Ce cărți recomandă unii scriitori pentru vacanță; campanie britanică pentru lectura părinților împreună cu copiii; despre scriitorii nevoiți să devină branduri; 12 cărți considerate foarte bune, apărute anul acesta; conceptul de bibliotecă în aer liber din Seul, premiat pentru a doua oară – acestea sunt știrile din lumea cărților care mi-au atras atenția pentru ediția de azi a Mondolit.
♣ Pentru că tot a început sezonul concediilor, prima oprire am făcut-o la un articol din The Guardian, despre recomandări de lectură pentru plajă, așa este intitulat articolul. Se pare că cel mai des marea și plaja sunt asociate cu vacanțele, de unde și titlul respectiv. De data aceasta, este vorba despre cărți pe care le recomandă unii scriitori pentru lecturile din timpul vacanțelor, motiv pentru care am fost ceva mai curioasă decât dacă ar fi fost recomandări oarecare. „De la romane nou publicate la clasici atemporali, Elizabeth Strout, Caleb Azumah Nelson, Irvine Welsh, Tessa Hadley și alți scriitori își aleg preferatele de vacanță”, astfel începe articolul.
Matt Haig, de exemplu, scriitor cunoscut și de publicul roman, deoarece romanele lui s-au tradus și la noi, spune: „Same As It Ever Was, de Claire Lombardo, este unul dintre acele mari romane existențiale pentru adulți despre părinți, căsătorie, adolescenți, prietenie și viața de familie. Mi-a atras atenția pentru că titlul face trimitere la piesa Once in a Lifetime a trupei Talking Heads și pentru că un citat de pe copertă menționează asemănările cu Jonathan Franzen și Anne Tyler. Aceștia sunt scriitori potriviți ca referință, deoarece, la fel ca cele mai bune lucrări ale lor, cartea lui Lombardo găsește vastul, epicul și universalul prin intermediul unei atenții specifice pentru viața de familie. Dar există, de asemenea, ceva nou, ceva care este ușor de citit și profund în același timp, în special cu privire la sentimentele de eșec și abandon, toate acestea cizelate inteligent cu spirit și umor. O recomand cu căldură.”
Irvine Welsh, autorul celebrului Trainspotting, recomandă cea mai recentă carte a lui Salman Rushdie, apărută și la noi: Cuțitul. „Este esențial ca adevăratele expresii ale tot ceea ce este mai bun în umanitate – arta și dragostea – să ia atitudine. Un memoriu uimitor de emoționant și sfidător în apărarea ambelor ne este oferit de Knife, de Salman Rushdie”, spune el.
Vă las să descoperiți singuri ce cărți recomandă ceilalți scriitori, deoarece articolul este destul de lung și interesant. Unii scriitori care fac recomandări sunt foarte cunoscuți și la noi, alții mai puțin, ideea este să vedem cum privesc scriitorii creațiile unor colegi de-ai lor.
♣ Mai rămânem puțin pe website-ul The Guardian, pentru că mi-a atras atenția un alt articol, unul în care, în esență, este vorba despre lectură, în general, și despre lecturile copiilor, în particular. Frank Cottrell-Boyce, autor britanic de cărți pentru copii, tradus și la noi, a fost anunțat recent ca fiind noul scriitor pentru copii laureat al Marii Britanii. Acest rol implică promovarea lecturii și a cărților pentru copii, din anul în curs până în 2026, iar în articolul amintit se spune: «…intenția sa, în timpul mandatului său de doi ani, este să demonstreze că îmbunătățirea vieții copiilor prin creșterea accesului acestora la cărți, lectură și ceea ce el numește „aparatul fericirii” este esențială pentru perspectivele generațiilor viitoare – și că prețul ignorării acestui lucru este de neconceput.»
«„Nu este nimic speculativ în această privință. Avem cifre – avem cifre de 25 de ani – privind diferența pe care cititul de plăcere și cititul împreună o face în viața unui copil, în special în primii ani de viață. Știm foarte bine acest lucru.” El subliniază acțiunile desfășurate de BookTrust, care gestionează premiul pentru copii, sponsorizat de librăria Waterstones, care indică faptul că 95% dintre părinții cu copii sub șapte ani știu cât de crucială este lectura, dar numai unul din cinci citește împreună cu copiii lor. „Este atât de simplu. Trebuie să reducem acest decalaj. Nu este nimic discutabil în această privință – și cred că este cu adevărat realizabil. Nu este vorba de construirea unui pod spre Irlanda sau a unui aeroport plutitor. Nu este un vis nebunesc, incredibil de scump.”»
Articolul este complex, în el se vorbește și despre realizările lui Frank Cottrell-Boyce, care nu este doar scriitor de cărți pentru copii, ci și scenarist, printre altele, sunt redate citate din discursul lui de acceptare a premiului ce i-a fost acordat și sunt menționate argumente și planuri ale sale pentru acest mandat de doi ani în care va trebui să promoveze lectura pentru copii și, mai ales, lectura părinților împreună cu copiii lor. Acest premiu în sine și acest gen de inițiativă îmi par deosebite și poate că ar trebui să ne gândim și noi la ceva de genul acesta, pentru că nevoie cu siguranță că este. Zic să citiți tot articolul, pentru că merită.
