Născut într-o familie de muzicieni, dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind totodată şi cursurile de Master, după liceul de muzică Dinu Lipatti din capitală, secția vioară. Visul unui copil cu vioara în mână s-a materializat în premii naționale până în clasa a 12-a când a schimbat arcușul cu bagheta, iar de la debutul la pupitru din 1997, 10 ani mai târziu, Tiberiu Dragoș Oprea devine co-fondator și prim dirijor al Filarmonicii Pitești, munca și dăruirea fiindu-i recunoscute prin „Premiul de Excelenţă” pentru „performanţa de a fi primul dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o”.
https://filarmonica-pitesti.ro/tiberiu-dragos-oprea/
Realizările și experiența, aprecierile și reușitele venite cu fiecare concert și fiecare colaborare vorbesc de la sine, ca faptă, și pot fi oricând verificate și consultate. Ați adunat 25 de ani de activitate. Acest interviu este dedicat, însă unei situații care este pe buzele tuturor și care a luat naștere prin articolul fostului manager și ulterior prin completările solistei, pianistei și pedagogului desăvârșit, sora dumneavoastră Codruța Elena Oprea, legat de lipsa de la pupitrul Filarmonicii Pitești în stagiunea 2021-2022! Se pare că dăruirea și transparența sunt în caracterul familiei, moștenite de la părinții, deopotrivă artiști și maeștri.
În 15 ani, încă dinaintea Filarmonicii Pitești ca instituție de sine stătătoare, un alt capitol precursor, precum și despre înființare, melomanii găsesc în cartea fostului manager co-fondator, omul de cultură Jan Dumitrașcu, lângă care am muncit, nu singuri, ci cu alți oameni implicați și dedicați unui vis, astăzi deja autentic și cu tradiție în Pitești. Legat însă de subiectul arzător al așa numitei autosuspendari vă voi spune următoarele: în primul rând, dedicarea mea profesională, umană, artistică a fost totală și completă, mai ales în primii ani când dirijam eu majoritatea concertelor căci nu ne permiteam din punct de vedere financiar invitați, noaptea făceam muncă de bibliotecar și secretar muzical pregătind repertoriul, partiturile pentru orchestră și învățând totodată ceea ce zilele următoare conduceam de la pupitru. Acei ani au fost definitorii pentru mine ca măiestrie dirijorală, pentru orchestră ca repertoriu și experiență, pentru public care ne-a susținut și apreciat cu fiecare pas mic dar sigur!
Bun, însă de la ce a venit decizia acestei pauze în stagiunea actuală?
Am menționat aceste detalii pentru a completa și a înțelege mai ușor faptul că, în viața și în cariera unui om care evoluează și este într-un crescendo continuu, apar noi oportunități și provocări, uneori, care te solicită pe deplin, și tocmai din dedicare și implicarea de care aminteam prin începuturile Filarmonicii, corectitudinea și profesionalismul care mi-au adus aprecierea prin votul de încredere al numeroaselor instituții din țară și din afară, a soliștilor de renume care m-au îmbogățit artistic, au făcut ca și acum, să tratez la fel, Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța care mi-a propus începând cu acest an să fiu prim- dirijor și care au avut nevoie de mine total. Arta nu este un sistem închis, artiștii au nevoie să circule tocmai spre evoluția artistică și desăvârșirea lor, fiind nevoiți să se autodepășească prin provocările pe care le nasc colaborările cu alte instituții, locuri, nevoi artistice.
Ați fost dirijor și la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și colaborator al altor prestigioase instituții de profil din țară și din străinătate. Ce este diferit acum?
