Pentru amatorii genului SF-horror cu iz ușor de iubitor de specii noi, ăsta e exact genul de film pe care îl recomand. Părerea mea e că amestecul acestor genuri poate ieși doar în două feluri: foarte bun sau foarte prost.
În 1914, un tânăr meteorolog al cărui nume nu-l vom afla, ajunge pe o insulă din apropierea Cercului Polar, unde trebuie să locuiască acolo, la capătul lumii. Timp de un an nu va avea altceva în jur decât liniștea și marea. Priveliștea și cadrele cu marea sunt într-adevăr fabuloase, iar începutul pare a fi unul promițător. Apoi, se trezește asaltat în crucea nopții de niște creaturi albe și ciudate, care locuiesc în adâncuri. Destul de previzibilă ideea, adică ne așteptam cu toții să iasă o armată de sirene din apă sau niște monștri marini?
Prietenia cu omul ciudat din far îl pune pe gânduri atunci când își dă seama că acesta are multe lucruri de ascuns. De obicei, filmele în care marea e decorul natural omniprezent, ne trimit cu gândul la povești de dragoste, trecuturi demult apuse, nostalgii, lumi pierdute, Baywatch, Titanic sau seria Fălci. Unii spun că filmul ar avea o legătură cu faimoasa legendă a Atlantidei, unul dintre pământurile pierdute și scufundate în Atlantic, dar e puțin probabil, pentru că Cercul Arctic cuprinde o parte din Alaska, Canada, Groenlanda, Finlanda și Rusia (mai exact Siberia). Atlantida ar fi fost localizată undeva prin Gibraltar, iar distanța era una imensă, deci e puțin probabil. Dacă te uiți de două ori la film, poți spune că e un mix între primul film din Avatar și ceva din Jules Verne.
Finalul filmului e unul complet neașteptat și nu știu dacă din cauza asta a avut nota 6.0 pe IMDb, dar eu i-aș da un 7, pentru că regizorul a introdus niște elemente la care nu m-aș fi gândit, având în vedere subiectul filmului.
Regia: Xavier Gens
Distribuție: Ray Stevenson, David Oakes, Aura Garrido, Winslow M. Iwaki, John Benfield, Iván González