Profil de cititor: Mihnea Dumitru

Cine ești? Care a fost parcursul tău personal, din copilărie până la prima tinerețe?

Sunt probabil extraterestru, altfel escapist din lumea voastră. Adorm visând țapi electrici. Dar serios, am o poveste mai exotică, am plecat în Coreea de Sud cu părinții, tatăl pilot, apoi am fost norocos cu un parcurs educațional prin Canada și Marea Britanie. Prin 2005 m-am întors în țară și am luat în dinți realitatea românească. Era plină tranziție. Nu am intrat în diplomație, pentru că nu-mi echivalasem la timp studiile și nici n-am mai reușit vreodată să fac ceea ce învățasem în străinătate, cu burse și eforturi din partea alor mei. Am reînceput de la zero în domeniul bancar, apoi, când m-am prins că NU sunt prea ciudat pentru propria țară, am cârmit în vremuri băsesciene spre politică și alte nepolitețuri.

Am făcut asta până foarte curând. În timpul liber, am construit un ONG numit Curaj Înainte și am făcut lucruri mândre cu el, iar apoi am ajuns să lucrez pentru Crucea Roșie Internațională. În prezent, îmi fac ucenicia într-o altă direcție, cu totul unică față de ce am încercat până acum.

Care sunt oamenii care te-au marcat, datorită cărora ești ceea ce ești acum?

N-aș ști de unde să încep. Întâi familia, pentru că este cea mai marcantă în viața oricui. Cred că și de la nepoți am învățat câte ceva. De-a lungul primilor 40 de ani, sunt prea mulți oameni pe care i-am furat, pur și simplu, de idei sau cărora le dedic pizma primelor descoperiri în sensurile vieții. Cert este că am învățat să fiu înțelegător și blând, să râd când mi-e rușine de mine sau de ceva din jur și, probabil din educația asiatică, să colaborez în loc să fiu competitiv – iar de aici, problemele!

Cum s-a petrecut întâlnirea ta cu cărțile, cu lectura? Cine te-a încurajat pe această cale?

Părinții mei insistau. Aveam o lumină de veghe noaptea, fiindu-mi frică de întuneric, sanchi!. Citeam în draci, camera mea fiind, cumva, cu balconul de lângă, o mică bibliotecă. Dacă terminam acolo, fie Jules Verne sau Karl May, mai era și biblioteca din sufragerie. Ai mei au latura asta, au fost întotdeauna oameni care au îmbrățișat lectura și învățatul constant. Am fost destul de bolnăvicios și bleg în copilărie, deci automat am visat cu ochii deschiși la curaj și aventură, la descoperire. SF-urile și fantasy-ul mi-au îndeplinit dorințele.

 Cum îți alegeai cărțile? Ce te interesa, cum ți s-au schimbat preferințele de-a lungul anilor?

Am ajuns la concluzia că Dune, de fapt, era un fantasy și în loc de dragoni, ca Harry Potter, Paul Atreides călărea viermi de nisip. Mă rog… Dar după ce a făcut Goyer cu serialul Fundația de pe serviciul lui Apple, i-am scris hate mail și sper să fie mâncat de un vierme de nisip. O vreme, am citit doar SF-uri. Obsesiv. Dacă vezi GoodReads-ul meu te întrebi, sincer, ce a fost în mintea mea.

Care este cartea copilăriei tale?

Contele de Monte Cristo. Și Jules Verne, dacă exista pe hârtie, devoram.

Care sunt cărțile pe care nu le poți uita? Ai putea să faci o listă cu titlurile tale preferate din toate timpurile?

Tot ce e Asimov, probabil de aici și reacția la mizeriile lui David Goyer, producătorul serialului Fundația. Am mai zis că săracul Rushdie era să moară nevinovat. Toata seria Culturii și tot ce a însemnat Iain M. Banks. Îmi pare rău, unii s-ar putea să povestească despre cum i-a impresionat Cărtărescu, eu îți voi spune cum a explicat Banks că s-au luptat civilizații antice în plan galactic în zona noastră și d-aia nu-l găsim pe ET. Merită un Nobel.

Sixteen Ways to Defend a Walled City de KJ Parker (e o trilogie acolo), First Fifteen Lives of Harry August de Claire North (și tot ce a făcut apropo de relația cu moartea). Tot ce se poate Umberto Eco. The New Cold War de Edward Lucas. Holger H. Herwig cu Hammer or Anvil? Modern Germany 1648-Present. Și Inside the Red Mansion de Oliver August. Astea, ultimele, sunt mai serioase. Mai am. Ars Analytica de Ionel Nițu, gen.

Ce școală (educație formală) ai urmat și cum ai ales-o?

Școală baptistă americană în Coreea de Sud (o să ajungeți toți în Iad pentru că sunteți păcătoși!), pentru că era cam singura școală internațională accesibilă în peninsulă; apoi relații internaționale în Canada la York și diplomație în Anglia la Nottingham și doctorat în România la UB. Am urmat viața într-un siaj format din învățatul fără scop pentru că îmi plăcea. Mai ales doctoratul, aia a fost confirmarea faptului că m-am integrat înapoi în țara mea.

Care a fost relația ta cu cărțile după ce ai început să profesezi? Cum ai ajuns din cititor, scriitor?

