Lipscani. Volumul face parte din colecția n’autor, publicată de editura și coordonată de Eli Bădică, colecție care aduce pe rafturi proză proaspătă, conturând o nouă generație de autori români. Vă prezentăm în avanpremieră un fragment din volumul de cu nume provocator și proze pe măsură. 

****

AGRAFA ROZ

Bă! Nimic nu mai e pe biroul ăsta! Nimic. Zici că am murit și mi-au mâncat hienele leșul. Două săptămâni am fost plecat în concediu, zece zile… Și găsesc totul varză. Că toți din birou sunt niște lepre și nu fac referat pentrurechizite. Au zis, „ce pula mea, hai să le luăm pe ale lu’ ăsta, că tot nu e la muncă două săptămâni“. De o agrafă am nevoie, să prind și eu pontajele la un loc și să i le dau babei de la personal, că mă mănâncă dacă nu i le aduc la un loc, prinse cu o agrafă. Au astea câte o fixație, ca funcționarele și dosarul cu șină. Poți să ai tu toate actele necesare, dar, dacă te duci la ghișeu fără dosarul cu șină, degeaba te-ai dus. Fabrică de dosare cu șină să-mi fac, că sigur nu dă faliment niciodată!

– Bă, Alina. O agrafă?

Se uită la mine de zici că vorbesc în ucraineană. Îi ia ceva timp să se dezmeticească și începe să caute o agrafă, sper, prin sertarele biroului. Și caută, și tot răscolește.

– E una aici. Dar e roz. E bună roz?

– E bună, dacă alta nu ai… Am avut o cutie cu agrafe la mine pe birou și nu mai sunt. Nu știu ce-ați făcut cu ele.

Se uită iarăși pierdută la mine. Caută cu privirea pe cineva, să o salveze, dar nu e nimeni în birou în afară de mine și ea. Se ridică de la birou și se îndreaptă spre mine cu agrafa, ținută între degetul mare și degetul mijlociu.

Așa ține nevastă-mea o muscă după ce o prinde cu mâna. Triumfătoare, că moștenește de la bunică-sa această calitate, merge cu ea între degete spre geam, să o arunce. Când ajunge lângă biroul meu, gângurește ceva, dar nu înțeleg ce.

– Ce spui acolo, Alina? Să mor eu de înțeleg…

– Spun că Silvica ți-a luat agrafele. Nu mai avea și nu a vrut de-ale mele, că eu am dintr-alea triunghiulare și nu îi plăceau. Și îi trebuiau pentru un order. Dar tu ești foarte agitat. Nu ți-a priit concediul?

Jur că îmi vine să o bat. Mi-a priit concediul din plin, însă ajung la muncă zen și bang! Mi se fute tot filmul. Nimic nu e în ordine. Nimeni nu a făcut nimic. Am o căruță de treabă și nici nu am toate instrumentele necesare să o fac. Îi zâmbesc și îi mulțumesc pentru agrafă. Prind tabelele de pontaj cu ea, ies din birou și plec grăbit spre Personal, să scap și de astea. Gândurile îmi sunt sparte de vocea stridentă a doamnei Nuțica. Ce mai vrea asta de la mine?

– Oana, ia și tu pontajele lui Gavrilă, că a binevoit să le aducă. Eu nu am timp acum să le bag în program, că fac altceva. Ai văzut ce nervos era?

– Cum să nu fie nervos, doamnă? Dacă nu au făcut nimic în lipsa lui… A delegat-o pe Silvica să facă pontajele și să se ocupe de comenzi și nu a făcut nimic.

Întind mâna să iau pontajele, dar cu un ochi privesc pe sub ușă, să văd dacă nu trece cineva să ne audă cum bârfim. În timp ce Nuțica îmi dă replica, desfac agrafa roz de pe foi și, pentru că îmi place mult, o bag în sertar, de unde scot alta, cu care să prind foile după ce le introduce în calculator. De-acum știu regulile. Trebuie să fac după cum vrea doamna, nu după cum vreau eu. La început, când mă certa, plângeam de ciudă, pentru că știam că nu greșesc și fac după logica mea. Acum nu o mai bag în seamă, e white noise pentru mine.

