(interviu) Igor Cobileanski: „Dincolo de comic există niște oameni și există soarta unor oameni”

mi-a rămas întipărit în minte după ce am văzut seriile cu „Sașa, Grișa și Ion”. De-atunci, am zis că basarabean mai comic de trist nu există și că va ajunge un regizor bun și mare. A ajuns. Este destul de cunoscut după seria de scurtmetraje comice, apoi dă boom-ul pe marile ecrane cu „”, în care pune la treabă mulți actori ieșeni. Se pare că igor este un fel de analist fin al mentalității basarabene, cu bune și rele, cu negre și colorate. Face asta ca un tribut adus tristeții blânde de dincolo de Prut. Știu că n-ar recunoaște nicio laudă, așa că mă opresc spunând că este și foarte modest. Și cred că acest interviu este potrivit pentru ceea ce urmează; dar mai ales filmul „”, care reprezintă o bună modalitate de „refresh” pentru cei care încă nu știu unde pun ștampila pe 13 noiembrie, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Ce-l doare pe regizorul atunci când vorbim de Basarabia? Pentru că dincolo de comic, este vorba de o mare tristețe.

Dincolo de comic există niște oameni și există soarta unor oameni. Probabil ea este cea mai dureroasă pentru mine, nu neapărat ca artist, pentru mine ca om și ca atitudine. De oameni îmi pasă cel mai mult.

Și, de obicei, unii regizori, au o putere de predicție, prin ceea ce produc. Ce prevezi pentru Basarabia în viitorul care bate la ușă?

Eu nu sunt un clarvăzător, nu sunt un prezicător sau așa. Îmi dau seama de un singur lucru, că spre fericirea noastră, a tuturor, oamenii au putere de decizie și cred că-și pot alege, într-un fel sau altul, singur viitorul. Și din acest moment eu nu mia am nicio calitate de prevăzător. Ei vor fi cei care-și vor dicta cum să trăiască în următorii ani. Trecând peste asta, cred că nu am cum să trec peste funcția optimistă a caracterului meu și să nu spun că totul va fi bine.

De la cine ai moștenit „nuanța asta optimistă”?

Eu vin dintr-un neam polonez, care-a fost prigonit, dintr-o familie care-a fost dusă pe drumuri destul de mult. Și oriunde s-a oprit, a reușit să se stabilească. Presupun că fără optimism s-ar fi pierdut. Cred că de la ei îmi vine cumva.

Simți că ești un regizor adoptat de România sau simți că ești acasă peste tot?

E și aici și acolo pentru mine. Evident, se zice că trebuie să aibă patru pereți casa ta, iar din acest punct de vedere, Chișinăul este casa mea. Atâta timp cât fac film în România, îmi este greu să renunț la această a doua casă.

Faci film în România, „” s-a filmat în România, exclusiv înțeleg. N-a fost greu să preiei de acolo și să fie imaginea fidelă?

A fost greu, probabil pentru scenografie, eu doar i-am rugat să facă treaba asta. Scenografia a înfăptuit cumva, niște lucruri ale realității. Și probabil, mai tarziu e rolul producției, care suportă ceea ce se numește investiție într-o realitate filmică.

Acum știu că te împarți între filme, nu știu dacă mai alte proiecte de scurtmetraj și serialul la care lucrezi – „Umbre”. Cum reușești?

Acum, probabil, sunt absorbit de niște proiecte pe care tot cu „Alien Film” încerc să le dezvolt și sunt proiecte cinematografice. Și, într-adevăr, sunt și unul dintre cei doi regizori ai serialului „Umbre 2”, serialul HBO; vorba aia, ce e umbră, iese soarele și trece, ce e film rămâne, cumva.

Povestește-mi un pic despre întâlnirea cu actorii din !

A fost foarte frumos, am ajuns în într-o dimineață, un pic mai devreme decât trebuia să ajung. La ora nouă era stabilită întâlnirea noastră, la opt am ajuns eu. Am stat exact o oră în fața teatrului, în mașină, așteptând cumva să fiu punctual. Și în timpul acestei ore vedeam cum vin ei. Îi vedeam – uite, ăsta este Pușcașu, grăbit; ăsta este Aftanasiu – intră hotărât; ăsta este Sapdaru – intră cumva supărat; adică era o întâlnire cu ei înainte de a se întâmpla întâlnirea propriu-zisă, fizică. Ce-a fost în rest, n-a fost decât un exercițiu al probelor. Dar trecând peste detaliile astea, eu am întâlnit niște oameni foarte frumoși și cărora le-aș dori să li se întâmple niște lucruri minunate în continuare – și în film, și în teatru, în orice fac ei.

Ce face Igor Cobileanski când nu face film?

Nu știu, îmi vine greu să-mi dau seama. Sînt un om obișnuit, am griji, am probleme, bucurii. Și nu cred că fac ceva deosebit. Mai încerc uneori să mai scriu și mă gândesc la cei de-acasă.

Iași – Chișinău, care e proporția?

Este jumiʼ- jumaʼ uneori. Asta, e filmul se face deocamdată la București și n-ai cum să ocolești orașul ăsta.

 

14691372_1173021029458948_6495669176415106474_o

Igor Cobileanski, alături de echipa de actori de la Iași, la Gala „Afacerea Est”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La avanpremiera de la TIFF 2016 a filmului „Afacerea Est”

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Corina Giurgia
Ambasador & Editor SB @ Iași

Licențiată în Jurnalism şi Ştiințe ale Comunicării, cu un masterat în Filosofie Aplicată şi Management Cultural, continua căutările în lumea oamenilor frumoși.
Iubește Iaşul, cu întâmplările şi străzile pe care se plimbă încă scriitori şi poeți adevărați. Dependentă de ploaie, cu o obsesie pentru umbrele. Ambasadoare SemneBune la Iași.

O găsiți și pe blogul personal: http://jurnalistacum.blogspot.ro/

Număr articole publicate : 54