Despre cărțile de istorie, într-o discuție cu Sorin Turturică, coordonatorul redacției Istorie a Editurii Corint

Cum ați ajuns la istorie? V-a plăcut din școală sau…

Pur și simplu, istoria mi-a plăcut din copilărie. Nu știu exact cum a început pasiunea mea pentru acest domeniu, povești, povestiri, filme… Chiar înainte să merg la școală am primit de la părinți primul volum al „Povestirilor istorice” scrise pentru copii de Dumitru Almaș. Chiar dacă nu știam să citesc, îmi amintesc de faptul că eram fascinat de desenele lui Valentin Tănase. Mai târziu, volumele acestea (au mai apărut încă două în anii următori) au fost primele cărți pe care le-am citit constant, de mai multe ori. Aș mai spune că pasiunea pentru istoria militară vine de la poveștile veteranilor de război pe care le-am ascultat în copilărie. Pe atunci trăiau foarte mulți veterani… Apoi, foarte mult a contat și faptul că am avut un profesor foarte bun în școala generală, la Roșiorii de Vede. Îl chema Gheorghe Vasilescu, Dumnezeu să-l odihnească, este plecat la cele veșnice de peste două decenii. El a fost cel care mi-a sistematizat cunoștințele destul de împrăștiate căpătate din cărțile de povestiri. Chiar dacă eram copii de 11-12 ani, profesorul Vasilescu știa să te pună în situații în care să gândești răspunsul la întrebările domniei sale. Mai târziu, la liceu, am fost într-o clasă de uman, cu specializarea istorie. Am făcut șase ore de istorie pe săptămână. Pe lângă manualul pe care-l avea orice elev din România, noi făceam în plus istoria artei și istoria religiei. Se mai adaugă și faptul că aveam multe cărți de istorie acasă… tatăl meu le citea, mamei nu i-a plăcut istoria. Fără să-mi dau seama, am plecat pe drumul acesta.

Ce ați lucrat înainte de a intra în lumea editorială?

După ce am terminat facultatea, am devenit profesor de istorie. Chiar în primul an al carierei, în 1999-2000, un coleg de cancelarie care preda limba engleză – profesorul Mihai Petrescu – a început să discute cu mine subiecte legate de istoria aviației. Am fost uimit să constat câte detalii știa domnia sa, chestii despre care nu auzisem… Mai mult din orgoliu, am început să studiez istoria aviației, ca să fiu capabil să port o discuție de la egal la egal. Am mers și la arhivele militare, la Pitești, unde este depozitul central. Mi-am ales ca subiect de cercetare luptele cu aviația americană, din anul 1944. Am acumulat multe informații despre avioanele și aviatorii români și, după niște ani, prin toamna lui 2006 m-am înscris la un concurs pentru postul de muzeograf la Muzeul Aviației din București. Așa am ajuns la a doua meserie pe care am avut-o, aceea de muzeograf. În primii trei ani am avut mare noroc să fiu în același birou cu profesorul Valeriu Avram, de la care am învățat enorm. Credeam că toată viața mă voi ocupa de istoria aviației române. Din păcate, munca administrativă îmi ocupa cea mai mare parte a timpului. Încet-încet a apărut dezamăgirea… Și așa se face că în vara lui 2018 am plecat la Muzeul Militar Național. Am cunoscut acolo alți specialiști buni, de la care am învățat multe lucruri despre bătălii, arme, uniforme, decorații, drapele… Dar tot nu am scăpat de munca administrativă, care îmi mânca până la 70-80% din timp. În toamna lui 2021 am început să colaborez cu Editura Corint, iar în luna decembrie, când mi-a devenit clar că nu pot să le fac pe amândouă, am renunțat la meseria de muzeograf. Am plecat din sistemul bugetar după mai bine de două decenii și am venit la redacția Istorie a editurii.

Se publică foarte multe cărți de istorie în ultima vreme. Cum putem face distincție între cărțile bune și cele mai puțin bune, cele cu informații… nu știu cum să le spun… informații exacte, în măsura în care istoria poate fi foarte exactă, și cele speculative?