♣ Pe website-ul revistei Literary Hub mi-a atras atenția titlul următor: Generația Franciză: De ce scriitorii sunt forțați să devină branduri (și de ce este rău). Articolul începe cu diverse referințe culturale pe câteva generații, pentru a exemplifica schimbările manifestate în actul cultural de-a lungul anilor, schimbări influențate de diverse mode și invenții de marketing. De exemplu, autorul articolului, Jess Row, scriitor american și profesor, spune:
«Ca tânăr din generația X, anii adolescenței și ai facultății mele se situează de o parte și de alta a unei diviziuni culturale majore: de dragul argumentului, ai putea să o datezi din aprilie 1999, când Britney Spears a apărut în dormitorul copilăriei sale pe coperta revistei Rolling Stone. Înainte de asta au fost „alternativii” ani ’90: anii în care punk-ul a luat sfârșit, în care grunge-ul și noise-rock-ul și Riot Grrrl și glorioșii MC ai epocii de aur a hip-hop-ului au devenit mainstream, în care chiulangiii, cei care se lăsau de școală și utopicii dominau scena.
În 1999, toate acestea au fost înlocuite de o nouă recoltă de confecții strălucitoare de vise adolescentine: Britney, Christina, N’Sync, Backstreet Boys, Spice Girls. A existat un sentiment special de groază generațională pentru cei din Generația X care, până în 2000, au fost înlocuiți în mod decisiv de mileniali ca avangardă culturală și, mai important, ca principal public de marketing. În decurs de câțiva ani, pozitivitatea sexuală a feminismului celui de-al treilea val – femei adulte care insistau asupra propriei autonomii, care își revendicau corpurile – a fost măturată de o obsesie culturală regresivă pentru virginitate, puritate și fete adolescente care cântau pentru privirile bărbaților adulți. (Și apoi, dacă cultura purității nu a fost suficient de rea, a venit confuzia, fără valoare, cunoscută sub numele de indie sordid.)»
După o disertație destul de amplă, cu exemplificări multe din muzică, unde acest fenomen al francizării artistului este cel mai vizibil, el ajunge la ideea din titlu: „Dar nu-mi pasă cu adevărat de ei, îmi pasă de oamenii din propria mea orbită și sferă culturală, care au fost însărcinați să trăiască în același mod timp de cel puțin 20 de ani: adică, sub presiunea și așteptările ca tu să îți exploatezi propria viață pentru conținut; să devii un brand, un influencer, doar fiind tu însuți. Imperativul devine cu atât mai puternic cu cât ești mai tânăr și cu cât ți-ai trăit viața mai mult expus la internet.”
În mod sigur, este un fenomen pe care l-am observat și la noi.
„Scriitorii de autoficțiune tind să nu petreacă prea mult timp pe internet, considerându-l (în mod înțelept) drept concurență. Alți scriitori o fac. În ultimii 20 de ani, cea mai vizibilă formă de auto-francizare a scriitorilor a fost cultivarea unei prezențe pe internet care să vă sporească și să vă amplifice cariera și să vă facă cunoscuți pe scară largă, chiar și în rândul oamenilor care nu au întâlnit (și nu vor întâlni niciodată) cărțile voastre.
Atât de mulți scriitori au făcut acest lucru încât este dificil să ținem evidența, dar printre cele mai cunoscute exemple se numără Roxane Gay, Emma Straub, Alexander Chee, Kiese Laymon, Viet Thanh Nguyen, Chanda Prescod-Weinstein, Isaac Fitzgerald, Saeed Jones, Brandon Taylor. Există, de asemenea, mulți scriitori care au avut un moment pe internet și apoi au renunțat la el. (Colson Whitehead, cândva, a fost un genial și sarcastic utilizator al Twitter.)”
V-am oferit câteva mostre din articol, dar este destul de dificil să fac doar selecții, deoarece este un adevărat eseu și totul se leagă, astfel că ar părea rupt din context dacă aș continua să ofer doar bucăți mici din el. Dar am vrut să vă faceți o idee despre subiect și să continuați să citiți articolul în întregime, pentru că este cu adevărat interesant și este un fenomen pe care, cum spuneam, l-am văzut deja și la noi. Scriitori a căror creație pare pusă în umbră de străduința de a deveni branduri, de a se „vinde” pe social media. Unii rezistă, alții nu. Unora le place, alții renunță. E greu să te pui în locul lor și să spui categoric dacă e bine sau nu. Pe de altă parte, autorul articolului încheie într-o notă destul de categorică, spunând: «O atitudine mult mai sănătoasă, parafrazându-i pe Fugazi, este să te uiți la cititor (sau la „public”, dacă preferi) și să spui: „Nu-ți datorez nimic. Doar cartea. Doar cuvintele. O operă de artă ar trebui să fie propria ei explicație.”»
