Ziua Copilului – Cartea cu jucării de Tudor Arghezi, la Teatrul Evreiesc de Stat

Acest articol a fost publicat de Andreea Tănase pe 27.05.2021 în rubrica Teatru și are asociate următoarele etichete: , , , .

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită marți, 1 iunie, de la ora 11.00, la spectacolul pentru copii CARTEA CU JUCĂRII de Tudor Arghezi. Din distribuție vor face parte Luana Stoica, Viorica Predica, Iolanda Covaci, Cristina Cîrcei,  Neculai Predica, Viorel Manole, Marius Călugărița și Mircea Drîmbăreanu, acompaniați de orchestra TES: Bogdan Lifșin, Rodica Gancea, Sergiu Marin, Mihai Pintenaru și Feras Sarmini.

Tudor Arghezi (18801967) este cunoscut pentru scrierile sale în teatru, proză, poezie și pamflete, dar și pentru titlurile care se adresează copiilor. Cele mai cunoscute volume ale sale sunt: „Cuvinte potrivite” (1927), „Flori de mucigai” (1931), „Cartea cu jucării” (1931), „Cărticica de seară” (1935), „Cimitirul Buna-Vestire” (1934), „Lina” (1942), „Bilete de papagal” (1946), „1907 – Peizaje” (1955), Cântare omului” (1955).

„Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe. Copiii, ca şi oamenii mari, sunt mai simţitori la vorbe decât la fapte, plăcându-le, mai mult decât faptele făcute, faptele povestite. Şi, dacă povestea miroase a minciună şi minciuna e ticluită bine, povestea şi atunci le place mult; de unde un scriitor scoate învăţul că închipuirea e mai adevărată decât adevărul şi că viaţa trebuie răscolită, ca să fie scrisă pe placul cititorului mare şi al ascultătorului mic.” (Tudor Arghezi)

Accesul la spectacol este gratuit, cu rezervare prealabilă la numărul de telefon 0743.215.998. Locurile sunt limitate!

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Post Author: Andreea Tănase

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.