Aveți dreptate, sunt cărți mai bune și mai puțin bune. Nu cred că există cartea de istorie perfectă. Autorul este tot om, iar capcanele sunt la tot pasul. Importante sunt documentarea pe care a făcut-o, soliditatea raționamentului și onestitatea cu care a scris. O bună metodă de a judeca o carte este de a te raporta la buna credință a autorului. Simți, pur și simplu, când ceva scârțâie… Apoi, dacă subiectul te pasionează, poți să cauți mai multe articole și cărți despre el, ca să ai o bază mai largă de informații și interpretări. În orice caz, nu există cartea care să mulțumească pe toată lumea. De fapt, ceea ce pe unii îi mulțumește pe alții îi dezamăgește sau chiar îi revoltă. Noi, cititorii, vom judeca în funcție de caracterul și de interesul nostru. De exemplu, cu cât un subiect este mai politizat, cu atât pasiunile sunt mai încinse. Cum este actualul război dintre Rusia și Ucraina… Mulți au deja păreri formate și nu extrag din cărți decât ceea ce le trebuie pentru a-și întări și mai mult părerile. Alții – și cred că așa este corect – caută să vadă lucrurile și din punctul de vedere al celor implicați, dar și de pe margine.

Cât de bine se vând cărțile de istorie în România?

Banii și timpul cititorilor au limite, asta e sigur! Iar interesele literare sunt diverse. Cartea de istorie se vinde, dar este o luptă permanentă să urci pe primele locuri în preferințele cumpărătorului. Nu cred că este relevant dacă piața este mare sau foarte mare. Dacă ar fi de trei ori mai mare anul viitor, vor apărea de trei ori mai multe edituri care să concureze pentru resursele cititorilor. Mai degrabă, ceea ce contează pentru a te menține în top sunt următoarele: relevanța subiectelor publicate pentru români, calitatea traducerii și a redactării, promovarea…

Ce cărți de istorie preferă românii?

Cred că în primul rând biografiile, în special cele legate de personalitățile ultimelor două secole: regi, regine, militari sau alți oameni care au avut impact asupra istoriei. Apoi, istoria politică și militară a secolelor XIX și XX sunt, de asemenea, în top. Se citește mai puțină istorie economică, socială, culturală…

Mai poate fi văzută istoria ca o nișă, având în vedere că există tot mai multe cărți scrise „pe înțelesul tuturor”, un stil tot mai răspândit și în ce privește alte domenii, cum ar fi psihologia, dezvoltarea personală șamd?

Nu cred că este o nișă. Segmentul cititorilor de istorie pare unul solid. S-ar putea să existe un declin în viitor, din motivele pe care le menționați, dar acum este OK.

Ce carte de istorie s-a vândut cel mai bine de când coordonați redacția Istorie la Corint?

S-ar putea să vă mire răspunsul… În cei doi ani de când coordonez redacția Corint Istorie, cel mai bine s-au vândut cărțile care au legătură cu Casa Regală Britanică: Jean des Cars – „Regina Elisabeta a II-a”, Andrew Morton – „Diana”, Tina Brown – „Secretele Palatului”, Jean des Cars – „Charles, Camilla și Diana”. De ce? Pe lângă un oarecare interes al românilor pentru subiect, au fost și câteva evenimente cu un impact emoțional foarte mare: decesul reginei Elisabeta a II-a, încoronarea noului rege Charles al III-lea, venirea acestuia în vizită în România, în iunie 2023, dar și „scandalul Harry” sau filmul „The Crown”, de pe Netflix. Nu știu însă dacă pe viitor subiectul va mai avea o așa mare căutare. Parcă n-aș mai risca să propun un titlu nou…

Cum alegeți cărțile pe care le publicați? Aveți anumite nume de istorici după care vă ghidați?

Ținem cont de mai multe criterii. Dacă un autor a mai fost publicat și cărțile s-au vândut bine, da, sunt șanse mari să cumpărăm și următoarele titluri. Dar nu este obligatoriu, pentru că sunt și subiecte de care românii nu sunt interesați. De exemplu, nu cred că s-ar vinde prea bine cărțile despre istoria statelor din America Centrală sau Asia Centrală. Sau subiectele legate de decolonizarea Africii… am dat niște exemple care mi-au venit în minte la întâmplare. Așa că secretul este să afli ce-i interesează pe români să citească. De exemplu, merg bine cărțile despre Casa Regală a României. Orice carte care va aduce noutăți se va epuiza. Aici există un segment important de cititori fideli. La editură, întotdeauna avem o listă scurtă, vreo 20 de titluri, pe care le discutăm în cadrul redacției și cu conducerea. Apoi, dacă ni se pare ceva foarte interesant, cerem varianta în original a textului – de obicei în limba engleză –, cineva o citește, apoi luăm decizia.

