„Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 11.05.2017 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , , .

Preot ortodox de 11 ani, doctor în teologie, traducător publicat de Patriarhia Ortodoxă Română, Ion Aion a renunţat la veştmintele bisericeşti, şi-a dat demisia din preoţie şi s-a hotărât să vorbească. Născută dintr-o experienţa directă de viață, “Spovedania unui preot ateu” caută răspunsuri simple la ample frământări umane și le propune apoi cu umor și tragism, prin decupaje din viața de zi cu zi a unui preot care denunță dogmele, dar elogiază credința.

Cartea urmează să apară pe 18 mai la Curtea Veche Publishing. Până atunci, va fi disponibilă pentru precomandă exclusiv pe www.curteaveche.ro

  

„De mulți ani port haina preoției. Am slujit atâtea Învieri, an de an, și atâtea morți, mult mai multe, ori de câte ori s-a ivit prilejul. Am văzut atâtea nașteri și decese, atâtea vieți… atâtea suflete pe dinăuntru, din scaunul spovedaniei, acolo unde mii de oameni, de-a lungul vremii, mi-au arătat gândurile lor, îndoielile, neputințele, durerile, dar mai ales toate mizeriile ascunse în viscerele lumii. Când m-am hirotonit eram doar un copil. După primele spovedanii, m-am maturizat. După primele înmormântări, m-am abrutizat. După atâtea slujbe, m-am plictisit… de moarte… M-am săturat de studiul ăsta antropologic al omului religios. Cândva m-a fascinat, dar acum, că am văzut prea mult…” (Ion Aion)


Cine este Ion Aion? Absolvent de teologie și de limbi clasice, profesor de greacă veche încununat cu performanţe didactice de excepţie, doctorand în studii literare și culturale, dar mai ales preot, slujind ani de zile la diferite parohii, Ion Aion — așa cum debutează sub pseudonim — consideră religia depăşită, dar refuză resemnarea şi propune o noua abordare a ceea ce înseamnă credinţa.


Cartea „Spovedania unui preot ateu” este disponibilă pentru precomandă la prețul de 29 de lei pe site-ul editurii Curtea Veche Publishing: http://bit.ly/2q2i5jP.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Post Author: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.