Au fost decizii asumate și experiențe care au pus piatră cu piatră la fundamentul și maturitatea mea artistică de acum, și tocmai respectul și aprecierea față de artă și colegii mei m-a făcut să nu tratez superficial sau cu jumătăți de măsură nici una dintre cele două case artistice. Pentru că ziua tot 24 de ore are, capul tot unul e, ochii și mâinile obosesc și la final, cu toată implicarea și dorința de a ieși impecabil, randamentul și produsul artistic va fi lezat nu din lipsa dăruirii ci din epuizarea psihică și fizică. Și atunci am decis.
Sunt lucruri personale din care deslușesc că respectul și corectitudinea morală v-au determinat să luați această decizie. Totuși, din cutuma nescrisă, norma dirijorală vă permitea să le împăcați pe amândouă.
Da, așa este! Un dirijor, ca și instrumentiștii, putem fi cumuliști atâta timp cât nu se suprapun orele de muncă. Orice lucru și colaborare este evident studiu, deci aprofundare, pregătire, exercițiu, de care ulterior va beneficia acasă, așa cum este Pitești pentru mine, și cum este normal suntem și remunerați pentru asta, dar nu întotdeauna sau nu cât s-ar crede. Și, ca să înțelegeți mai bine: la Filarmonică lucrez doar cu orchestra, total, deplin. În schimb, la teatru, fie operă, operetă sau balet, deși groso modo este în ochii necunoscătorilor cam același lucru, munca dirijorală implică orchestra, corul, soliștii, toate acestea încadrate într-o regie de scenă cu decoruri și de obicei sunt ceva mai lungi ca durată decât o operă simfonică. Și nu e neapărat mai dificil din punct de vedere al interpretării ci pur și simplu cantitativ vorbind ca volum și timp de muncă este de 2-3 ori mai mult numai într-o zi, 5 zile pe săptămână doar pentru un spectacol. Iar la Pitești, melomanii își amintesc că am avut și cor și am susținut concerte vocal-simfonice spectaculoase și de un real succes. Dar pentru că aleg să și rămân sănătos și să mai am și fărâme de timp personal, atunci am decis această pauză pentru mine. Consider că este un semn de înțelepciune să mă exprim și fiindcă transparența m-a caracterizat la fiecare pas, după 15 ani dedicați Filarmonicii Pitești anul acesta mi-l dedic și rezerv acestei noi provocări pentru ca apoi să revin.
Cum este să fii artist într-o zonă de nișă, așa cum este simfonicul și opera, în România?
Nu pot îndruma pe nimeni să aleagă această cale în vremurile în care un an de zile activitățile ne-au fost stopate sau limitate, iar până acum ceva ani, sectorul filarmonicilor, era greu apăsat, nu ne ajungea salariul nici de navetă, căci mulți dintre instrumentiștii filarmonicii noastre sunt de la București, Vâlcea, fiind astfel nevoiți să fie cumuliști, dar nu majoritatea. Acum 4 ani s-au adoptat legi care în prezent oferă un pachet salarial decent. Este o pasiune cu sacrificii personale încă din copilărie, poate de detaliat altă dată. Colegii mei merită ca publicul să știe câtă muncă este în spatele unui concert de 2 ore unde ne dăruim lor cu totul și asta cu implicarea și sprijinul colegilor din administrativ pentru că acesta este întregul.
Ce mesaj aveti pentru publicul care vă iubește și abia vă așteaptă la pupitru?
De cele mai multe ori cancanul vinde mai bine, iar spre dezamăgirea multora eu ofer doar muzică, acolo unde mor și renasc dăruindu-mă pe sine. Această pauză de la Pitești este o muncă continuă și nu o înlocuire așa cum s-a vehiculat, în nici un caz părăsirea corăbiei de către căpitan ci dimpotrivă, cucerirea unor noi orizonturi artistice mă va readuce cu alte viziuni, deoarece arta nu stă pe loc, ne suntem datori să hrănim crezul afectiv comun care a facut ca astăzi să existe Filarmonica Pitești. Șlefuirea permanentă a artistului trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor sufletești și spirituale ale fiecărui om pentru care noi existăm!
Mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre!