Avem o istorie a României completă și corectă, să-i zic așa? O istorie detaliată, cuprinzătoare, în genul monografiilor?

„Complet și corect” nu există – pentru că nu știm totul despre un eveniment și, oricum, oamenii nu judecă la fel o situație complexă. Iar despre cât de cuprinzătoare sunt cărțile noastre de istorie… în general nu sunt. Nici ca informații, nici ca putere de sinteză. Sunt multe subiecte din istoria noastră despre care autorii străini scriu mai bine decât autorii români.

S-a schimbat ceva la istoria predată în școli? După ’89, au tot fost momente în care am aflat despre lucruri pe care noi le învățasem la școală, dar care nu erau tocmai conforme cu realitatea. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu manualele școlare de istorie…

Da, este o schimbare categorică. Profesorii au surse mai bune de documentare și ei sunt liberi să se exprime. Contează și faptul că elevii sau studenții au, de asemenea, acces la multe informații și se formează într-un mediu în care au voie să pună orice sub semnul întrebării. Cât despre scandalul manualelor, acesta a fost depășit. Poate cu altă ocazie vom discuta despre cât de lipsite de sens au fost unele atacuri… Au fost autori care au fost striviți, pur și simplu, fără vină. Nu ei i-au scos pe marii domnitori din manuale, ci Ministerul Educației, care a elaborat programa. Nu respectai programa, nu se aproba manualul… Și au mai fost și alte acuzații discutabile. Eu în acel an am devenit profesor și am constatat că singurul efect al scandalului a fost acela că elevii din clasa a XII-a au refuzat, multă vreme, să mai cumpere manuale de istorie. „Sunt toate proaste! Nu vă uitați la televizor?” Cu greu i-am convins să-și cumpere manual… și nu pe toți.

Vă place munca de editor?

Și da, și nu! Îmi place faptul că este foarte multă dinamică în această meserie, că ești în permanență în căutare de informații. Citești mult, înveți mult – într-un timp scurt. Chiar citesc multe cărți de istorie! Nu-mi place faptul că mi-am încheiat activitatea de cercetător. Am pus capăt mersului la arhive. Toate cărțile pe care le-am scris până acum se bazează pe munca de cercetare în arhive. Acum, nu știu cum voi scrie sau dacă voi mai scrie… Asta e!

Mai aveți timp să citiți de plăcere? Ce citiți acum?

Tot timpul citesc cu plăcere cărți de istorie. Acum citesc o carte destul de neliniștitoare despre cum tot ceea ce ne înconjoară a devenit câmp de luptă într-un război permanent, dar despre care nu suntem conștienți. Nu este un război clasic, cu împușcături, ci un război pentru mințile și resursele noastre. Cartea se numește „Când totul devine armă”, este scrisă de reputatul istoric Mark Galeotti și va apărea la Editura Corint la începutul anului viitor.

Credeți că este necesară o perioadă de distanțare temporală de anumite evenimente ale istoriei, pentru a putea scrie despre ele și pentru a le reda corect, pentru a avea o anumită perspectivă?

Da. Clar, distanțarea în timp este un mare avantaj. Este nevoie de a te disocia emoțional de evenimentul respectiv, pentru mai multă obiectivitate. Apoi, ai la dispoziție mai multe surse: se declasifică arhive, apar lucrări memorialistice…

Este istoria o știință?

Este un domeniu care presupune metodă și onestitate. Pentru această minimă definiție bag mâna în foc…

Aveți un domeniu preferat al istoriei? Nu știu dacă domeniu e cuvântul potrivit, mă gândesc la evenimente mari, la perioade, la istorii ale unor zone ale lumii… Al Doilea Război Mondial, Balcanii, islamul, genul acesta de specializări, să le zic așa? Sau vreun personaj istoric care vă fascinează…

Istoria aviației și istoria militară. Sunt două domenii în care noi, românii, avem foarte mult de cercetat și de scris. Mă bucur de fiecare dată când cineva reușește să aducă ceva nou în această zonă. Ca personaje istorice… îmi plac foarte mult cele care au înfruntat pe toată lumea pentru o idee și au învins: de exemplu Smaranda Brăescu. Dintre toate calitățile, cred că motorul succesului sunt îndrăzneala și tenacitatea. Iar Smaranda a fost tenacitatea întruchipată.

