Dan Niță: Despre zile și „Nopți de Vamă”

289528_10150276476246447_806487719_oAcum câteva veri, pe un petic de plajă din , am găsit un mic pachet de coli sărate și ude. Câteva minute mai târziu, după ce le-am cunoscut rândurile, am vrut să aflu cine este la capătul celălalt al ideii, în speranța că povestirile care mă emoționaseră într-atât nu se sfârșiseră. Pe Dan Niță l-am cunoscut mult mai târziu. De îndată ce ne-a fost prilejuită întâlnirea, el mi-a relatat -atât cât să păstreze magia- evenimentele și simțămintele care au ca produs prezentele volume. Dat fiind faptul că mă mut în fiecare vară cu reședința în Vamă, monitorizând fără voie vânzarea volumelor, l-am rugat pe autorul Nopți de Vamă să spună câte ceva din culise și acelora care nu au reușit încă să îl descoasă.

SemneBune: Foarte mulţi dintre noi am gravat poveştile despre Vamă în amintiri. Ce anume te-a determinat să pui mâna pe condei şi să le împărtăşeşti cu potenţialii cititori?
Dan Niță: Povestea e simplă: în vara lui 2008, din motive personale mi-am pus punct la viaţă şi am stat toată vara în Vamă. Dacă până atunci stăteam în modul „obişnuit”, adică în mici vacanţe de câteva zile, atunci am stat „pe bune”, aproximativ două luni.
Am ajuns în acea vară în Vamă după o perioadă mai nasoală, aşa că eram cam dezamăgit de viaţă în acel moment. Vama şi oamenii ei mi-au reoeferit frumuseţea vieţii, nebunia ei.
În acea perioadă scriam pentru mine povestioare inspirate din întâmplările incredibile ale verii, şi vă daţi seama că în acest loc ele vin unele după altele. Le citeam pe plajă sau în camping şi am văzut că „auditoriul” era fermecat de ele, unele dintre fete chiar plângând, fapt ce m-a determinat să le strâng într-un volum care va deveni „Nopţi de Vamă”.

SB: De la un anotimp la altul, în Vamă totul pare asemănător şi totuşi infinit diferit. Experienţele tale din Vamă sunt pe modelul mereu prima dată sau cum se vede prin ochii tăi Vama?
DN: Mie îmi pare absolut neschimbată Vama. Sunt aceeaşi oameni, întâmplările, în sarabanda nebuniei lor au toate parfumul specific al locului. Da, mai apar unele clădiri noi, se mai schimbă un club cu altul, dar nu se înscriu în „mereu prima dată”. Tocmai, când reintru pe Principală de 1 mai, după atâtea luni de stat departe de Vamă, parcă am plecat cu o zi înainte din ea, aşa îmi pare de familiară şi neschimbată.

SB: Povestirile tale sunt despre munte, plajă, dragoste şi cam tot ceea ce descrie realitatea tânărului, dintotdeauna. Care este totuşi realitatea îndrăgostitului de Vamă?
DN: „Realitatea îndrăgostitului de Vamă”. Hm. Presupun că este la fel ca şi în cazul altor ipostaze ale Vămii, pentru fiecare în modul lui special, doar cu anumite caracteristici secundare care sunt influenţate de libertatea şi starea perpetuu boemă a locului.

SB: Oamenii care vin aici au poveşti care trebuie măcar spuse, dacă nu scrise. Te-ai gândit să integrezi lumea văzută prin ochii lor în paginile tale, pe măsură ce vă prilejuieşte timpul întâlnirea?
DN: Da, mai ales în Vamă găseşti oameni frumoşi cu poveşti nemaipomenite. Probabil că se aplică „cine se aseamănă se adună”. Am integrat în povestioarele mele şi în roman şi astfel de întâmplări şi trăiri care mi-au fost povestite dar majoritatea au ca punct de pornire experienţe personale.

SB: Ne-am obişnuit să te vedem la colţ de stradă, fiind atât cel care promovează cât şi cel care vinde cartea. Acum, că ai scos volumele la vânzare pe Amazon, se menţine dialogul cu cei interesaţi de volume?
DN: Dat fiind că beneficiem de instrumente precum facebook-ul, unde pagina Nopţi de Vamă (https://www.facebook.com/carteanoptidevama?fref=ts) este destul de populară, îmi este uşor să ţin legătura cu cei care vor să îmi trimită un semnal despre carte şi nu numai. Este una dintre bucuriile mele cele mai mari, când primesc astfel de reacţii ale celor care au citit volumele mele şi care îmi spun că s-au regăsit în ele.
Oricum, practic nu mă bazez pe Amazon pentru vânzare. Le-am publicat şi pe acest site mai ales pentru românii din afara ţării. Aveam multe cereri din partea lor şi îmi era dificil să le trimit prin poştă.

SB: Editura la care ai publicat volumele este mai puţin cunoscută. De ce ai ales varianta aceasta şi nu una care ar fi prilejuit vânzarea volumelor în librării?
DN: A, se leagă de modul în care a apărut primul volum. Eu publicasem înainte câteva cărţi de drept la Editura Nomina Lex şi atunci, când m-am gândit că ar fi frumos să public povestioarele, m-am dus tot la ei. Aveau contracte doar cu librăriile de profil juridic iar librăriile din Vamă i-au refuzat în 2009 să pună în vânzare „Nopţi de Vamă” – îmi scapă şi acum logica – aşa că m-am cam enervat, am luat o scândurică şi am stat eu toată vara în Vamă şi mi-am vândut primul volum la colţ de stradă. Şi am terminat toată ediţia până în septembrie!
Până la urmă tot răul spre bine pentru că mi-am dat seama între timp că acesta este unul dintre motivele pentru care am vândut destul de bine – aproximativ 4.000 de volume până în acest moment. Probabil că dacă ar fi fost pierdută printre alte cărţi pe rafturile unei librării nu ar fi avut aşa succes.