– Bă, Oana! Dar naivă ești și tu. Tu în locul Silvicăi îi făceai treaba? Că o minte de doi ani că divorțează și că o ia pe ea de nevastă și, ce să vezi?, pleacă cu soția în concediu, și nici undeva aici, aproape, tocmai în Thailanda. Să fie atent dacă nu i-a și bulit niște treburi prin acte, că asta nu e dusă la biserică.

– Haideți, doamnă. Nu cred. Și eu am auzit că nu e ceva serios între ei. Așa, un flirt nevinovat la muncă. Știți cum e lumea, face din țânțar armăsar.

– Tu chiar ești naivă. Știi când a stat Silvica o săptămână în concediu în aprilie? A făcut avort că rămăsese gravidă cu Gavrilă. Ea a vrut să păstreze copilul, dar a presat-o până când s-a lăsat convinsă să întrerupă sarcina.

– De unde știți, doamnă? întreb, brusc interesată de subiect, și mă aplec peste birou să aud mai bine.

– Nu știi că femeia de serviciu știe totul într-o firmă? Tanti Pia a auzit o discuție la WC-uri. Vorbea ea la telefon cu cineva și spunea că până la urmă face avort, că tatăl nu vrea să recunoască copilul, că e însurat și îi mai e și șef.

Și, după ce termini cu pontajele alea, ia medicalele și du-te cu ele la Geanina, la contabilitate. Prinde-le cu agrafa aia roz de la Gavrilă, că Geaninei îi place rozul, iar nouă nu ne trebuie așa ceva în birou, că suntem oameni serioși.

– Ai văzut cât s-a făcut Oana iarna asta? Are un cur cât un bostan din acela mare.

– Cârcotașă mai ești, Geanina, nimic nu îți scapă.

În biroul de la contabilitate, nu eram decât eu și Ioana. Restul colegelor erau plecate pe teren. Era ziua de dinainte de salarii și era nebunie mare. Tocmai ce terminasem casa pentru banii ce trebuie dați cash și o priveam pe Ioana, care se ocupa de comenzile pentru bonurile de masă.

– Auzi, că mi-am adus aminte auzindu-te bârfind, doamna Pia are cardul expirat și m-a rugat să îți spun să îi dai banii cash luna asta.

Mă uit spre biroul Ioanei și dau să comentez ceva, dar mă răzgândesc. Îmi bag șutul! Nu putea să îmi spună de salariul ăsta cash mai repede? Acum, alte calcule, alte modificări.

Dar pentru doamna Pia, orice, că numai în gura ei nu îți dorești să ajungi. Asta știe toate bârfele, face curățenie la toți șefii în casă și cine știe ce se mai ciripește pe acolo… Și, ca să mă pun bine cu ea, o să îi prind bonurile de plic și de fluturașul de salariu cu agrafa roz, că baba se îmbracă numai în roz. Din cap până-n picioare.

– Băi, Ioana! Cum adică ți-ai adus aminte de Pia când am comentat-o eu pe Oana? Ce vrei să zici?

– Hai și tu acum, nu te supăra. Așa a făcut sinapsa creierul meu, ce vrei? Am neuroni de blondă, ai uitat? Auzi, oare astea se întorc odată de la Finanțe? Că mi-e foame și le-am rugat pe ele să îmi ia de mâncare de la fast-foodul ăla de pe colț de la piață.

Ioana se ridică de la birou, își întinde fusta și apoi face ceva exerciții de stretching. Se îndreaptă spre ferestre cu gândul de a da jaluzelele de-o parte, poate-poate le vede pe fete venind. Dar nu ajunge decât până în dreptul intrării, când e lovită de ușa ce se deschide brusc. E Silvica. Transpirată, răvășită. De parcă alergase la maraton. Mă bușește râsul. Maraton… Asta știe doar să alerge dintr-un pat în altul.

– Fetele, agrafa mea roz e la voi? A luat-o Gavrilă, a dus-o la doamna Nuțica și cică ele au dat-o aici. E agrafa mea norocoasă. Nu cred că trebuie să fug toată fabrica după ea!


Autor: Horea Sibișteanu
Data apariției 7 mai 2019
Colectia n’autor
Editura Nemira
ISBN 978-606-43-0476-6
Format: Paperback
Nr. pagini: 216

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.