…sau din Jurnalul omului-amfibie
Singurătate. Inadaptabilitate. Respingere. Dezolare. Izolare. Acestea sunt cuvintele cheie care stau la baza piesei de teatru după nuvela lui N.V Gogol, Însemnările unui nebun, în regia lui Alexandru Nagy. Dramatismul piesei constă în incapacitatea personajului principal de a se adapta sistemului birocratic din Rusia. Leafă mică, lucru în condiții de stres, bocancul rusesc ce apasă muritorii de rând care încearcă să-și câștige existența. Aksenti Ivan Poprișcin, căci despre el este vorba (interpretat de Dan Andrei) ajunge pe culmile nebuniei izolându-se într-un spațiu imaginar dintre societate și el însuși.
Poprișcin este doar un funcționar din clasa de jos a cărui viață pare să-l nemulțumească în totalitate: nu se învârte în mediile aristocrate rusești, nu are acces la funcții înalte pentru că nimeni nu-i prețuiește talentul, iar principala lui atribuție se reduce la a ascuți creioanele șefului departamentului, fapt care-l frustrează și care-i creează dorința de a evolua, însă cum? Este doar un om simplu și fără statut în societate.
Intensitatea actului scenic atinge cote maxime în momentul în care Poprișcin se îndrăgostește de Sophie, fiica șefului, moment introspectiv în care își dă seama că nu va fi băgat în seamă niciodată de aceasta din cauza faptului că este sărac. De fapt, întreaga piesă reprezintă un moment introspectiv, căci avem un singur personaj și un decor static.
Jocul actoricesc al actorului Dan Andrei mi s-a părut a fi impresionant, nebunia personajului și toate acele crize severe n-au făcut decât să atingă pilonul de bază al piesei: supraviețuirea într-o societate care strivește clasa de jos, o societate în care ești nevoit să devii un om-amfibie ca să te poți trezi mâine și s-o iei de la capăt. Poprișcin nu mai vrea acest lucru și știe că singura soluție pentru a scăpa de chinul care-i macină sufletul este moartea. Schizofrenic fiind și având tulburări de personalitate, Poprișcin are impresia că a devenit regele Spaniei și ca urmare, el este internat într-un sanatoriu.
Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că piesa a fost adaptată special sub forma unui monolog, poate pentru a o aduce mai aproape de conceptul de jurnal și pentru a o expune într-o manieră cât mai personală. Un spectacol fascinant, realizat impecabil în ceea ce mă privește de actorul Dan Andrei și pusă pe scenă de regizorul Alexandru Nagy. Nu știu câtă lume a priceput mesajul piesei, publicul mi-a părut (pe alocuri) plictisit și surprins neplăcut de conținut.
Recomand „Însemnările unui nebun” pentru o adaptare profesionistă și pentru o interpretare pe măsură. Ținem cont și de faptul că nuvela lui Gogol este greu de pus în scenă, având în vedere că numărul de replici este imens și că trebuie să fii un actor foarte bun pentru a putea intra în pielea personajului, astfel încât spectacolul să devină veridic.
Spectacol nominalizat la „Festivalul Internațional Al Recitalurilor Monodramatice Valentin Silvestru” – Băcau, 2016, prezentat de Teatrul Excelsior și Asociația Culturală „DA”.