În plus, faptul că am stat la colţ de stradă cu cartea, mi-a prilejuit posibilitatea să iau contact direct cu cei care îmi citeau povestioarele şi romanul, să discut cu ei după, să le aflu părerile nemijlocit, un lucru extraordinar. Ca să nu mai vorbesc că, în acest mod, am fost „forţat” să stau vară de vară în Vamă şi am scris noi povestioare şi romanul pe baza noilor mele experienţe.

Totuşi, acum că seria Nopţi de Vamă a devenit destul de cunoscută dar nu a fost lansată, practic, în ţară, mă zbat să apară şi în librării, mai ales în ţară. Asta şi pentru că m-am lovit de un cerc vicios: mulţi care erau interesaţi de cărţile mele rămâneau fără bani în Vamă – ştiţi cum e – şi ziceau: „Lasă că ţi-o comandăm pe net”. Când mi-o comandau pe net, în toamnă, degeaba o făceau pentru că ediţia era epuizată în Vamă şi una nouă nu o publicam decât în vara următoare.

SB: Având în vedere că zilele şi nopţile de Vamă se ţes în continuare, ai în plan alte volume?
DN: Până în acest moment seria cuprinde două cărţi de povestioare: Nopţi de Vamă şi Nopţi de Vamă 2, precum şi un roman, Nopţi de Vamă. Romanul. Sper ca în câteva săptămâni să public încă un volum de povestioare. Nopţi de Vamă 3.
Plus am o promisiune făcută referitoare la apariţia unei părţi a doua a romanului, pe care doresc să o onorez cât mai curând.

SB: Vama nu mai e ce a fost. În ce măsură te identifici cu maxima pe care o tot auzim? Ar putea oare să schimbe caracterul poveştilor noastre despre acest tărâm?
DN: Nu mă identific absolut deloc. Mie îmi pare că, deja, este o modă, ceva care te face să pari cool dacă spui. Cunosc o grămadă de oameni care au venit numai o dată în Vamă şi când veneau a doua oară erau deja pe buze cu „s-a stricat Vama”. Recordul îl deţine un amic, venit pentru prima oară în Vamă anul trecut şi care, aflat abia de câteva ore în Vamă îmi spunea că „s-a stricat Vama”…

Ca să nu mai spun cât de haios când îmi spune cineva foarte convins că „Vama din 2011 / 2010 / 2007 / 2004 etc” a fost „adevărata Vamă” şi altcineva că s-a „stricat” din 2011 / 2010 / 2007 / 2004 etc…
Am mai spus, consider că Vama este reprezentată de oamenii care vin în ea şi nu de clădiri şi mi se par foarte asemănători în fiecare an. Da, faţă de anii 90 s-a schimbat sigur, probabil că şi aceşti ani erau diferiţi de anii `70, dar ce nu se schimbă într-un interval atât de mare? În plus, în ultimii 15 ani schimbările nu îmi par de substanţă, iar aproximativ 90% dintre cei care vin în Vamă vin cel mult din acest interval de timp, deci este cam aiurea să preia leitmotivul „nu mai e ce a fost”…

A, şi mai este şi chestia că nu atât Vama s-a schimbat cât ei: una e să ajungi în ea licean sau student, singur şi alta angajat în concediu sau „teambuilding”, cu colegii de muncă sau prietena/soţia. Pot da nenumărate exemple în acest sens, de oameni care veneau la mine la colţ să îmi povestească despre „mitica” Vamă în care aşa şi pe dincolo şi cum stăteau ei la cort şi ce aventuri aveau iar, după ce îmi povestesc, pleacă la cazare la hotel să îşi ia masa…

SB: Între profesia ta şi personalitatea pe care am desprins-o din lectura volumelor, care este numitorul comun? Cum integrezi omul plajei în viaţa desfăşurată în afara verii?
DN: Sunt două lumi destul de diferite dar lumea Vămii poate fi regăsită destul de uşor – bineînţeles nu în totalitatea aspectelor sale – şi în afara „sezonului”. În orice oraş te-ai duce nu se poate să nu dai nas în nas cu oamenii frumoşi de Vamă, bineînţeles dacă ştii unde să îi cauţi. Până la urmă, ca să îl citez pe Dinică: „Lumea e mică! Ce mai… câteva mese!”.
În rest, personalitatea mea este aceeaşi, sper/cred, indiferent că sunt pe plajă în Vamă, în Club A sau la un colocviu despre Uniunea Europeană.

Notă: Informații despre volume, atât cât privește disponibilitatea, cât și impresiile cititorilor, găsiți pe pagina de facebook sau pe blog (http://noptidevama.blogspot.ro/)
sursa foto aici

Carla-Francesca Schoppel

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

(x) Colaborator SB

Absolventă și masterandă a Facultății de Filosofie. Rătăcită, dar nu pierdută în labirintul basmului, deschide cu cheia visului „Alice în Țara Minunilor”, studiind povestea dintr-o perspectivă filosofică. Rar, scrie poezie.

Număr articole publicate : 35