♣ Pe website-ul BBC m-am oprit la un alt articol cu recomandări. De data aceasta, este vorba despre o selecție de 12 dintre cele mai bune cărți apărute în anul în curs. Dacă nu mă înșel, niciuna dintre cărțile menționate nu a fost tradusă la noi încă, dar tocmai de asta este interesant să vedem ce cărți consideră alții ca fiind valoroase. În ultimii ani, eu am descoperit multe cărți bune încă netraduse la noi, prin intermediul unor astfel de recomandări. Unele au fost traduse ulterior, altele nu.
Iată un exemplu de recomandare din lista amintită:
«„Un roman senzațional despre starea națiunii, cu o distribuție de zeci de personaje”, așa descrie Irish Independent romanul Caledonian Road, cel mai ambițios roman de până acum al lui Andrew O’Hagan. După ce a câștigat premiul Christopher Isherwood cu Mayflies și a fost nominalizat la Booker, autorul scoțian a scris acum un roman satiric de amploare, plasat în Londra, care a fost comparat cu romanele sociale ale lui Dickens și Tom Wolfe. Romanul spune povestea lui Scot Campbell Flynn, în vârstă de 52 de ani, scriitor celebru și profesor universitar, în timp ce întâlnește o serie de personaje, de la membri minori ai familiei regale și oligarhi ruși, până la traficanți de persoane și artiști din lumea bună. Este o „poveste plăcută, care dă dependență”, spune The Guardian, „cu eleganța și farmecul unui bestseller de aeroport și o înțelegere din interior a nuanțelor culturii superiare… o carte în același timp orbită și dezgustată de orașul pe care îl descrie.”»
Un altul:
«Hero Tojosoa acceptă o invitație pe care se aștepta să o refuze și se trezește într-un weekend haotic în Praga, găzduit de prietena ei înstrăinată Sofie. Pe măsură ce grupul de femei se reunește pentru a sărbători, fiecare dintre versiunile lor individuale din trecut se întâlnesc și ele, și ni se reamintește că toate poveștile pot avea multe perspective diferite. Romanul abandonează narațiunea convențională, transformându-se în mai multe povești în poveste și devenind neașteptat în multe feluri, atât pentru cititor, cât și pentru personajele de pe pagină. „Cea mai recentă carte îndrăzneață, lucidă și experimentală a lui Oyeyemi portretizează Praga ca un oraș al viselor și al misterelor”, spune Publishers Weekly. Another Magazine, la rândul său, laudă originalitatea romanului Parasol Against the Axe: „Viziunea lui Oyeyemi este vastă și enigmatică, purtată de fraze atât de clare și de suple, încât nu seamănă cu nimic din ce ați mai citit până acum.”»
Lista continuă, vă spuneam că sunt 12 cărți apărute anul acesta, vă las s-o parcurgeți și poate că printre ele vă veți descoperi noul roman preferat.
♣ Voi încheia azi cu o știre despre Biblioteca în aer liber din Seul, care câștigă premiul internațional de marketing PressReader, după ce anul trecut a primit premiul Green Library acordat de IFLA – International Federation of Library Associations and Institutions, cu sediul la Haga, Țările de Jos. De ce menționez această știre despre o bibliotecă dintr-un colț de lume atât de îndepărtat? Pentru că este o „invenție” culturală foarte frumoasă, pe care mă gândesc că o putem copia sau din care ne putem inspira.
Pe website-ul Seoul Metropolitan Government se spune:
„Biblioteca în aer liber din Seul este un model inovator de bibliotecă gestionat de Biblioteca Metropolitană din Seul. Acesta include spații de bibliotecă în aer liber în Seoul Plaza, Gwanghwamun și de-a lungul pârâului Cheonggyecheon. În calitate de bibliotecă emblematică a orașului, Biblioteca Metropolitană din Seul a extins acest proiect pentru a deveni prima și cea mai mare bibliotecă în aer liber din lume, asumându-și rolul de lider în îmbunătățirea conștientizării mediului pentru o dezvoltare durabilă. Această inițiativă a început prin crearea unei biblioteci în aer liber în piața din fața bibliotecii, permițând vizitatorilor să se conecteze cu natura și să aprecieze valoarea mediului.
Biblioteca în aer liber din Seul este concepută ca un spațiu vibrant în care oamenii pot citi în mod liber cărți și se pot implica în activități culturale în afara cadrului bibliotecii tradiționale. Aceasta servește, de asemenea, ca o platformă politică care facilitează diverse colaborări.
Serviciul s-a extins în mod inovator dincolo de clădirea bibliotecii tradiționale pentru a include spații în aer liber, depășind astfel limitările serviciilor de bibliotecă în interior. Acesta este cunoscut și sub denumirea de Biblioteca fără clădiri.
La biblioteca în aer liber din Seul, cunoscută și sub numele de Story Park, unde natura și cultura se îmbină perfect, vizitatorii pot redescoperi liniștea și timpul liber care lipsesc adesea în viața urbană.”
Eu știu despre această bibliotecă de ceva vreme și am văzut multe imagini cu ea pe Instagram. Vă invit să le căutați și să vedeți că este într-adevăr o idee frumoasă. La o scară mult mai mică, mă gândesc că s-ar putea începe și la noi așa ceva în Piața Universității, de exemplu, unde betoanele de acum sunt de-a dreptul dezolante…
