Ultima carte a lui Andrei Pleșu a fost așteptată și i s-a făcut o reclamă de toată stima. Dacă Editura Humanitas se pricepe la ceva, atunci acest ceva este marketingul și promovarea. Așa cum se cuviune, așa cum se practică în toată lumea, cartea este ambalată frumos și este trecută prin mașinăria ce o transformă dintr-o sumă de cuvinte într-un produs de succes. Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste se prezintă într-o formă grafică de admirat, cu hârtie de calitate, cartonată, cu o supracopertă plăcută la atingere și la privit. Ca cititor și admirator al lui Andrei Pleșu, m-am bucurat să aflu că acest volum este unul autonom, de sine stătător, nu o colecție de articole strânse de prin reviste și ziare, așa cum au fost ultimele cărții ale sale. Nu neg, stilul său este încântător și micile note, stări, opinii, portrete ale unor persoane și personaje au fost o lectură plăcută, dar pe unele le știam și în plus, mizam pe faptul că Pleșu mai e în stare să scrie cărți, nu doar articole.
Nefiind un specialist în Biblie și nemaicitind o carte dedicată minunatelor parabole hristice, m-am aplecat curios asupra volumului, sperând să înțeleg mai bine de ce ”le vorbea lor în parabole”. Mi s-au luminat unele aspecte ale abordării lui Iisus și am înțeles mai bine mesajul Lui, dar mi-am dat seama că volumul lui Pleșu este doar o introducere scurtă, o trecere în revistă a mai multor opinii, urmate de notații personale, meditații proprii la cuvintele Fiului. Chiar și așa, cartea cucerește prin stilul deja cunoscut al autorului și pune problema într-un fel accesibil, dar care va displăcea unora. Din cartea lui Pleșu, Iisus nu răsare ca un revoluționar, așa cum a fost el văzut de mulți oameni și nici ca un militant spre egalitate socială, fiindca mesajul lui transcede lumescul și vizează o altă lume. Iisus nu a venit să ne ia de mână și să ne conducă pur și simplu pe calea mântuirii, nu, El a venit să ne explice cum se ajunge pe acea cale și a spus ”povești” care să ne facă să înțelegem mai bine sau din contră, care să ne pună semne de întrebare, la care noi ar trebui să răspundem.
Egalitatea în această lume nu contează, suntem diferiți și avem nevoi diferite, dar suntem egali în fața eternității, în fața Lui Dumnezeu. Unii pot să ajungă mai ușor pe calea ce bună, alții trebuie să ocolească și sunt destui care nu ajung niciodată. Dar odată ce ni s-a arătat calea, fiecare e responsabil pentru ce va face. Și prin parabole, acele povești cu sau fără tâlc, nu toate purtătoare de mesaj luminos, nu toate liniștitoare, Iisus ne-a spus cam tot ce era de spus despre cum să trăim și cum să nu uităm că suntem muritori. Și mai ales, ne-a avertizat asupra lumii ce va să vie.
Unul dintre marile merite ale volumului scris de Andrei Pleșu este acela că începe prin a explica, în capitolul ”De ce le vorbești lor în parabole?”, rostul parabolelor, ideea de parabolă și de ce și când se folosea Iisus de ele, astfel că, chiar necitind sau neauzind în viața ta o parabolă, ca cititor al volumului înțelegi ”care e faza”. Parabolele alese de Pleșu nu sunt neapărat cele mai cunoscute, chiar dacă printre ele sunt și multe dintre cele despre care s-a tot discutat, dar sunt alese spre a-i sluji scopul și de multe ori am avut impresia că autorul a lucrat mult până să ajungă la exprimarea esenței. Pleșu știe să sintetizeze și să simplifice limbajul, astfel că poate să scrie în câtave paragrafe o idee pe care un altul ar întinde-o pe câtave pagini, reușind în chip admirabil și onest să găsească centrul și să nu se piardă în cuvinte inutile. Într-un fel, și el ne vorbește în parabole.
Autor: Andrei Pleşu
Titlu: Parabolele lui Iisus
Subtitlu: Adevărul ca poveste
Editura: Humanitas
An aparitie: 2012
Ediție: I, cartonată
Pagini: 320
Pret: 44.9 lei
