Interviu cu Teodora Coman

teodoraIoana Miron: Teodora, amprenta ta poetică a fost pe alocuri comparată cu cea a Sylviei Plath sau a Martei Petreu. Cum vezi tu această asemănare?
Teodora Coman: Nu ştiu ce să zic, nu am anxietatea influenţei, mă măguleşte să fiu pusă sub tutela unor asemenea nume, dar cred că e deja prea mult, sensibilitatea mea nu e atât de rafinată în retorica profunzimilor tragice, se reduce la un exerciţiu de retractilitate, surprinsă destul de brut în imagine.

I.M.: Volumul tău de debut, Cârtiță de mansardă, a primit numeroase aprecieri, de la premiul Iustin Panța pentru debut, la nominalizarea pentru Premiul Naţional Mihai Eminescu, Opera Prima. Ce reprezintă pentru tine aceste distincţii?
T.C.: Pe lângă euforia de moment, aprecierile sau premiile te fac să vrei să îi cunoşti mai bine pe ceilalţi nominalizaţi – şi nu numai – pentru a te putea raporta corect la ei din punct de vedere valoric. Dacă nu faci asta, premiul nu reprezintă nimic. Apoi, te obligă să te gândeşti serios la viitor şi să te examinezi la rece: fie scoţi ceva mai bun, fie renunţi şi te limitezi la o carte. Te fac să te gândeşti ce este cu adevărat un scriitor, fără să-ţi garanteze că şi eşti.

I.M.: în mansardă nu contează pe ce lume trăiești/ dacă e sezon de ploaie sau de împerechere/ dacă pesticidul a dat sau nu rezultate. Mansarda e un topos special, o temă minuţios şi profund abordată de tine în volum. Care e legătura ta cu acest spaţiu, cu acest nucleu de atracție al casei? 

T.C.: Mansarda e un spaţiu şi de locuit, şi de bătut câmpii în circuit închis, pe scara care duce în acoperiş şi invers. Bucata de sticlă rotativă fixată în planul înclinat e mai greu accesibilă decât geamurile obişnuite, nu are pervazul pe care să mă pot sprijini cu coatele şi să pot privi lumea în voie. Îl pot atinge numai dacă mă ridic pe vârfuri sau mă sui pe un scaun. E capacul transparent al casei, pe care îl deschid de dinăuntru. E o senzaţie ciudată, te obligă să te uiţi doar în sus, fără să faci metafizică.

I.M.: pe stradă bărbații sigur mă vor ocoli/ mă vor crede prea masculină pentru gustul lor. Ce face Teodora Coman când nu scrie. Ce hobby-uri ai? Ce te fascinează, te acaparează întru totul?
T.C.: Tot ceea ce înseamă imagine. Nu aş putea trăi fără ochi.

I.M.: Cum e poezia pentru tine? O stare? O căutare? Care sunt numele din literatură pe care le consideri ,,sonore“?
T.C.: Nu ştiu cum e poezia, ştiu doar că plec de la o imagine şi că starea nu e niciodată anterioară textului, o generez sau o reconstitui prin plasarea în interiorul limbajului. Dacă am imaginea, totul pare a veni de la sine. Cât despre numele sonore, sunt atât de multe, dar zic două care mi-au trecut acum prin cap: Beckett şi C. Acosmei.

I.M.: Ce te-a inspirat în procesul poetic al creării volumului Cârtiță de mansardă?
T.C.: Existenţa nespectaculoasă, de plantă de apartament, derulată pe un fond de misoginie.

I.M.: Ce parametri încadrează discursul tău poetic?
T.C.: Nu ştiu, am nişte termeni în mânecă, dar mă tem că devin preţioasă.

I.M.: Te-ai gândit vreodată să te aventurezi şi pe tărâmul prozei? Să jonglezi cu epicul?
T.C.: Nu, nu m-am gândit, nu mă gândesc nici dacă voi continua ce am început. Nu pot gândi în viitor, în termeni prospectivi sau strategici, nu-mi impun nimic fiindcă ştiu că nu o să pot sa-mi ating ţinta. Lucrurile cele mai bune din viaţa mea au apărut când mi-am dat eul la o parte mai bine şi nu m-am aşteptat la nimic. Chiar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Aştept să văd ce şi cum.

I.M.: Ai în vedere lansarea volumului tău şi la Iaşi? În cadrul salonului de literatură Zero+?
T.C.: Dacă voi fi invitată, sigur, cu mare placere, cu atât mai mult cu cât nu am fost niciodată în Iaşi.

I.M.: Ce urmează după Cârtiță de mansardă?
T.C.: Mai departele.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 19