S-a scris foarte mult despre WW2. Istorie, ficțiune istorică, ficțiune, documentare… este un moment al istoriei foarte exploatat. Nu vi se pare că s-a exagerat? În detrimentul altor momente importante din istorie.

Sunt unul dintre miile sau zecile de mii de români care citesc despre Al Doilea Război Mondial. Nu cred că s-a exagerat. În primul rând, este important să se scrie mult și divers despre marile evenimente. Le vezi din mai multe puncte de vedere. De exemplu, debarcarea din Normandia: am citit și cărți scrise de istorici, dar și memorialistică. Am aflat ce a simțit parașutistul sau infanteristul din ambele tabere. Apoi, combinația dintre film și memorialistică nu este rea. După ce am văzut filmul Band of Brothers, am citit cartea de memorii a personajului principal, căpitanul Winters, și mi s-a părut formidabilă. Dacă nu aș fi văzut filmul, nu aș fi auzit de Winters, nu? De ce acest război stârnește atât de mult interes? Probabil, pentru că reprezintă cea mai mare traumă a lumii noastre. A fost o dramă la dimensiuni ireale. Apoi, cei mai detestați dictatori ai secolului XX au fost protagoniști ai acestui conflict. Și, nu în ultimul rând, faptul că urmările războiului se văd până astăzi. Granițele multor țări, inclusiv cele ale României de azi, au fost stabilite în acest conflict. Sau iată un alt exemplu: Uniunea Europeană a apărut din dorința ca, prin integrarea economiilor, să se evite repetarea unor rivalități care în trecut au dus la cele două războaie mondiale.

Cum este literatura istorică românească? Ce îi lipsește? Ce ne recomandați să citim?

Scrierile istoricilor români se diversifică de la an la an, ceea ce este normal. Sunt tot mai mulți istorici tineri care vor să scrie altfel decât s-a scris până acum. Adică, și riguros, dar și plăcut cititorului. Ne lipsesc însă cărțile fundamentale. De exemplu, pentru epoca modernă, nu avem biografii noi, ale lui Alexandru Ioan Cuza, regii și reginele României, Brătienii etc. Nu avem nici cărți despre multe dintre evenimentele importante ale istoriei noastre. Să zicem, Răscoala de la 1907. Sau – de ce nu? – despre viața cotidiană în diferite perioade ale ultimelor două secole. Tot la întâmplare am dat aceste exemple… Ce recomand ca lectură? Îi recomand pe istoricii tineri. Sunt și serioși, și lipsiți de inhibiții.

Aveți idee din ce categorii de vârstă vine publicul românesc de literatură istorică?

În general, oamenii citesc mai multe cărți de istorie după ce ajung la vârsta maturității. Probabil că este normal, scade interesul de a experimenta și încep să te intereseze chestiunile care țin de problemele pe termen lung ale vieții. Iar istoria este plină de lecții pe care începi să le înțelegi, pentru că și tu ai o experiență de viață care te-a marcat. Sigur, există și tineri care citesc istorie, așa cum existau și în generația mea. Am văzut la târgurile de carte adolescenți cumpărând biografii – Sissi, Diana –, dar și cărți despre evenimente istorice traumatizante – despre Holocaust sau Bătălia Stalingradului, de exemplu.

Dacă v-ați putea întoarce în timp, ce epocă v-ar atrage?