În timpul doctoratului pe tema influenței internetului în politica românească, care trebuia să fie de vreo 250 de pagini, de ce să nu scriu o carte de 350 care n-avea nicio legătură, dacă tot aveam dinamică? Așadar, un SF generic? Done! Și am făcut-o, se numea The Light of Man, pentru că The Human Reach era luat, iar tipul care scrisese cartea aia m-a amenințat f elegant și civilizat cu avocații. Și deci dacă n-ai ce face și vrei să citești o carte SF absolut mediocră, cumpără The Light of Man de Demeter May. Dar serios, a fost atât de mediocră, în ciuda faptului că are maximum 10 cumpărări și, când e gratuită, mii de descărcări, încât trebuia rescrisă. Avea nevoie de un editor, să mă certe. N-am avut, am publicat-o pe Amazon pe putere proprie. Reeditarea e pe „to do” list din 2011. Eu și George R.R. Martin suntem cei mai buni prieteni.

Altfel, da, am scris zeci de nuvele între timp pe fundatia.net. Serios, intră pe browser acolo și citește Zok, parlamentar român. Sau altele, sunt foarte mândru de Comisia pentru deplasări în străinătate, din timpul Pandemiei. Ideea e că am tot scris, am tot încercat să scot din mine o carte nouă, dar n-am trecut niciodată de al treilea capitol. O bună parte dintre încercări sunt acolo. Nu știu de ce. Vreau, intenționez și plănuiesc să scriu 3 carți: una este despre viață, dedicată nepoților; alta este despre cum eroii călăresc (pe cai) în Casa Poporului în plină distopie. Iar ultima este în engleză și o rescriere a cărții cu Human Reach. Da.

Suntem din ce în ce mai absorbiți de gadgeturi și de ecrane. Mai găsești azi timpul și liniștea pentru lectură?

Nu. Rar. Vine în valuri, iar atunci când se întâmplă e prețios. Cred că a devenit o formă de terapie. Chiar în aceste momente, îmi aduc aminte că am Kindle-ul aruncat în sertarul de lângă birou, pentru că n-am mai dat peste un SF sau Fantasy decent în ultima vreme și pentru că aștept vacanța sau ceva similar să am timp să mă pierd în lumile alea. Aici o să fiu înjurat, dar nu, nu vreau să știu cum femeia trans care e personaj principal trece prin problemele prin care trecea un bula masculin acum 10 ani, doar pentru că autorul s-a trezit să mai vândă niște cărți și a reîncălzit ciorba. Adică nu vreau ca tot ce se schimbă să fie „comercializat” și transformat doar pentru că pui o replică despre sâni în poveste, neschimbând nimic altceva. Văd asta atât de des în literatura recentă, încât mi-e silă.

Apropos, ce preferi acum: hard copy, ebook sau audiobook?

Ebook. Rar spre deloc citesc cărți fizice, de vreun deceniu. În același timp, am cumpărat copiile fizice ale cărților la care țin cel mai mult și încă în plus, să fie acolo. N-am găsit scopul sau sensul unui audiobook, îmi trebuie și dimensiunea video la asta. Știu, „OK, boomer!”.

Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, care ar fi acela?

Harry August, din cele 15 vieți ale sale. Mi-a plăcut autoarea Claire North; a reinventat ideea de Highlander fără să se prindă nimeni. Mult mai important, a înfruntat moartea și i-a dat o secretară, încă o carte mișto – The End of the Day. Moartea își ia un secretar, iar tipul intră în depresie, trebuind să fie cel care îi anunța venirea, de fiecare dată. Sau poate mi-ar plăcea să fiu Hari Seldon, mare psihoistoric și creație asimoviană, practic reconstruind mitul formării statului Israel cu Terminus, la fel cum Dune este cel al Palestinei. Anii ’70 erau așa grei, în politică și literatură. Și nici nu vorbim de domnul Cărtărescu…

Cum te vezi peste 5 sau 10 ani? Ce îți propui, care sunt obiectivele tale personale și profesionale?

Doamne Dumnezeule, ce întrebare de HR! Da, încă scriind la cartea a treia, aia pe care am scris-o deja și o rescriu. Te apreciez în mod deosebit, întotdeauna am considerat că ești un om cu viziune; ei bine, oprește-te! Statul se duce dracului, va rămâne Oltenia și primarii de sector din București vor deveni boieri, iar insul care va deține controlul asupra Casei Poporului va fi bossulică. Deci, în vreo 50 de ani, având în vedere dezintegrarea statului (care, apropo, e similară cu ce povestește Malka Older în seria ei Infomocracy), cine deține controlul asupra Palatului Parlamentului practic deține controlul Bucureștiului. Poate și al Regatului. Asta e subiectul uneia dintre cărțile plănuite, după vreo 5 ani munciți în clădire: cum o poți cuceri. Pentru asta trăiesc, să scriu cum poți cuceri Casa Poporului. It’s a living!

Sunt Mihnea Dumitru. Poate cel mai important, scriu pe fundatia.net. În rest, aparent muncesc, sunt analist și consilier politic, e adevărat. E trist, eu de fapt voiam să fiu diplomat, dar nu s-a întâmplat. Mult mai important, am scris despre siguranța online, despre politică și internet și sunt persoana cu care vrei să vorbești când ai întrebări despre ce fac ecosistemele mari cu datele tale; sau ce faci tu cu datele tale în era inteligenței artificiale. Vin chestii, treburi. Beți zghihară!