Nu cred că-mi doresc să mă întorc în timp. M-am obișnuit cu apa caldă permanentă, cu hainele comode din zilele noastre, curentul electric, mijloacele moderne de transport, telefonul mobil, internetul, hipermarketul… Dacă n-aș avea de ales, aș încerca să fiu util. Aș merge în Alexandria secolului al III-lea î.Hr și aș lua cu mine un tratat de medicină, unul de fizică și unul de chimie, toate scrise în greaca veche, de s-ar putea. Cred că pe ei i-ar ajuta enorm, iar eu aș găsi o sinecură pe lângă faraon. M-aș face ghicitor în stele și aș scrie catrene, ca Nostradamus. Ar fi exact în perioada în care Imperiul Roman se ridică în Mediterana, luptând cu cartaginezii și cu alții… Și eu aș scrie: „Se va naște un copil pe nume Hannibal care va ajunge la porțile Romei. Pe drum își va pierde un ochi și o mulțime de elefanți”. Chestii de-astea…

Va exista un nou sezon al Clubului de istorie Corint?

Există deja o continuare online. Vom vedea ce impact are, iar cândva, pe parcursul anului viitor, vom putea evalua cum a fost mai bine pentru cititorii noștri.

Tocmai s-a încheiat târgul de carte Gaudeamus… Știu că ați fost acolo pe toată durata târgului, cum a fost această ediție, comparativ cu târgul din primăvară, de exemplu? Sau cu târgurile de anul trecut.

A fost mult mai bine acum, în toamnă. A fost aglomerat și am văzut oameni plecând cu multe sacoșe cu cărți, la fel ca în 2022 sau ca în anii anteriori pandemiei, când și eu eram doar cumpărător. Târgul din primăvară a fost mai slab. Probabil că s-a întâmplat așa și din cauza grevei cadrelor didactice, care sunt clienți importanți și care, drămuindu-și resursele, au evitat să mai vină la târg.

Ce s-a vândut mai bine din Colecția Istorie?

Cărțile despre dinastiile Europei: Habsburg, Romanov, Windsor sau Casa Regală a României. Cel mai bine vândut titlu a fost „I Love You, My Marie. Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria”. Fascinanta regină a României este tot mai iubită de cititorii români, ceea ce mă bucură. Merită iubirea și admirația noastră!

Ce fel de public cumpără la târguri cărți de istorie? Tineri, mai puțin tineri? Ce subiecte atrag mai mult?

În general, cărțile de istorie sunt cumpărate de oameni de peste 30 de ani, și bărbați și femei, deopotrivă. În afară de subiectele menționate deja, oamenii mai sunt interesați și de comunismul românesc, de memorialistică, sau, ca să mergem într-o altă zonă, de istoria vechilor civilizații… Cartea „Anul 1000. Exploratori, negustori și începutul globalizării”, de Valery Hansen, a atras atenția multor persoane. În plus, în toamna aceasta, pe fondul noului conflict din Fâșia Gaza, a existat un interes sporit pentru cărțile despre Orientul Mijlociu.

Sunt importante târgurile de carte? Am văzut opinii diverse despre asta. Am prieteni care nu merg la târguri, deși sunt cititori. Totuși, presupun că pentru o editură și pentru oamenii din spatele cărților, care altfel fac o muncă oarecum izolată, contează contactul direct cu cititorii…

Da, contează foarte mult să vezi cititorii răsfoind cărțile și să vorbești cu ei. Observi multe, primești sugestii sau critici, afli ce-i deranjează la cărțile apărute sau ce-i interesează… Cumva, o zi la târg este echivalentă cu o săptămână sau două petrecute într-o librărie.

Puteți să ne dezvăluiți 2-3 titluri din Colecția Istorie care vor apărea la începutul lui 2024?

Am menționat deja cartea lui Galeotti. Tot la începutul anului viitor vom publica două cărți cutremurătoare despre crimele din cel de-Al Doilea Război Mondial: „Katyn 1940. Istoria unui masacru”, de Thomas Urban, și „Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul” de Grant T. Harward.

Îi mulțumesc și aici lui Sorin Turturică pentru că și-a făcut timp pentru acest interviu, care sper să vă facă plăcere. În mod sigur, se mai pot vorbi multe despre istorie și despre cărțile care ne învață despre ea, este un domeniu foarte generos… Mai spun doar că recomand cărțile de istorie, în primul rând pe cele de la Editura Corint, pentru că am tradus unele dintre ele și garantez că sunt interesante, dar și altele, desigur! Ca traducător de istorie pot să vă spun că am învățat foarte multe lucruri din cărțile traduse, orice carte de istorie este o provocare în acest sens, de asta insist să nu ocoliți acest domeniu, care este fascinant.